10 situaţii în care îţi înţelegi greşit copilul

Uneori avem impresia că nu înţelegem ce nevoi au copiii noştri la un moment dat, sau suntem prea obosiţi să le acordăm atenţia necesară, ori nu avem timp să răspundem cerinţelor lor, sau pur şi simplu, îi înţelegem greşit.

Ne dorim copii independenţi şi care să ştie sa ia decizii singuri, dar de multe ori le cerem să ne asculte fără să le dăm explicaţii, le îngrădim libertatea de a alege considerându-i prea mici, le impunem reguli pe care nici noi nu le respectăm, le cerem să se comporte exemplar dar nici noi nu reuşim să fim un model pentru ei întotdeauna.

Iată cele mai frecvente situaţii în care ne înţelegem greşit copiii şi cum putem să schimbăm modul în care acţionăm astfel încât copiii să fie fericiţi.

Ne aşteptăm să facă lucrurile mai repede decât sunt pregătiţi.

Ii cerem unui copil de 1 an să facă linişte sau unuia de 2 ani să stea cuminte pe scaun. Ne aşteptăm ca un copil de 4 ani să facă deja ordine în camera. In toate aceste exemple, aşteptările noastre nu sunt realiste. Noi vom fi dezamăgiţi că cerinţa noastră nu este îndeplinită de copil, el este frustrat că va eşua de fiecare dată. Totuşi, foarte mulţi părinţi le cer copiilor să facă lucruri pentru care nu sunt incă pregătiţi fizic sau psihic. Le cer să nu se mai comporte specific vârstei lor.

Renunţaţi la a mai impune limite greu sau imposibil de depăşit. Acceptaţi fiecare etapă din dezvoltarea copilului cu răbdare, admiraţie şi înţelegere. Apreciaţi momentele aşa cum sunt ele, fiindcă lună de lună copilul creşte, invaţă ceva nou, acţionează într-un mod nou şi depinde de noi să îl ajutăm să descopere lumea, nu să îl îngrădim.

Ne supărăm când copilul nu reuşeşte să ne îndeplinească cerinţele.

Un copil poate face atât cât este pregătit la fiecare moment al dezvoltării lui. Atunci când copilul nu poate să îndeplinească o cerinţă, este nedrept să insistăm, să cerem mai mult sau chiar să ne supărăm. O pedeapsă ar fi dezastruoasă. Cum să cerem unui copil de 3 ani să stea liniştit pe un scaun atunci când aşteaptă în holul unui cabinet medical? Chiar şi adulţii devin agitaţi dacă sunt nevoiţi să aştepte mai mult de 10-15 minute. Cum să cerem unui copil de 1-2 ani să nu atingă anumite obiecte când el abia descoperă lumea? De ce am vrea ca un copil de 5 ani să nu alerge pe aleile din parc, când el se simte liber? Sunt etape în dezvoltarea unui copil pe care trebuie să le acceptăm; altfel vor exista frustrări de ambele părţi. Dacă vă doriţi copii independenţi şi fericiţi, nu le limitaţi spiritul, iniţiativa, dorinţa de exprimare. Respectaţi-le vârsta!

Nu avem încredere în motivaţia copilului.

Atunci când copilul nu face ceea ce i se cere, în foarte multe cazuri, părinţii îl consideră „neascultător”. De câte ori nu aţi auzit replicile: „ne sfidează”, „este un tiran”, „greu de controlat”, „ne face în ciudă”, „ne manipulează”, „joacă teatru”? De câte ori le-aţi folosit, chiar dacă nu cu rea intenţie? În realitate, un copil „neascultător” ar putea fi obosit, înfometat, frustrat, dezamăgit, supra-stimulat, plictisit, bolnav, entuziasmat, temător şi lista poate continua cu nenumărate alte exemple. Din păcate, de cele mai multe ori, ignorăm aceste motive şi alegem să credem ce este mai rău despre personalitatea copiilor noştri. Schimbă această abordare şi află de fiecare dată adevăratul motiv al comportamentului copilului tău! Porneşte întotdeauna de la ideea că intenţiile copilului sunt nobile şi s-ar putea să descoperi că cel care nu ascultă suficient eşti defapt tu.

Nu lăsăm copilul să fie copil.

Uităm de cele mai multe ori cum eram noi în copilărie şi cerem copiilor noştri să se comporte ca nişte adulţi. Chiar şi când nu înţeleg concepte precum empatie, respect, milă, perseverenţă, regret, etc, le cerem totuşi să le aplice în comportament. Un copil preşcolar sănătos fizic şi psihic, nu va sta concentrat pe o activitate prea mult timp, va fi gălăgios şi energic, îşi va manifesta emoţiile şi curiozitatea, va pune întrebări şi va cere răspunsuri şi atenţie din partea noastră, va avea momente dificile de a identifica cum se simte. Tot ce catalogăm în mod frecvent ca fiind „probleme” sunt defapt lucruri normale pentru un copil. Aşteptările din partea societăţii ca un copil să aibă un comportament conform cu „normele de conduită” este adevărata problemă.

Cerem dar nu oferim în aceeaşi măsură.

Le cerem copiilor să ne asculte, să respecte reguli sau restricţii, să acţioneze conform cu dorinţele noastre dar oare noi le respectăm dorinţele, regulile? Ii ascultăm cu aceeaşi seriozitate de care ei dau dovadă? Le luăm în considerare toate opiniile? Ii respectăm la fel de mult cum o fac ei? Le oferim aceeaşi încredere? Si nu doar atât. Noi suntem responsabili să răspundem nevoilor copiilor noştri mai ales când ei nu o pot face pe cont propriu.

Criticăm un copil pentu greşelile pe care le face.

Copiii nu au experienţa de viaţă pe care o avem noi. Nu cunosc acelaşi volum de informaţii pe care noi le ştim sau la care avem acces. Inevitabil, vor face nenumărate greşeli. Se vor lovi, vor cădea, vor strica obiecte, vor desena pereţii, vor mânca de pe jos, vor ţipa... Greşelile sunt necesare pentru a învăţa, dar de multe ori, în loc să îi lăsăm pe copii să greşească, îi criticăm că nu au înţeles din prima. Să-i lăsăm pe copii să descopere, să înveţe din experimente, să înţeleagă unde este eroarea şi să îşi dea seama singuri cum o pot rezolva. Doar aşa pot învăţa cu adevărat şi vor deveni pregătiţi pentru momentele când sunt pe cont propriu.

Uităm cât de mult poate fi afectat un copil atunci când îl criticăm

Cuvintele pot răni un copil şi îi pot crea sentimentul că nu este iubit şi apreciat. Iar dacă persistăm să îl catalogăm atunci când greşeşte, va ajunge să se simtă inferior, lipsit de motivare, complexat. Cum ar fi dacă tu ai spăla vasele şi soţul ţi-ar reproşa că nu sunt suficient de curate? Dar dacă ar folosi fraze precum „ ai fost rea”, „sunt foarte supărat pe tine”, „nu te mai iubesc dacă nu le speli cum trebuie”, „dacă se mai întâmplă, nu mai ai voie să ieşi în oraş cu prietenele tale”, „să vezi ce păţeşti dacă nu faci ce îţi spun”. Ai înţelege partea bună şi constructivă, sau te-ai înfuria? De multe ori copiii, când sunt criticaţi, nu înţeleg că sunt iubiţi chiar şi atunci când greşesc. Si ar fi şi greu să înţeleagă asta dacă folosim cuvinte care îi rănesc.

Uităm ce putere de vindecare are iubirea.

De câte ori nu aţi auzit mămici spunând că este greu să creşti un copil dar că atunci când îşi văd copilul zâmbind uită de necazuri şi le tresare inima de fericire. Iubirea copiilor noştri are puteri vindecătoare pentru sufletul nostru, dar aceeaşi putere o exercităm noi când oferim gesturi pline de dragoste copiilor noştri. De ce credeţi că există vorba „pupă mama şi trece”? Nu doar gesturile, dar şi cuvintele sunt la fel de puternice atunci când le folosim pentru a exprima cât de mult îi iubim şi apreciem.

Uităm că cel mai bun mod de educare a copilului este propriul exemplu.

Le spunem copiilor să traverseze strada doar pe la trecere, să nu fumeze, să nu se uite prea mult la televizor, să nu vorbească urât, să nu mănânce prea multă ciocolată, să nu ţipe...noi câte din aceste reguli respectăm? Un mod mai bun de a ne educa propriul copil este să îi oferim un model. Sunt părinţi care îşi lovesc copiii dar le spun că nu e bine să lovească alţi copii; defapt mesajul transmis este acela că cei mari îi pot lovi pe cei mai mici şi lipsiţi de apărare. Un părinte care va rezolva un conflict în mod calm va educa un copil să acţioneze în acelaşi mod. Problemele şi provocările sunt cea mai bună ocazie să ne învăţăm copiii cum să procedeze în mod corect, însă doar dacă şi noi acţionăm în mod pozitiv.

Analizăm comportamentul copilului, în loc să îi observăm dragostea şi bunele intenţii.

Atunci când comportamentul copilului ne dezamăgeşte, trebuie, mai mult decât oricând, să presupunem că intenţiile lui sunt bune, în condiţiile respective. Nu întotdeauna copiii reuşesc să exprime ceea ce simt şi acumulează pe parcursul unei zile oboseală, frustrare, plictiseală, stres – de care se vor elibera la un anumit moment. Momentul crizelor de plâns sau agitaţie poate astfel să nu aibă legătură cu motivele. De aceea, nu judecaţi comportamentul copilului în funcţie de moment, ci mai bine, în funcţie de evenimentele din acea zi.

Atunci când oferim iubire necondiţionată copiilor, vom primi din partea lor aceeaşi iubire. Ei merită respectul, înţelegerea, dăruirea, disponibilitatea noastră, fiindcă doar în acest mod vor putea sa ofere la rândul lor respect, înţelegere, dragoste.

_{Referinţă: THE NATURAL CHILD: Parenting from the Heart, JAN HUNT}