Despre manii si pitici pe creier

Ştiţi ce-s ăia pitici pe creier? În mod sigur cu toţii îi avem, dar nici măcar nu ne dăm seama.

Pitici pe creier am eu care nu pot scrie un articol fără diacritice şi fără să-l aliniez corespunzător. Şi tot pitici pe creier sunt cei care nu te lasă să dormi dacă auzi apa curgând la vecini sau dacă eşti aproape sigură că sunt nişte picături de apă pe chiuveta din bucătărie.

Am participat mai demult la o conferinţă pe această temă şi am descoperit că, pe lângă alţii, eu sunt chiar bine din acest punct de vedere. Deşi obişnuinţa anilor mă face să deschid pungile doar din partea de sus sau tubul de pastă de dinţi să fie folosit doar de jos în sus, nu aleator, totuşi pot să mă trezesc şi să mă mişc fără cafea, deşi am tensiunea arterială scăzută şi aş putea profita de scuza asta.

Însă există oameni care îşi ţin fiecare lucru într-un anume buzunar, oameni în casa cărora trebuie să te fereşti să nu cumva să deranjezi Ciucuraşii de la covor, oameni care nu pot mânca dacă alimentele nu sunt aranjate sub o anumită formă în farfurie.

Personal, am descoperit aceşti pitici pe creier când a trebuit să am prima dată grijă de treburile casei în locul maică-mii, dar cu ea lângă mine pe post de observator. Având în vedere că morcovul trebuie tăiat întâi pe orizontală şi apoi pe verticală, deşi rezultatul final este acelaşi în ambele cazuri, că mi-a trebuit un curs de pregătire de o oră ca să pot întinde rufele pe sârme şi că, dacă am mutat o oală de la „locul ei”, am pus-o – pot să spun că m-am descurcat onorabil, dar am obţinut piticul pe creier al celor 10 minute de linişte la cafea în fiecare dimineaţă din cea perioadă. Şi nu e vorba că e obositor, dar pur şi simplu fiecare are stilul lui de a face anumite lucruri, însă pentru mine nu contează „cum” faci ceva, ci rezultatul final.

Recunosc, şi eu am anumite „manii”, unele fiind defecte profesionale obţinute de-a lungul timpului (cum ar fi că am mereu un pahar cu apă proaspătă pe masă sau că îmi ţin banii cap la cap, în portofel, în ordine descrecătoare) sau obiceiuri întreţinute din copilărie (formarea de propoziţii folosind literele ce fac parte din numerele maşinilor, consumarea primului fel de mâncare cu pâine iar a celorlalte fără, obişnuinţa de a bea mereu din aceeaşi cană şi altele la fel de amuzante pentru ceilalţi).

Însă nu mi se dă peste cap echilibrul dacă muţi o lingură cu 2 centimetri mai la stânga, pot dormi foarte bine şi înconjurată de o muzică asurzitoare şi pot mânca fără ruşine tot din farfurie când mă aflu la restaurant, fără să-mi pese că astfel aş putea părea nemâncată. Să recunoaştem, e foarte bine dacă nu poţi pleca din casă fără să verifici apa, gazele şi sursele de curent electric sau dacă nu pleci de lângă maşină fără să verifici de mai multe ori dacă ai încuiat toate uşile.

Dar ce te faci dacă nu poţi ieşi din casă că ai o scară fix în drumul tău şi nu o poţi ocoli sau dacă firma ta preferată de taxi nu are maşini libere la un moment dat? Întârzii doar pentru a-ţi alimenta piticii, sau „sfidezi” cotidianul şi faci ceva ce nu ai face în mod normal?

Ştiţi ce cred eu? Că, atâta timp cât este totul menţinut la un nivel relaxat, adică pur şi simplu preferi să faci lucrurile într-un anume fel, dar nu eşti complet legată de acel mod de a aborda lucrurile, e in regulă să ai câţiva pitici din aceştia. Ei te fac pe tine să fii tu, ei fac locuinţa ta să fie acasă şi tot ei fac lucrurile făcute de tine să fie ale tale. 

Autor: Cristina Gatachiu Cristina a trecut prin experiente emotionante pe care doreste sa le impartaseasca cu tine. Fie ca sunt situatii pe care le cunosti si ai aceleasi sentimente, fie ca descoperi ceva nou, citeste-i povestile si afla ce te sfatuieste.