Respectul - un concept confuz pentru tineri?

Dintotdeauna modul în care se comportă un tânăr cu cei din jur este pus pe seama celor „șapte ani de-acasă”. "Păi da, așa l-a învățat mama lui." Și totuși ce părinte își învață copilul să răspundă urât sau să aibă un comportament inadecvat. Prea puțini ar fi aceia.

Nimeni nu pare să conștientizeze totuși că societatea are un rol foarte important în formarea unui caracter. Și când mă refer la societate, acest termen cuprinde întregul context social plecând de la grădiniță, mediul de joacă, locurile de distracție și gașca.

Deși se spune că părinții te învață toată viața, trebuie să recunoaștem că de la o anumită vârstă ne intră pe-o ureche și ne iese pe cealaltă. Nu îi mai ascultăm, credem că tot ceea ce ne-au spus nu are un fundament pentru că nimeni nu face așa cum spun părinții. Nici nu mai e la modă să-i asculți și nici nu știu dacă a fost vreodată. Conflictul ăsta dintre generații durează dintotdeauna.

Fenomenul copiilor neobrăzați nu poate fi totuși scuzat de acest conflict. Însă se poate spune că este important și unghiul din care privești. Multe gesturi considerate nepotrivite înainte, acum par exagerări – domnule, copiii nu trebuie să vorbească în fața oamenilor mari sau să se bage în discuțiile lor! Nu aveau voie la opinii, iar dacă le aveau erau aspru mustrați ca fiind obraznici.  În ziua de astăzi este lăudat un asemenea copil, în vreme ce invers, este considerat mai puțin isteț.

Și ce să facă bietul copil când trebuie, de pildă, să se adreseze unor persoane mai în vârstă? Vin mama și tata și îi spun că lor le pot spune "tu", dar vine și bunica și cere ca ei să i se spună "dumneata" că nu degeaba a încărunțit. Ei bine, un episod ca acesta îmi vine clar în minte de când era verișorul meu mai mic. Agasat de rugămintea bunicii de a i se adresa frumos, dar în același timp confuz de permisivitatea alor lui de a le vorbi la persoana a doua singular, ajunsese să o strige pe bunica, dumneata, tu, mamaie!

Astăzi poate că aceste apelative s-au înrăutățit sau poate că unii copii se poartă atât de urât cu persoanele mai mari decât ei, încât nici nu ști de unde să apuci rădăcina și să o tai. Te gândești că e una supraterană, care își ia seva de peste tot...și de la trandafirii cei frumoși, dar și de la urzicile din colțul grădinii. La fel ca ai noștri copii și tineri. Poate că ceea ce văd prin filme și ceea ce promovează continetul îndepărtat și totuși atât de apropiat, e ceea ce a alterat comportamentele ce aveau în componența lor și respectul.

Totuși, indiferent de modul în care ni se adresează, este important de știut că buna creștere, sau dimpotrivă proasta crestere, nu ține sută la sută numai de părinți ci și de toți factorii amintiți mai sus, iar copiii nu fac decât să imite modele sau măcar să împrumute câte ceva din comportamentul acestora (fie că vorbim de unele negative sau pozitive). Cel mai important este să încercăm să ne insinuăm în selectarea acestora. 

Autor: Nicole Arimanlian Nicole va impartaseste cu drag despre momentele din viata ei si experientele emotionante prin care a trecut. Pline de realitate, tresariri si sentimente, scrierile ei te ajuta sa descoperi mai multe despre viata mamicilor si copiilor.