Cea mai buna prietena
Fetele, în general au foarte multe de povestit. Lucruri mărunte, povești despre dragoste sau certuri, toate se regăsesc pe listă. Toate avem nevoie de un ipotetic umăr pe care să ne revărsăm amarul unei despărțiri, al unei nedreptăți sau pur și simplu al unei neîmpliniri.
Ei bine, cui o să ne adresăm noi în aceste momente? Celei mai bune prietene ați putea spune. Mie mama mi-a spus odată că acest concept nu există, sau cel puțin nu în accepțiunea pe care i-o dăm noi termenului. Întotdeauna cea cu care poți vorbi orice și la care poți apela oricând, fără să-ți fie teamă că s-ar putea „duce vorba” mai departe, este mama.
Experiența mi-a arătat, de-a lungul timpului, că mama are oarecum dreptate. M-am înțeles mereu bine cu fetele cu care am fost prietenă, însă drumurile noastre s-au despărțit. Fie că am vrut, fie că s-a întâmplat pur și simplu. Secrete au început să iasă de prin ascunzătorile lor și bârfe nevinovate s-au insinuat în loc. Și totuși ăsta nu era un motiv să îmi pierd încrederea.
Faptul că știu că dacă aș suna-o oricând pe C și i-aș cere o favoare ar face orice să ma ajute sau că m-ar asculta pur și simplu când aș avea ceva să-i povestesc nu poate decât să îmi confirme că am o prietenă.
Așa că mama nu a greșit când îmi spunea că de-a lungul timpului am să cunosc mult mai multe persoane, că ele vor intra și ieși pe neașteptate din viața mea și la un moment dat nu voi mai avea contact cu multe dintre ele. E-adevărat. N-aș fi crezut în viața mea că A nu-mi va mai fi cea mai bună prietenă și totuși s-a întâmplat. Din diferite circumstanțe. Dar, deși atunci când s-a întâmplat mi-a părut tare rău, am trecut peste, cu trecerea timpului, alături de alte și alte prietene și cunoștințe, pe care dacă le-aș număra s-ar face multe. Însă pe niciunele nu le-aș numi cele mai bune, pentru că acum am înțeles că e greu să ai până și una, darămite mai multe. Cel mai important este să le cunoașteți cu adevărat și să dați în aceeași măsura în care primiți.
Nu știu, s-ar putea folosi termenul ăsta „cea mai bună prietenă” la plural? Poate că este cazul să ne punem câteva semne de întrebare.
Autor: Nicole Arimanlian Nicole va impartaseste cu drag despre momentele din viata ei si experientele emotionante prin care a trecut. Pline de realitate, tresariri si sentimente, scrierile ei te ajuta sa descoperi mai multe despre viata mamicilor si copiilor. |
Comentarii legate de Cea mai buna prietena