Sfantul Vasile - sarbatoare si traditii
Sfântul Vasile (Sfântul Vasile cel Mare) a trǎit ȋntre anii 329-379, ȋn vremea ȋmpǎratului Constantin. Si-a ȋmbogǎţit mintea prin studii şi a ajuns Arhiepiscop al Cezareei ȋn anul 370. Este cel dintâi ierarh care a ȋntemeiat spitale pentru cei sǎraci şi bolnavi. A apǎrat Biserica şi a luminat creştinǎtatea prin poveţele sale, suferind ȋnsǎ multe prigoniri din partea ȋmpǎratului. Pe Sfântul Vasile creştinii ȋl sǎrbǎtoresc pe 1 ianuarie.
Sfântul Vasile este ȋn tradiţia româneascǎ un sfânt generos cǎruia Dumnezeu i-a oferit prima zi din an. In semn de recunoştinţǎ, Sfântul Vasile a urcat ȋn cer la Dumnezeu sǎ ȋi mulţumeascǎ şi sǎ ȋi facǎ urǎri de ȋnceput de an.
De aici a rǎmas ȋn popor tradiţia urǎrilor ȋn prima zi din an, zi ȋn care colindǎtorii umblǎ cu sorcova.
De Sfântul Vasile oamenii petrec ȋnceputul unui nou an dar ȋi serbeazǎ şi pe cei care poartǎ numele de Vasile sau Vasilica. Se spune cǎ cei care beau vin ȋn aceastǎ zi vor fi rumeni ȋn obraji tot anul. Iar cei care vor avea musafiri darnici vor fi bogaţi ȋn anul care vine.
O altǎ tradiţie ȋn popor este aceea de a coase. Mai ales la sate, oamenii cred cǎ cei care cos ȋn prima zi din an vor avea parte de cǎsǎtorie.
Anul nou trebuie ȋntâmpinat cu haine noi, de aceea ȋn prima zi din an trebuie sǎ aveţi o vestimentaţie pe care nu aţi mai purtat-o. Noul an va fi astfel plin de belşug şi sǎnǎtate.
Tot de Sfântul Vasile trebuie sǎ vorbeşti numai de bine, fiindcǎ vei influenţa astfel tot anul ce urmeazǎ. Aşa cum eşti ȋn prima zi – vesel, optimist, calm - aşa vei fi tot anul.
Comentarii legate de Sfantul Vasile - sarbatoare si traditii