Cum iti sprijini copilul sa invete la scoala?
Sunt momente in care copilul se simte dezinteresat de scoala. Nu este atent la ore sau nu isi noteaza in caiet tot ce spune invatatoarea, nu isi face temele acasa sau le copiaza repede in pauza sau pur si simplu lipsesc de la ore (un gand infricosator pentru parinte in cazul unui copil de 9-10 ani).
Pot fi cateva cauze care ii determina comportamentul si daca nu este motivat din timp, va continua cu obiceiurile nepotrivite iar consecintele pot fi si mai grave - note scazute la purtare, exmatriculare, riscuri la care este supus cand lipseste de la ore.
Exista si metode simple si eficiente prin care iti poti convinge copilul sa invete la scoala. Pentru a te ajuta, te sfatuim sa urmezi pasii de mai jos.
Afla motivele pentru care copilul nu invata
Pentru a trata o alergie, trebuie sa stii de unde a aparut. Si in cazul copilului tau, aflarea cauzelor care duc la comportamentul lui la scoala este primul pas in rezolvarea problemei.
Din ce cauza copilul tau nu mai este atent la ore? De ce chiuleste? De ce nu isi face temele? De ce nu isi noteaza ce spune invatatoarea? Care este ultima boacana pe care a facut-o?
Cele mai comune cauze pot fi:
Ii este teama de anumiti copii sau de invatator (de exemplu, daca invatatorul urecheaza copiii). Poate sunt copii care il ridiculizeaza sau mai rau, il lovesc. Nu toti copiii recunosc in fata parintilor asta, asa ca discuta in amanunt cu copilul tau.
A schimbat scoala si se adapteaza mai greu, ii lipsesc fostii colegi, nu mai cunoaste pe nimeni si este dificil sa se integreze.
Are o problema de natura fizica, de exemplu, deficienta de concentrare si hiper-activitate (ADHD este o cauza posibila, chiar daca nu este identificat de cand copilul era mic) sau lipsa de vitamine si minerale, apatie, oboseala.
Notiunile pe care le invata sunt prea grele sau prea usoare, ori nu le pricepe ori se plictiseste la scoala. In functie de cauza, trebuie sa te gandesti daca il muti la o clasa mai avansata sau sa faci cu el ore suplimentare.
Copilul crede ca scoala este o obligatie si nu o vede ca pe o etapa frumoasa in viata lui. Se simte constrans sa mearga la scoala si sa invete, iar aceasta cauza nu poate fi eliminata decat de parinti, prin comunicare si solutii care sa il motiveze.
Face parte dintr-un anturaj care in loc sa il motiveze sa invete, il incurajeaza sa lipseasca de la cursuri sau sa nu acorde atentie lectiilor.
Are probleme de comunicare si intregrare, nu este un copil sociabil sau manifesta anumite fobii.
Indiferent de ce spune copilul, verifica la scoala, vorbind cu invatatorul despre comportamentul si rezultatele sale. Chiar daca ai un copil care iti spune ca la scoala este bine, mai bine verifica; poate fi un motiv de care ii este rusine sau teama sa discute.
Cum sa incurajezi copilul sa invete la scoala?
Daca ai descoperit cauza, iti poti ajuta copilul. Iata cateva sfaturi care iti vin in ajutor.
Prezinta-i avantajele scolii si invatatului. Arata-i copilului tau ca lucrurile pe care le invata la scoala se aplica in practica - de exemplu matematica il ajuta cand cumpara de la magazin, limba romana il ajuta sa vorbeasca in mod corect, geografia il ajuta sa se orienteze in spatiu, etc.
Puneti in practica acasa micile experimente sau exercitii pe care le invata la scoala. Faceti temele impreuna: el pentru scoala, tu pentru serviciu sau citieste o carte.
Jocul este cea mai eficienta metoda de invatare asa ca profita de acest lucru pentru a-l motiva. Creeaza mici experimente interesante unde sa folositi notiunile invatate la scoala.
Multi copii au o problema cu organizarea timpului, incep mai multe activitati si simt apoi ca nu le termina sau ca au prea multe de facut. Ajuta-l sa fie organizat si sa planifice timpul de joaca, cel dedicat temelor de acasa, somnicul de la pranz sau cel petrecut cu prietenii.
Daca nu ii place rutina, stabileste un calendar diferit pentru fiecare zi, montand eventual un calendar sub forma de tabla pe perete, pe care il puteti modifica impreuna.
Lasa copilul sa mai faca si greseli! Daca esti mereu pregatita sa il protejezi si nu ii dai voie sa mai si greseasca, nu va fi pregatit pentru momente mai dificile in viitor - examene grele, testari, evenimente mai complexe, decizii.
Ajuta-l sa aleaga si sa ia decizia corecta! Daca nu vrea sa invete la o materie, prezint-i notiunile intr-un mod original, creativ, care sa ii atraga curiozitatea. Va invata mai usor si cu placere daca intelege exact notiunile.
Descopera punctele slabe, problemele, nemultumirile si ajuta copilul sa le rezolve. Comunicarea este cea mai buna solutie daca vrei sa iti motivezi copilul sa invete la scoala.
Comentarii legate de Cum iti sprijini copilul sa invete la scoala?
Sfaturi interesante pentru parinti, eu cred ca ,comunicarea copil-parinte face mult.Copilul trebuie sa aiba incredere ,sa spuna tot parintilor, iar acestia sa stie sa-l asculte ,sa stie sa si-l apropie pentru a putea rezolva impreuna problemele ce se ivesc.