Copilul tau refuza mancarea?
Atunci când copilul refuză mâncarea nou introdusă în alimentaţia lui sau pur şi simplu face mofturi de fiecare dată când trebuie să manânce, părinţii apelează la diverse metode pentru a-l convinge. De cele mai multe ori însă, părinţii omit să înţeleagă faptul că este o etapă normală din viaţa unui preşcolar.
Copiii îşi manifestă independenţa încă de la această vârstă şi o modalitate este aceea de a alege mâncarea. Vor prefera să mănânce sandvişuri dar vor strâmba din nas la supa de pui sau la ciorbă. Morcovii nu mai sunt la fel de gustoşi şi parcă tot ce este verde în farfurie pare de pe altă planetă. Această etapă poate dura de la câteva luni până la câţiva ani.
Deşi nu există vreo metodă care să facă minuni, totuşi sunt câteva idei care te vor ajuta să îţi stimulezi copilul să accepte mai uşor schimbările legate de mâncare şi să renunţe la mofturi.
Iată cele mai întâlnite mofturi la mâncare şi cum le poţi rezolva!
O dietă limitată
Copilul tău vrea să mănânce de fiecare dată acelaşi lucru – fie că e vorba de orez cu lapte, supă cu tăieţei sau sandvişuri cu caşcaval. Dacă eşti îngrijorată că meniul lui zilnic nu conţine toate vitaminele necesare organismului, nu te panica. Ţine un jurnal cu alimentele pe care le mănâncă într-o săptămână de zile. S-ar putea să constaţi că are parte de toate vitaminele necesare. Intr-o săptămână copilul tău trebuie să mănânce doua porţii de proteine (pui sau fasole), patru porţii de fructe, patru porţii de legume, trei porţii de lactate, o porţie de cereale şi trei linguri de ulei vegetal precum uleiul de măsline. Aşadar este în regulă dacă astăzi copilul tău va mânca sandvişuri, va putea mânca fructe ziua următoare.
Sare peste mese
Faptul că refuză să mănânce la un moment dat nu este capăt de lume. Foamea se va manifesta un pic mai târziu când va fi dispus să mănânce chiar mai mult. Poţi să îi oferi o gustare mică în locul mesei dacă o refuză, ca de exemplu un fruct sau un iaurt. Dacă refuză chiar şi acea gustare, nu te îngrijora, va recupera la masa următoare din ziua respectivă.
Aruncă mâncarea
Deşi este dureros să vezi mâncarea gătită de tine pe toţi pereţii sau pe podea, toţi copiii trec prin această etapă. Nu e rea voinţă şi nici nu vrea să te scoată din minţi ci testează legătura dintre cauză şi efect. Vor acţiona tocmai pentru a vedea ce se întâmplă. Uneori copiii fac asta de plictiseală sau pentru că nu mai pot să mănânce. In acel moment, e cazul să îi iei mâncarea din faţă. Dacă cere să mai mănânce, îi spui să nu mai arunce cu mâncarea. De fiecare dată când observi că începe să arunce iar cu mâncare, ridică-i farfuria din faţă. Comunicând eficient cu copilul tău, vei rezolva problema. In acest fel va înţelege că atunci când aruncă cu mâncarea, va rămâne fără ea.
Refuză preferinţe mai vechi
Copilul tău mănâncă supă cu tăieţei chiar şi de 5 ori pe săptămână; este mâncarea lui preferată dar la un moment dar refuză aceast fel. Deşi poate să pară un moft pentru mulţi părinţi, reacţia lui e total normală. Si noi, ca adulţi, ne săturăm să mâncăm deseori acelaşi lucru. Avem nevoie de variaţie şi de aceea şi copilul tău va renunţa la un moment dat la vechile lui preferinţe. Nu e tocmai un dezavantaj pentru tine fiindcă poţi profita de ocazie să introduci în dieta lui un nou aliment.
Refuză feluri noi de mâncare
Copiii pot fi extrem de selectivi când vine vorba de alimente noi. Refuză cu îndârjire orice pare diferit de mâncarea lui normală. Ai nevoie de puţină răbdare. Prima oară când adaugi alimentul nou nu te aştepta la minuni.
Să presupunem că vrei să îi serveşti castravete. Taie câteva felii în bucăţele cât mai mici şi adaugă-le în farfurie alături de restul mâncării. Copiii au nevoie chiar şi de 15 minute pentru a se obişnui cu gustul unui preparat, aşa că nu te panica dacă gustă şi spune că nu îi place. Lasă-i copilului tau timp să testeze. Dacă nu vrea deloc să guste, acceptă-i decizia dar adaugă şi la următoarele mese castravetele în farfurie. La un moment dat va fi curios să vadă ce gust are sau pur şi simplu va uita că a refuzat iniţial să il mănânce.
Trucuri folosite de mămici
1 Mâncarea va fi mai interesantă dacă este aşezată frumos în farfurie – sub formă de steluţe, animăluţe sau alte forme atractive.
2 Transformă masa într-un joc, de ex: acum mâncăm tot ce este verde, apoi vom mânca tot ce este galben. Sau poţi grupa bucăţile de mâncare pe forme: acum păpăm steluţele, apoi cuburile.
3 Taie mâncarea în bucăţele mici, chiar dacă e vorba de friptură, legume sau fructe. O bucată tăiată pentru tine trebuie împărţită în patru bucăţi mai mici pentru copilul tău.
4 Lasă-i posibilitatea să aleagă ce doreşte să mănânce, prezentându-i mai multe opţiuni care să conţină însă alimentele pe care vrei să le incluzi în dietă.
5 Nu îl forţa să mănânce! Nu vei face decât să îl motivezi să refuze mâncarea în viitor şi va fi mereu şi mai greu să introduci un aliment nou în dieta lui.
Comentarii legate de Copilul tau refuza mancarea?