Adolescenții și alcoolul
Părea atât de inofensiv, de dorit, atât de adult, de ușor, când deodată, hey, unde e controlul? A dispărut. Iar acum are o problemă. Nu se poate opri din băut. Da, adolescentul tău este un alcoolic.
Adolescența este o perioadă de tranziție și de schimbare. O perioadă a noilor începuturi. Starea de spirit și comportamentul adolescentului pot fi volatile și atât de necaracteristice lui, încât vi se poate părea că nu mai este copilul vostru. Stilul lui de viață se schimbă.
Melodiile ce vin dinspre camera lui parcă sună altfel, unii prieteni au dispărut, alții și-au făcut apariția. E mai neglijent. Uneori sfidător. Refuză să participe la activitățile familiale. Chiulește. Intră des în conflicte. E ambiguu.
Poate că aleargă cu entuziasm și emoție spre maturitate sau poate că fuge de durerile și disconfortul copilăriei. Poate e prins în tranziții dificile din punct de vedere psihologic, mental, fizic, care fac trecerea către lumea reală dificilă și descurajatoare. Poate e morocănos, necomunicativ, sarcastic și ursuz.
Ce vrea, ce se întâmplă cu el, ce caută? Acceptare. Vrea să facă parte din ceva. Să fie important într-un grup. Caută confirmare și acceptare de la prieteni, colegi. De la oricine altcineva în afara de familie. De ce? Pentru că știe deja că este iubit de părinții lui. Nu trebuie să lupte pentru acea dragoste, e pentru el. Dar ce se întâmplă cu acceptarea, dragostea din partea celorlalți? Pe aia trebuie să o câștige.
Acesta este unul dintre motivele pentru care adolescentul pune atât de mult accent pe importanța relațiilor externe. Și în toată această perioadă complicată își poate face apariția alcoolul. Vaai, și alcoolul?! Cum să mai facem față? Haideți să o luăm cu începutul.
De ce un adolescent începe să consume alcool?
* Din plictiseală. Mulți adolescenți au recunoscut că au început să consume alcool pentru ca erau plictisiți. Da, plictisiți. Și hop, apare o invitație de a experimenta alcoolul.
* Din curiozitate. Numiți-mi un adolescent care să nu fie curios, și mai ales cu privire la lucrurile interzise, considerate tabu? Într-o astfel de împrejurare, un adolescent poate fi ușor convins să încerce alcoolul.
* Din rebeliune. Adolescenții rebeli sunt adolescenți răniți. Neascultarea provine din sentimente de furie, inadecvare sau descurajare. Adolescenții furioși pot alege să bea ca un mijloc de a se răzvrăti împotriva regulilor parentale sau sociale, de a se răzvrăti împotriva așteptărilor. Ei văd consumul de alcool ca o cale prin care își exercită independența.
* Din nevoia de a gestiona emoții puternice. Unii adolescenți vor folosi alcool pentru a face față stresului, anxietății sau fricii. Prin alcool se vor simți puternici, fără a-și da seama că este o senzație trecătoare și nocivă pe termen lung.
* Din nevoia de acceptare. Adolescenții care au fost excluși dintr-un motiv sau altul dintr-un grup, vor căuta acceptare de la un alt grup. Oricare alt grup. Iar în grupurile unde se consumă alcool e cel mai ușor de intrat. Ce are de făcut? Să consume la rândul tău. Gata, este acceptat, este cool.
* Din cauza faptului că nu pot zice "nu". Unii adolescenți nu pot zice nu, tot din acea frică de a fi scos din grup, de a nu mai fi cool. Presiunea grupului e mare, iar mulți cedează în fața acestei presiuni. Se începe cu un pahar.
Ce poți face tu?
În primul rând, recunoaște că adolescentul tău are o problemă cu alcoolul. Cel mai grav este faptul că tu ai putea nega această problemă. Copilul vostru să aibă probleme cu alcoolul? Nu. Chiar nu. E doar o perioadă, trece repede, adolescentul meu nu este un alcoolic. Putem da vina pe alții, pe circumstanțe care nu țin de noi. Știi ce faci, nu? Negi. Iar negarea e greu de văzut și înfruntat.
După ce ai recunoscut existența acestei probleme, confrunt-o! Nu putem îngropa capul în nisip și să așteptăm ca viciul să dispară. Trebuie să vorbim cu adolescentul nostru într-un mod care promovează o comunicare deschisă și sinceră. Dorim ca adolescentul nostru să se deschidă față de noi, nu să ne mintă. De aceea trebuie să ne alegem atent cuvintele iar tonul vocii să fie unul calm. Părinții trebuie să fie pe aceeași lungime de undă. Este foarte important ca ambii părinți să transmită același mesaj.
Asigură-ți copilul că îl iubești și că tot ceea ce-ți dorești e doar binele lui. Ridică-te deasupra furiei, durerii și spune-i că vei fi alături de el.
Tu ai văzut schimbările lui de comportament, ai conștientizat că are o problemă, acum e timpul să înțeleagă și el. Vorbește-i despre semnele pe care le-ai văzut într-un mod clar și ferm. Fii specific: "am găsit două cutii de bere ascunse în coșul de rufe", "camera ta miroase a alcool","profesorul de matematică mi-a spus că în timpul orelor de prânz miroseai a alcool".
Întreabă-l dacă el crede că are o problemă. Așteaptă-te la un răspuns negativ. Nu te lăsa descurajată.
Spune-i ce părere ai despre consumul de alcool. Un copil alcoolic nu va fi probabil în măsură să vorbească cu onestitate completă, dar tu poți face asta.
Pregătește-te! Copilul tău va negocia, manipula, promite și amenința. "Plec de acasă". "Te urăsc pentru tot restul vieții!". Vor curge lacrimi și pledoarii. Important este să nu te lași afectată de cuvintele lui. Fii fermă și nu bate în retragere. Vei avea nevoie de curaj. Spune-i ce ai de gând să faci. Nu-l amenința, nu folosește la nimic.
Vorbește-i despre efectele nocive ale alcoolului. Cum acesta poate afecta vederea și coordonarea. Cum poate duce la o judecată defectuoasă. La afecțiuni gastrice și pierderi de memorie. Cum consumat în cantități mari, alcoolul poate duce la comă alcoolică.
Fii un model pentru adolescentul tău! Copii care locuiesc în case unde alcoolul este utilizat în mod abuziv, probabil, vor consuma și ei la rândul lor alcool. Băuturile alcoolice trebuie să fie consumate într-un mod discret și prudent de către adulți.
Consultă-te cu cineva în care ai încredere. Un prieten, un profesor. Nu te sfii să apelezi și la psiholog.
Cere ajutor specializat. Decide tratamentul pentru copilul tău împreună cu un profesionist.
Alcoolul nu persistă mult în corpul adolescentului, dar ține cont de faptul că acesta poate schimba convingeri, atitudini, procese de gândire iar adolescentului tău îi va lua ceva timp pentru a se recupera.
Dar nu toti adolescenții consumă alcool. Poate te-ai întrebat de ce? Păi...
- nu le place gustul alcoolului sau modul în care acesta îi face să se simtă;
- sunt determinați să nu repete modele familiale;
- sunt implicați în activități sportive sau diverse grupuri școlare care necesită anumite standarde de conduită;
- nu vor să-și dezamăgească membrii familiei;
- au preluat un anumit cod moral de la părinții lor sau de la persoanele pe care le admiră.
Recapitulare. Ce ai de făcut? Observă comportamentul copilului tău. Bea? Cât de des? Des. A întrecut măsura? Ia atitudine.
Comentarii legate de Adolescenții și alcoolul