Cum să faci față furiei atunci când ești părinte? Cauzele furiei și soluții!

Sunt sigură că acei părinți care spun că nu sunt niciodată nervoși în preajma copiilor, că nu au țipat vreodată la copiii lor sau că sunt mereu calmi și iubitori, mint sau nu petrec deloc timpul cu copiii lor.

Toți părinții își pierd controlul la un moment dat, inclusiv eu, așa că cel mai sănătos este să recunoaștem ce se întâmplă, să găsim cauza și să alegem cele mai potrivite soluții pentru a rămâne mai des calmi. Dar mai ales, să fim onești față de noi înșine când vine vorba de furie și modul în care ne manifestăm în raport cu copiii.

Personal, am observat că sunt mult mai nervoasă după nașterea celui de-al doilea copil și că îmi pierd mai repede răbdarea pe măsură ce ei cresc. Dacă la primul copil mă enervam din când în când, atunci când copiii erau amândoi preșcolari, aveam momente de furie și de câteva ori pe zi. Țipam și mă simțeam mereu vinovată pentru asta. Mă gândeam în fiecare seară că sunt norocoasă că există în viața mea și că începând cu următoarea zi voi rămâne calmă. Dar dimineața următoare o luam de la capăt și cedam în momentele de furie, țipând din nou la copiii mei.

Furia este o stare normală și uneori chiar necesară. Problema este cum reacționăm atunci când suntem furioși, mai ales când copiii sunt în preajma noastră.

Din ce cauză se enervează părinții? Care pot fi motivele furiei?

Este important să știm că și cei mai calmi oameni pe care îi cunoaștem au cu siguranță momente în care își manifestă furia. In multe situații ne este greu să identificăm concret declanșatorul stării de furie, chiar dacă aceasta se manifestă. Sunt cazuri în care un cumul de factori duce la schimarea stării noastre. Uneori, deși suntem calmi, constatăm că devenim furioși la cele mai mici lucruri pe care le fac copiii. O parte din motivele care ne declanșează furia pot fi evitate, altele necesită ajutorul unui specialist.

In general, furia are drept declanșator unul din următoarele motive:

Ai crescut într-o familie unde violența verbală și / sau fizică era ceva frecvent
Extenuarea fizică (inclusiv nutriție deficitară)
Epuizare psihică
Lipsa ajutorului din partea familiei, în special a partenerul de viață
Probleme financiare care persistă
Probleme de sănătate ale bunicilor sau rude în vârstă
Stresul legat de locul de muncă sau de programul de lucru
Lipsa momentelor în care faci „ceva” pentru tine sau măcar ai parte de pauză
Probleme legate de prietenia cu alte mămici sau familii

În cazul meu, furia are drept declanșator experiențele din propria copilărie. Părinții mei m-au crescut așa cum au știut ei și îi iubesc enorm, dar mama avea obiceiul de a țipa frecvent. Când am devenit mamă, am constatat că încep să am același comportament deși nu m-am manifestat niciodată astfel față de partenerul de viață. Părea că am devenit o nouă persoană mult mai furioasă decât eram de obicei. Mai mult, pe măsură ce primul copil creștea, apoi pe măsură ce și al doilea copil creștea, am devenit din ce în ce mai furioasă, țipând zilnic și tot mai des în timpul unei zile. Partenerul de viață a fost cel care m-a ajutat să conștientizez că am o problemă, dar și comportamentul copiiilor care au început să fie la rândul lor din ce în ce mai furioși.

Ca în toate lucrurile care ne pot afecta, cel mai bine este să prevenim dezastrul. Știu acum, după câțiva ani în rolul de mamă, dar și după o perioadă mai lungă de analiză a propriilor mele sentimente, când am nevoie de momente pentru a mă calma și când urmează momente furtunoase. M-au ajutat să fiu mai calmă zi de zi câteva activități pe care le făceam doar eu singură, fără să fiu întreruptă de copii (o plimbare până la magazinul din apropierea casei, o baie relaxantă, o pagină de carte sau un episod din serialul preferat), dar și sfaturile pe care vreau să le împărtășesc cu tine.

Înțelegerea momentelor de furie și controlul lor

De cele mai multe ori, când suntem furioși față de copiii noștri, acțiunea lor nu este singurul motiv care declanșează comportamentul nostru. Dacă analizăm cu atenție când se declanșează furia vom constata că motivul real este în afara relației cu copilul. În cazul meu, mă înfuriam atunci când copilul vărsa paharul cu apă pe jos și eu eram obosită sau mă grăbeam să ies pe ușă, dar priveam totul ca pe un accident dacă se întâmpla într-o zi de weekend, cand eram relaxată și nu aveam alte motive sa reacționez negativ. Evident, motivul furiei nu era paharul vărsat; paharul era doar ultima picătură dintr-un sac întreg de emoții negative acumulate până în acel moment.

Iată pașii care m-au ajutat pe mine să mă calmez, si cred că te ajută si pe tine:

Pauză – Nu acționa imediat dacă ești furioasă; oprește-te din ce faci.
Empatie – încearcă să înțelegi ce simte copilul tău sau cea a simțit în momentul respectiv, dar mai ales care este punctul său de vedere
Gândește – Imaginează-ți câteva moduri în care ai putea răspunde diferit într-o anumită situație și cum crezi că s-ar simți copilul tău în fiecare caz.
Respiră adânc – Inspiră profund și expiră puternic, relaxează-ți umerii și imaginează-ți cum furia iese din corpul tău.
Răspunde - Acum, când ai devenit calmă și ai scăpat de furie, îi poți răspunde copilului tău.

Există mai multe metode prin care te poți calma, așa că iată câteva din ele care au funcționat în cazul meu. Desigur, tu poți să descoperi propria metodă care să funcționeze în nenumărate cazuri.

Poartă 5 brățări roșii la mâna dreaptă. De fiecare dată când ai un moment de furie în relația cu copilul tău, mută o brățară la mâna stângă. Scopul tău zilnic este să ai brățările pe mâna dreaptă la finalul unei zile.
Închide ochii și imaginează-ți că ești într-un loc pe care îl consideri relaxant: pe plajă, pe munte, într-un hamac, lângă o fântână etc.
Gândește-te la cineva care pare mereu să fie calm și relaxat. Imaginează-ți că ți-ar vorbi pe un ton calm și ți-ar spune să te liniștești.
Sună o prietenă sau partenerul de viață, dacă ai stabilit anterior că ai nevoie de ajutorul lor pentru a depăși momentele de furie. Treptat, nu va mai fi nevoie să îi suni fiindcă vei învăța să te calmezi mai ușor.
Retrage-te într-un loc unde să te calmezi, după ce te asiguri că ai lăsat copilul în siguranță (ex: în pătuț sau în țarc). Mergi în altă cameră pentru a te calma și aplică pașii de mai sus care te aduc de la furie la calm.
Cere ajutorul unui specialist (ex: psihoterapeut) care să te ajute să înțelegi motivele declanșării furiei și cum să acționezi când ești furioasă.

Rezolvarea cauzelor care duc la manifestarea furiei poate duce la îmbunătățirea relației cu copilul tău și la reducerea momentelor în care ești nervoasă. O comunicare mai bună cu partenerul de viață sau cu angajatorul poate să fie soluția unui mediu de lucru mai plăcut. O nutriție sănătoasă te poate ajuta să ai o atitudine mai optimistă si relaxată. Există mereu soluții.

Furia poate să fie un semnal de alarmă că trebuie să schimbi ceva în viața ta. Nu este o consecință a comportamentului copiilor tăi, ci doar o avertizare a organismului tău că are nevoie de o schimbare în bine. Privește furia ca un semn de circulație și folosește-te de ea pentru a merge mereu pe calea cea bună: empatie, calm, afecțiune.