Furia - 8 gânduri care o provoacă. Cum să le controlezi?

Copilăria noastră lasă urme atât de adânci în modul nostru de a fi, încât eu însămi am descoperit după naşterea copilului meu că aveam momente în care parcă eram altă persoană. Contrar cu firea mea calmă, rădătoare, optimistă, descopeream gânduri negative, reacţii de furie pe care nu le înţelegeam. Ba mai mult, aveam momente de vinovăţie că ridic tonul fără motiv, că nu reuşesc să mă calmez, că deteriorez relaţia cu copilul meu.

Astăzi un pic, mâine încă un pic, copilul meu suferea. Avea în faţa lui o mamă nervoasă, care ţipa şi care apoi regreta. O mamă care în fiecare seară când îl privea dormind jura că mâine va fi calmă, înţelegătoare, răbdătoare. Si a doua zi repeta momentele de frustrare şi furie. Ţipete – regret – vinovăţie. Zi de zi schema se repeta şi copilul meu acumula, exact ca mine când eram mic copil, o stare de teamă, frustrare şi nedumerire.

Până într-o zi, când am decis să mă repar şi să nu distrug orice şansă de a avea o relaţie sănătoasă, caldă, calmă, plină de încredere, fericită cu copilul meu.

Cum am făcut asta? Am conştientizat ce se întamplă cu mine şi ce gândesc în momentele mele de furie, de ţipete sau ton ridicat. Apoi, am renunţat la gândurile distructive care îmi stârneau furia. Nu şiu dacă tu le-ai gândit vreodată... Sau poate doar o parte din ele....Dar cu siguranţă eu nu am ratat niciunul din lista de mai jos.

La fiecare gând din listă am găsit o alternativă pozitivă, o soluţie care să mă ajute să reacţionez calm şi optimist. Tu poţi găsi propria ta soluţie pentru a te linişti şi aş aprecia să împărtăşeşti şi cu mine. Învăţ zi de zi şi sfatul tău poate fi de ajutor pentru mine! Aşa că nu ezita să adugi un comentariu în această pagină sau pe facebook.

Iată care sunt gândurile negative ce duc la furie şi pot deteriora iremediabil relaţia cu copilul tău.

„O iau de la capăt”

Copilul meu nu mănâncă! Ca să fiu sinceră şi corectă faţă de el, de fapt, copilul meu nu mănâncă ceea ce mi-aş dori eu să mănânce: multe fructe şi legume. Şi orice masă a mea începea cu gândul ăsta: „O iau de la capăt”. Iar voi prepara un fel de mâncare cu mai multe legume şi va refuza să mănânce... Iar îşi şterge limba pe mânecă după ce am reuşit să îl conving să guste. O iau de la capăt şi prepar 2-3 feluri de mâncare iar el mănâncă doar pâine! Eram plină de furie încă din momentul când aşezam mâncarea pe masă. Urmau insistenţele, ameninţările, trântitul farfuriei, repetarea procesului.

Atunci când poţi să anticipezi deja cum se va termina o acţiune, ai posibilitatea să iei decizii care să schimbe cursul ei. Aveam de ales în a porni un conflict la fiecare masă care se termina mereu la fel (copilul meu mânca tot ce dorea el în final) sau în a găti din start ambele variante (alimente acceptate uşor de el şi cele pe care mi-aş fi dorit eu să le mănânce). După o săptămână, în care fiecare masă era paşnică, plină de veselie, copilul meu a observat şi legumele. Şi le-a gustat, i-au plăcut şi le-a acceptat fără o dramă în familie. Nici acum nu le mănâncă zilnic sau în cantităţi mari, dar starea mea profund negativă la masă nu mai există. Si nici a lui!

„Nu. Nu aşa trebuia să se întâmple!”

Te-ai gândit că te vei trezi mai devreme şi vei avea o oră pentru tine, dar copilul tău se trezeşte fix când te ridici din pat. Sau că pleci în vacanţa mult-aşteptată, dar copilul tău are primele simptome de răceală. Său că va sta cu bunicii în timp ce tu pleci la o nuntă. Dar e prima dată când nu vrea să rămână cu ei. Da, copiii ne pot schimba planurile! Mie mi se întâmplă des. Şi e greu să ne ajustăm aşteptările, să renunţăm la planurile noastre fără un sentiment de revoltă şi furie.

Ce soluţie aplic eu ? Mă gândesc că ţipetele mele şi plânsul copilului meu (care nu are acelaşi plan ca al meu pentru ziua respectivă) nu mă vor ajuta să îmi îndeplinesc obiectivul. Dimpotrivă, îi vor garanta eşecul. Dar o minte limpede poate căuta soluţii alternative!

„Sunt o mamă îngrozitoare. Trebuia mai bine să...”

Sentimentul de vinovăţie apare de multe ori în viaţa unui părinte. Fie că e vorba de situaţii grave (cum ar fi efectele unui tratament fără prescripţie medicală sau neatenţia noastră care duce la accidentarea copilului) sau situaţii care se repetă (am ţipat la copil şi el plânge din vina mea) , sentimentul de vinovăţie nu ne ajută, dacă nu găsim cauza şi soluţiile la probleme. Toţ greşim, uneori mai mult, alteori mai puţin. Dar esenţial este să învăţăm lecţia! Inlocuieşte acest gând cu „sunt o mamă încrezătoare. Am invăţat din această experienţă că...”

„Va ajunge un leneş / un răsfăţat... etc”

De multe ori acţiunile prezente ne fac să ne gândim cu teamă la viitor. Dacă renunţăm la limite, ne este teamă că vom avea copiii răsfăţaţi. Dacă nu ne impunem punctul de vedere, avem teama că nu vom fi ascultaţi. Nimic mai fals în această gândire moştenită de la părinţii şi bunicii noştri. Trebuie să ne debarasăm de aceste idei preconcepute care nu ne ajută copiii să se dezvolte sănătos.

Să avem încredere în ei, în alegerile pe care le fac, în etapele pe care le traversează, în abilităţile pe care le dezvoltă cu încurajarea noastră. Să gândim în schimb „va ajunge încrezător / independent / inteligent / creativ / ambiţios ...etc”.

“Ce ai? De ce te comporţi aşa?”

Copilul tău are ca şi tine momente de furie, oboseală, disconfort fizic, plictiseală, entuziasm, dezamăgire, etc. Nici tu nu reuşeşti să faci faţă tuturor emoţiilor şi stărilor, aşa că de ce ai avea aşteptări atât de mari dn partea copilului tău? Rolul tău este să îl înveţi să identifice ceea ce simte, să explice cauza şi să găsească o rezolvare. Dacă o faci în mod acuzator, pierzi şanse unice de a descoperi ce simte şi gândeşte copilul tău.

„De ce îmi faci una ca asta?”

Aveam multe momente în care simţeam că deşi eu fac eforturi ca lucrurile să decurgă bine, copilul meu parcă se ambiţiona să strice totul. „De ce îmi faci una ca asta? De ce nu mă asculţi?” Un gând care ascunde resentiment şi mânie. Si pe care este atât de greu să îl ştergem din obişnuinţa noastră. Dar îl putem conştientiză şi înlocui mereu cu ideea că în faţă noastră este un copil de 2,3, 4...ani, care are oricum o misiune grea de a înţelege zilnic cum să reacţioneze în raport cu părinţii, mediul, obiectele din jur, noţiunile, alţi copii sau alte persoane, diverse activităţi. Tu crezi că ai o zi solicitantă? Imaginează-ţi cum te-ai simţi tu în locul copilului tău!

„Aşa o să fie mereu?”

Perioada NU a copilului meu este exemplul perfect. Nu credeam că va depăşi vreodată aceasă etapă. O consideram deja un mod de viaţă permanent cu care trebuie să mă obişnuiesc. Am învăţat însă că a fi părinte înseamnă să ascultăm nu doar cu urechile, ci cu inimile. Iar când copilul meu spunea NU de sute de ori într-o zi, eu auzeam „Nu acum, dar peste câteva luni cu siguranţă”.

„Ma scoate din minţi. Nu mai suport.”

Ati trecut prin momente de furie atât de mare încât simţeaţi că explodaţi de nervi? Că o să spargeţi totul în jur? Eu da. Puls ridicat, privire înceţoşată, mânie greu de controlat. Din fericire pentru copilul meu, nu l-am lovit niciodată. Dar am trântit toate obiectele din jurul meu. Interesant legat de aceaste reacţii este faptul că ele pornesc din subconştientul tău, din propria ta copilărie în care trebuie să te supui controlului părinţilor fără să comentezi. Eu nu eram lăsată să îmi manifest furia – era semn de proastă purtare. Si am acumulat-o în mine, în propria mea fiinţă. Iar naşterea copilului meu pare să fi deschis Cutia Pandorei. Sunt eu, dar nu mă recunosc....

Poate cel mai greu a fost să mă repar în această direcţie. Aşa că am lipit în fiecare cameră o poză cu un moment magnific din viaţă mea, un moment în care îmi alăptam copilul şi râdeam fericită. De fiecare dată când am pornirea de a mă înfuria, privesc spre poză, inspirt adânc şi mă concentrez spre a îmi aminti acele clipe superbe. Si funcţionează!

Gândurile de mai sus sunt cele de care m-am debarasat. Nu a fost uşor. Am depus efort zilnic să gândesc conştient şi să repar situaţia, să găsesc o soluţie care să îmi ofere mie confort emoţional şi care să nu pună în pericol relaţia cu copilul meu. Si zi de zi am de învăţat. Dacă ai trecut prin situaţii asemănătoare sau ai avut dificultăţi în controlarea furiei, aşteptăm povestea ta în comentarii sau pe facebook.