Un nou studiu arată că îndulcitorii artificiali NU sunt mai sănătoși decât zahărul
Un nou studiu efectuat pe îndulcitorii artificiali (înlocuitorii zahărului) arată că nu au un efect mai bun asupra sănătății noastre decât zahărul.
Din punct de vedere chimic, indulcitorii nu produc nici efecte negative. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor mari de marketing din partea companiilor, un nou studiu publicat în această săptămână în British Medical Journal arată că nu există studii științifice de susținere a companiilor de îndulcitori artificiali că produsele lor sunt mai sănătoase pentru oameni.
Nu există dovezi care să arate că îndulcitorii artificiali sunt mai sănătoși pentru corpul uman
O echipă de cercetători europeni, insărcinati de Organizația Mondială a Sănătătii, a realizat 56 de studii individuale pe îndulcitorii fără zahăr, care au implicat aproape 14 000 de persoane în total. Apoi au verificat, printre altele, aportul de îndulcitori si efectele lor asupra schimbărilor în greutatea corporală sau indicele de masă corporală, sănătatea orală, comportamentul alimentar, cancerul, bolile de inimă, bolile renale și schimbările de dispoziție.
Nu este exclus ca îndulcitorii artificiali să fie dăunători organismului
Analiza studiului este cea mai cuprinzătoare până în ziua de azi pe tema îndulcitorilor artificiali și impactul acestora asupra sănătătii noastre. În ciuda acestui fapt, incă nu este complet concludent. "Nu s-au observat dovezi privind beneficiile asupra stării de sănătate a omului în cazul folosirii îndulcitorilor care nu sunt pe bază de zahăr, iar potențialele daune nu pot fi excluse", au spus cercetătorii. "Certitudinea dovezilor incluse a variat de la foarte scăzut la moderat, iar încrederea noastră în estimările efectelor raportate este în consecintă limitată."
Pe scurt, studiul științific nu a ajuns la o concluzie finală. Acest lucru nu este neobișnuit în domeniul cercetării nutriționale, care este un spațiu controversat pentru cercetătorii care fac astfel de analize. Nu este etic să iei omul din mediul său, să îl închizi într-o cameră, să îl hrănești cu diete foarte specifice pentru perioade lungi de timp și apoi să măsori reacțiile corpului. Din acest motiv, oamenii de stiintă din domeniul nutriției se bazează pe metode necontrolate, care le cer adesea oamenilor să auto-raporteze ceea ce mănancă.
Companiile producătoare de îndulcitori artificiali au făcut marketing exagerat
În timp ce noul studiu este important prin faptul că încearcă să anuleze anii de marketing exagerat din partea companiilor producătoare de îndulcitori, pe langă faptul că îi incurajează pe oameni să-și pună la îndoială percepțiile în jurul îndulcitorilor, nu oferă nici o îndrumare pentru persoanele care folosesc de mult timp îndulcitorii ca alternativă la zahăr în încercarea de a trăi un stil de viată mai sănătos.
O reclamă din 1983 pentru brandul de îndulcitor artificial Sweet 'n Low arată că produsul poate fi folosit pentru a ajuta oamenii să reducă numărul calorii ingerat. Obezitatea era deja o problemă predominantă în domeniul sănătătii publice, iar Sweet 'n Low era doar unul dintre mulții substituenți de zahăr -printre care Splenda, Egal, Sorbitol și NutraSweet-care se gandiseră că ar ajuta la evitarea obezitătii și a riscurilor legate de sănătate .
Noul studiu atacă și anulează anunțurile și promisiunile similare făcute de alți îndulcitori artificiali, care au adoptat aceeași poziție pentru consumatori: că reprezintă o alternativă mai sănătoasă la zahăr.
Autorii studiului spun că mai este mult de lucru pentru a înțelege modul în care îndulcitorii artificiali au legătură cu rezultatele negative ale sănătății, cum ar fi cancerul. Unul dintre cele mai mari obstacole în acest sens este că majoritatea studiilor care au abordat această problemă nu s-au desfăsurat pe o perioadă lungă de timp.
Sursa: QZ
Citeste si despre: Zaharul in alimentatia copiilor: cat de mult este prea mult?
Comentarii legate de Un nou studiu arată că îndulcitorii artificiali NU sunt mai sănătoși decât zahărul