Cum sa locuiesti singura si sa supravietuiesti

Sunt răsfățată. Pe bune. Până la o anumită vârstă am crezut cu sinceritate în existența a priori a curățeniei; nu credeam că ea se face, ci că pur și simplu există. Habar nu aveam că mâncarea nu apare din cer și nici că hainele nu provin din locul magic numit șifonier. Maică-mea a avut un singur principiu: copiii trebuie să-și vadă de școală și atât, de treburile casei vor avea timp să se sature când vor crește.

Oho, și câtă dreptate a avut. Adevărul e că am avut puțin noroc, locuind întâi la cămin. La cămin nu trăiești nici singură, nici cu părinții; este ca un fel de test preliminar pentru a vedea dacă poți fi admisă la stadiu de locuit singură. E adevărat, mai făceam câte ceva de mâncare la reșou (așa numeam noi respectivul dispozitiv, nu pot băga mâna în foc pentru existența acestei denumiri în limba română), dar nu am ajuns mai sus de nivelul pilafului cu ciuperci. Spălam și hainele la mână, dar asta pentru că nu-mi plăcea mie să fac prea multe drumuri acasă. E adevărat, de spălatul la mână chiar nu mi-e dor; în orice apartament m-am mutat după aceea, printre primele întrebări adresate proprietarilor era cea referitoare la mașina de spălat. La capitolul curățenie nu era mare inginerie: într-o cameră de maximum 10 metri pătrați nu se putea face excesiv de multă mizerie.

Dar apoi a venit momentul să mă mut de la cămin. Și să am un serviciu constant, nu numai unul sezonier, menit să producă bani pentru ieșiri la munte. Și am descoperit gătitul în forma sa reală. Adevărul este că îmi place să gătesc, încerc tot felul de rețete, Google este prietenul meu cel mai bun în domeniu. Am învățat să fac ciorbe, gogoși, pizza și tot felul de alte minuni. Unele dintre ele nici nu știu sigur dacă mi-au ieșit, având în vedere că nu le-am mai gustat niciodată. Dar presupun că dacă n-am omorât pe nimeni, e totul în regulă.

Spălatul hainelor e chiar mai ușor. Arunc hainele în mașină, verific temperatura (mi-am scos o dată hainele roz, nu vreau să repet experiența) și voilá, hainele apar curate! Dacă m-ar vedea maică-mea cum le întind, mi-ar spune că sigur le-am aruncat cu praștia pe sârmă. Și eu i-aș explica, și nu pentru prima dată, că hainele sunt întinse pe sârmă pentru a se usca, nu pentru a sta la expoziție. De obicei mașina merge în timp ce fac câte ceva prin bucătărie, pentru a mai salva puțin timp, în condițiile în care, în general, toate treburile casnice eu trebuie să le înghesui într-o singură zi.

În schimb curățenia mă termină psihic. De la cămăruța minusculă din cămin la un apartament întreg e cale lungă. Însă e foarte important că măcar acum am încredere să folosesc baia, având în vedere dezinfectarea făcută cu mâna mea (și eu nu pot folosi mănuși, deci am în permanență răni de la produsele pe bază de clor) sau să tai pâinea direct pe masă, având în vedere că aceasta se subțiază cu un strat la fiecare curățenie. Visez în secret la inventarea unei case în care nu se face mizerie, dar cred că oamenii de știință au treburi mai importante momentan, cum ar fi tratarea cancerului sau a disfuncțiilor erectile (se pare că cele două nu sunt nici pe departe la egalitate în ceea ce privește alocarea de fonduri).

Nu vreau să se înțeleagă greșit: nu mă plâng. În mare, îmi place viața pe care o am. Îmi place să nu dau socoteală nimănui. Îmi place să mănânc doar salată orientală o săptămână dacă așa am chef. Îmi place să scriu articole la ora 00:43 într-o zi de marți. Îmi place să-mi fac duș la ora trei noaptea dacă mi-e prea cald sau să-mi fac trezirea în fiecare dimineață pe balcon, cu o ceașcă de cafea aburindă. Dar mi-e și puțin dor să mă trezească cineva în fiecare sâmbătă strigând „La masă copii!” din bucătărie; și în acea bucătărie să fie familia mea, adunată în jurul unei mese pline cu tot felul de delicii culinare. Mi-e dor ca hainele mele să apară din șifonier, gata spălate și călcate. Și mi-e dor de o casă ce strălucește de curățenie fără ca eu să fi făcut vreun efort. Jur că acum aș aprecia toate aceste lucruri cum nu le-am apreciat când credeam că școala e cel mai greu lucru din viața unui om.

Autor: Cristina Gatachiu Cristina a trecut prin experiente emotionante pe care doreste sa le impartaseasca cu tine. Fie ca sunt situatii pe care le cunosti si ai aceleasi sentimente, fie ca descoperi ceva nou, citeste-i povestile si afla ce te sfatuieste.