Îngrijirea sânilor atunci când alăptezi
Alăptarea este un proces natural, dar multe mămici întâmpină cele mai multe probleme la început. Lipsa consultanţei din partea cadrelor medicale imediat după naştere, ataşarea greşită a bebeluşului la sân, lipsa unui sprijin emoţional din partea familiei sunt doar câteva cauze care pot face alăptarea dificilă sau chiar o pot compromite.
Chiar dacă ai reuşit să alăptezi cu succes din prima clipă, pot să apară uneori probleme pe parcurs, de aceea este bine să acorzi o atenţie sporită îngrijirii sânilor în perioada alăptării.
Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să ai grijă de sănătatea sânilor tăi de la prima experienţă în alăptare.
Igiena sânilor
O igienă corectă a sânilor te fereşte de infecţii cu stafilococi, streptococi, candida sau herpes. Micile iritaţii pot să devină răni deschise şi deci o poartă de intrare a bacteriilor. Uneori chiar muşcăturile bebeluşului pot să provoace rupturi ale pielii din jurul mamelonului. Infecţiile sunt periculoase atât pentru mamă cât şi pentru bebeluş. Ele pot avea drept consecinţă întreruperea alăptării şi deci scăderea lactaţiei. Şi tratamentele aplicate pot duce la întreruperea alăptării de aceea este bine să asigurăm mereu o igienă corectă.
Ţine cont de următoarele sfaturi legate de igienă:
- Spală sânii cu apă caldă şi săpun înainte de alăptare, dar şi după, clătind foarte bine. Poţi folosi şi un amestec de apă cu oţet (1 cană de apă, 1 linguriţă de oţet) pentru a şterge sânii.
- Foloseşte tampoane pentru sâni pentru a te asigura că mameloanele sunt mereu uscate. Îţi recomandăm tampoanele de unică folosinţă Philips Avent care sunt foarte subţiri, au benzi adezive care nu permit alunecarea şi au un strat moale cu adâncitură pentru mamelon, fiind astfel foarte confortabile. Tampoanele absorb umezeala şi astfel nu se creează un mediu propice înmulţirii bacteriilor.
- Foloseşte sutiene din bumbac speciale pentru alăptat sau bustiere din bumbac care să susţină sânul, să nu irite pielea şi să poată fi spălate la temperaturi ridicate pentru a fi dezinfectate.
- Foloseşte creme pentru hidratare, precum crema de hidratare pentru mameloane de la Philips Avent, care să elimine senzaţia de disconfort sau iritaţie pentru mameloanele sensibile sau foarte uscate.
Ataşarea corectă a bebeluşului la sân reduce posibilitatea de apariţie a ragadelor. Asigură-te că bebeluşul apucă tot mamelonul atunci când suge, nu doar sfârcul şi că are o poziţie confortabilă în braţe. În cazul mameloanelor plate sau ombilicate îţi recomandăm o soluţie care să te ajute să alăptezi fără probleme: Philips Avent Niplette. Prin aspiraţia delicată, Niplette trage mamelonul într-o cupă mică de plastic, ca un degetar.
Ingrijirea sânilor în cazul unor infecţii
Atunci când sânii au răni, sunt iritaţii sau ai o anumită infecţie ţine cont de următoarele sfaturi:
- Tratează cauza folosind tratamentul indicat de medicul tău respectând cantităţile, modul de utilizare al medicamentelor sau modul de aplicare al cremelor.
- Dacă problema nu se remediază în timpul indicat de tratament, consultă medicul.
- Dezinfectează sutienele, lenjeria, hainele şi cearşafurile spălându-le în apă fierbinte (95 grade C)
- Intrerupe alăptarea DOAR dacă este medical recomandat sau foloseşte pompa de sân pentru a extrage laptele şi pentru a menţine lactaţia.
- Spală-te întotdeuna pe mâini cu apă şi săpun după aplicarea tratamentul, schimbatul lenjeriei, schimbatul bebeluşului sau orice altă activitate care ar putea să răspândească bacterii.
- Foloseşte tampoane pentru sân de unică folosinţă atât pe timpul zilei, cât şi în timpul nopţii.
O ingrijire corectă a sânilor te protejează de apariţia unor infecţii, asigurând astfel un proces de alăptare îndelungat şi plăcut. Bebeluşul tău se poate bucura astfel de o creştere sănătoasă.
Comentarii legate de Îngrijirea sânilor atunci când alăptezi