Listerioza în timpul sarcinii
- Ce este listerioza?
- Cum ar putea listerioza să mă afecteze pe mine şi pe bebeluşul meu?
- Simptome listerioza
- Tratament pentru listerioza
- Ce pot face pentru a preveni infectarea cu listerioza?
Ce este listerioza?
Listerioza este o infecţie gravă, pe care o poţi contracta prin consumul de alimente contaminate cu bacteria Listeria monocytogenes. Femeile însărcinate şi bebeluşii lor în curs de dezvoltare, precum şi nou-născuţii, persoanele cu sisteme imunitare slăbite şi persoanele în vârstă sunt, în special, susceptibili la Listeria, care poate provoca o infecţie a sângelui, meningită şi alte complicaţii grave, care pot pune viaţa în pericol. Prima ameninţare, pentru o femeie însărcinată, este efectul devastator pe care această boală îl poate avea asupra sarcinii şi asupra bebeluşului din burtică.
Din fericire, boala este relativ rară, iar din cazurile raportate aproximativ o treime sunt gravide.
Cum ar putea listerioza să mă afecteze pe mine şi pe bebeluşul meu?
Daca nu suferi de o boală care îţi afectează sistemul imunitar este puţin probabil ca listerioza să îţi afecteze grav sănătatea. Dar chiar dacă nu te îmbolnăveşte grav, infecţia poate avea consecinţe grave pentru bebeluşul tău în plină dezvoltare, mai ales dacă nu primeşti un tratament în timp util.
Listeria poate infecta placenta, lichidul amniotic şi bebeluşul, poate provoca avort spontan sau naşterea unui bebeluş mort. Copiii infectaţi, care supravieţuiesc, sunt predispuşi la o nastere prematura. Mulţi dintre ei se pot naşte grav bolnavi sau se pot îmbolnăvi, imediat după naştere, şi pot avea probleme care includ infecţii ale sângelui, dificultăţi în respiraţie, febră, leziuni ale pielii, leziuni la organe multiple, infecţii ale sistemului nervos central ( cum ar fi meningita).
Unii nou-născuţi ai mamelor infectate par sănătoşi la naştere şi au primele semne de infecţie, de obicei meningită, la o săptămână sau chiar câteva săptămâni după naştere. Această aşa-numită "listerioză cu debut tardiv" poate fi rezultatul pentru un bebeluş care s-a infectat în timpul travaliului şi al naşterii (o femeie infectată poate găzdui bacteria în cervix, vagin sau în tractul gastro-intestinal) sau, mai rar, de la o altă sursă decât mama. Din păcate, mulţi copii infectaţi nu vor supravieţui sau vor suferi consecinţe pe termen lung.
Simptome listerioza
S-ar putea să nu stii ca esti infectata. Unii oameni nu au simptome. Alţii au febră şi alte simptome asemănătoare gripei, cum ar fi frisoane, dureri, dureri de cap, dureri de spate sau simptome gastro-intestinale. Mai puţin frecvent, infecţia atacă sistemul nervos central. Dacă se întâmplă acest lucru, poţi deveni destul de bolnavă şi să ai simptome cum ar fi dureri severe de cap, gât rigid, confuzie, ameţeli sau chiar convulsii.
Apelează imediat la medicul tău dacă ai oricare dintre simptomele de listerioza. Simptomele legate de stomac (dacă le ai) apar, în general, în decurs de 48 de ore, dar alte simptome apar, de obicei, între două şi şase săptămâni sau mai mult, după ce ai fost infectată. Vei avea nevoie de un test de sânge pentru a afla dacă simptomele tale sunt cauzate de listerioză.
Tratament pentru listerioza?
Vei primi antibiotice care îţi vor trata infecţia şi te vor ajuta să-ţi protejezi bebeluşul. Se va face o ecografie pentru a verifica eventuale probleme şi pentru a vedea cum creşte bebeluşul tău.
Citeste si despre Candidoza in sarcina
Ce pot face pentru a preveni infectarea cu listerioza?
Iată câteva recomandări pentru evitarea acestei boli:
Gateste bine mancarea, în special carnea de păsare de curte şi peşte. Utilizează un termometru pentru a testa temperatura internă a cărnii. Majoritatea cărnii trebuie gătită la o temperatură de 71 de grade Celsius (82 de grade Celsius pentru păsările de curte întregi). Dacă nu măsori temperatura cărnii, găteşte-o până când nu mai este roz în mijloc. Peştele trebuie gătit până când carnea din mijloc devine opacă. Şi asigură-te că nu guşti mâncarea înainte ca aceasta să fie făcută.
Reîncălzeşte bine mancarea pastrata in frigider. Deoarece contaminarea cu Listeria poate apărea, de asemenea, după ce mâncarea a fost deja gătită sau prelucrată, fiindcă bacteriile pot supravieţui - şi, spre deosebire de multe bacterii, continuă să se dezvolte - în frigider, încălzeşte mancarea până la 74 de grade Celsius. Dacă foloseşti un cuptor cu microunde, acoperă alimentele cu un capac sau o folie de plastic în condiţii de siguranţă pentru microunde, pentru a menţine umezeala şi pentru a asigura o încălzire sigură şi uniformă. (Întoarce un colţ pentru a lăsa aburul să iasă). Permite alimentelor să stea câteva minute, după ce au stat la microunde, pentru a ajuta la terminarea gătitului. Poţi folosi un termometru pentru a te asigura că alimentele reîncălzite au ajuns la 74 de grade Celsius.
Evită mezelurile sau mâncărurile fine dacă nu le încălzeşti. Din acelaşi motiv, nu consuma mâncăruri reci sau din carne de pasăre, păstăi recongelate sau carne proaspătă, fripturi afumate sau afumate şi congelate, peşte marinat, dacă nu sunt gătite la aburi fierbinţi (de exemplu, o pizza sau un sandwich fierbinte). Şi chiar dacă hotdogul este semipreparat, asigură-te că îl găteşti atât cât este necesar până când este bine făcut. Produsele la conservă sau cele de pe rafturi, care nu necesită congelare, pot fi consumate în siguranţă. Evită salatele preparate din mezeluri şi din supermarketuri, în special cele care conţin ouă, carne de pui sau fructe de mare. Dacă nu eşti sigură că mâncarea a fost pregătită în condiţii de siguranţă şi că a stat expusă mai puţin de 2 ore (o oră într-o zi foarte caldă), nu merită riscul să o cumperi.
Evită laptele nepasteurizat (brut). Acesta include atât laptele de vacă, cât şi laptele de capră, dar și alte alimente din aceste produse. Nu consuma brânză moale, cum ar fi feta, Brie sau Camembert; brânză albastră cu mucegai; sau orice altă brânză în care eticheta nu indică, în mod clar, că este fabricată din lapte pasteurizat. Brânza cottage, ricotta, brânza topită, brânza procesată şi brânza tare (cum ar fi cedar şi parmezan) sunt, în general, considerate a fi produse sigure, precum şi produsele obţinute din culturi lactice cum ar fi iaurtul şi laptele bătut. Dar pentru a fi în siguranţă, citeşte etichetele, de pe toate produsele lactate, pentru a te asigura că acestea sunt fabricate cu lapte pasteurizat.
Spală toate produsele ce urmează să fie consumate crude. Spală bine sau curăţă de coajă toate fructele şi legumele înainte de a le consuma.
Evită contaminarea alimentelor care sunt gata pentru a fi servite. Păstrează orice produs alimentar potenţial contaminat (cum ar fi produsele nespălate, carnea negătită de pasăre de curte sau fructe de mare, hot dog şi mezeluril) separat de produsele spălate şi de alimentele gătite şi gata pentru consum. Spală tocătorul, blatul, vasele, ustensile şi mâinile cu apă caldă şi cu săpun, după contactul cu alimente potenţial contaminate şi înainte de a manipula produsele spălate sau carnea fiartă, astfel încât să nu contaminezi mâncarea.
Spală bureţii de vase şi prosoapele de bucătărie în mod regulat. Reţine că bureţii şi prosoapele pot conţine bacterii. Spală prosoapele de bucătărie, în mod regulat, cu apă fierbinte şi curăţă bureţii în maşina de spălat vase. Şterge vasele, ustensilele, suprafeţele şi mâinile cu un prosop curat de bucătărie sau foloseşte un prosop de hârtie.
Nu păstra mâncarea pentru mult timp. Consumă alimentele perisabile şi cele care sunt gata de consum, cât mai curând posibil, după ce le cumperi, mai ales după ce le-ai deschis - chiar dacă nu a trecut încă perioada de valabilitate. Această dată se referă la produsele care nu au fost deschise.
Verifică temperatura din frigider şi congelator. Ca o precauţie generală, pentru a te ajuta să-ţi protejezi alimentele împotriva contaminării cu o varietate de organisme, care provoacă boli, asigură-te că frigiderul este setat între 1.6 grade Celsius şi 4 grade Celsius şi că congelatorul tău este la sau sub -17.8 grade Celsius. Utilizează un termometru pentru a confirma temperatura.
Ţine minte că un frigider rece este de ajutor, dar nu elimină complet riscul: Listeria este un organism dur care poate supravieţui şi chiar poate continua să se dezvolte la temperaturi scăzute (deşi mai lent). De aceea, ar trebui să găteşti la aburi întotdeauna resturile de mâncare şi semipreparatele înainte de a le consuma. De asemenea, este o idee bună să cureţi, în mod regulat, frigiderul.
Citeste si despre Varsta gestationala - masurarea dimensiunilor în uter
Comentarii legate de Listerioza în timpul sarcinii