Alternative sănătoase la „că aşa spun eu!”

În educaţia copilului ne lovim şi de momente dificile. Ne dorim din partea copiilor să facă lucruri simple (să strângă jucăriile, să îşi adune hainele, să se îmbrace, etc), dar ne lovim de refuzul lor sau de întrebări. In plus, etapa „de ce?” ne solicită timp, energie şi multă, multă răbdare.

Uneori însă rămânem fără ultima fărâmă de răbdare şi răspundem sec, deloc mulţumitor nici pentru copil, şi nici pentru stima noastră de sine: că aşa zic eu!

Alteori, nu avem habar cum am putea răspunde într-o situaţie anume şi preferăm varianta sigură: sunt mama ta şi ştiu mai multe decât tine. Si sigur sunt destule întrebări banale, dar încuietoare pe care copiii le pun.

Care sunt însă alternativele şi cum să menţinem o relaţie sanatoasa cu copilul evitând aceste cuvinte?

Sper să vă lămuresc mai jos, nu doar cu soluţii la situaţii practice, dar şi cu sfaturi legate de relaţia cu copilul.

Efectele negative ale răspunsului „că aşa spun eu”

Multe mămici îmi povestesc că deşi urau acest răspuns când erau mici, acum nu îl pot evita în comunicarea cu copilul. Pur şi simplu nu mai au răbdare să răspundă la toate intrebările copiilor, cele mai multe din ele repetate parcă la infinit. Uneori sunt obosite, alteori se grăbesc, dar de fiecare dată când dau acest răspuns sunt conştiente că nu este cea mai bună soluţie.

In primul rând, mesajul pe care îl transmite „că aşa zic eu” copilului este unul de control şi autoritate. Se traduce: sunt mai mare decât tine, mai deştept, mai puternic şi trebuie să faci aşa cum îţi zic eu fiindcă tu eşti mai mic, mai puţin experimentat”. Este defapt un joc de putere în care copilul nu are cum să iasă câştigător.

Dar ce ne dorim de fapt? Să ne invăţăm copilul să coopereze, nu să fie controlat. Să îl invăţăm respectul şi nu supunerea fără judecată la autoritate. Dacă vrem să reuşim, răspunsul „că aşa spun eu” nu duce la îndeplinirea acestor obiective.

Un copil care pune întrebări legate de ceea ce i se cere să facă îşi exersează puterea de a controla mediul din care face parte. A depăşit etapa în care pune jucăriile pe raft doar de dragul jocului. Acum vrea să înţeleagă şi motivul, consecinţele, cauzele. Un copil care întreabă de ce trebuie să strângă jucăriile nu este un copil care te sfidează, aşa cum sugerează educaţia tradiţională. Este un copil care îşi dezvoltă stima de sine, gândirea, puterea, simţul responsabilităţii.

Dacă vrem un copil care să ajungă un adult puternic, inteligent, care îşi apără convingerile, atunci să îi lăsăm dreptul de a pune întrebări despre el, oameni şi lumea din jur. Să îl tratăm cu respect. Să îi arătam că ceea ce spune sau întreabă are importanţă pentru noi. Să îi răspundem la întrebări cu argumente care şi pe noi, dacă le-am auzi spuse din partea unui adult, ne-ar lămuri.

Cum să acţionăm când primul implus este să răspundem cu „că aşa zic eu”

Atunci când simţi că eşti foarte aproape de a folosi această replică, aminteşte-ţi 3 lucruri esenţiale.

Explică motivul.

Când îi ceri să facă ceva copilului tău, sigur există şi un motiv.

• Jucăriile lego îţi provoacă durere dacă ai călcat pe ele.
• Dacă verşi apa pe jos, aluneci şi cazi.
• Mâncarea aruncată pe jos atrage furnicile sau gândacii de bucătărie.
• Dacă nu te speli pe cap, părul se încurcă şi trebuie să îl tăiem.
• Mănânci fructe pentru a avea mai multă energie la joacă.

Nu îţi fie teamă să răspunzi sincer, dar cu argumente. Simplul fapt că jucăriile împrăştiate îţi provoacă o stare de oboseală şi nervozitate, s-ar putea să fie un argument foarte bun pentru copilul tău să le strângă. Ii poţi spune: „ jucăriile de pe jos mă fac să mă simt obosită şi nervoasă. Vreau să ne jucăm veseli dar m-aş simţi mult mai calmă dacă le-ai pune la locul lor.”

Aşteaptă-te la întrebări după întrebări.

Un răspuns poate naşte alte întrebări, de aceea e mai bine să te aştepţi din start la ele.

• Jucăriile lego îţi provoacă durere fiindcă au colţuri ascuţite.
• Podeaua este lucioasă şi apa o face alunecoasă.
• Furnicile se hrănesc cu firimituri şi pot invada toată camera, chiar şi raftul cu jucării.
• Este dureros să descurci părul cu peria, de aceea singura soluţie nedureroasă este să îl tăiem.
• Fructele au vitamine care ajung în stomăcel, apoi în sânge şi imediat la muşchi şi îi ajută să se mişte mai repede.

Înlocuieşte negocierea cu respectul.

Dacă schimbi abordarea, vei observa schimbări nu doar în atitudinea copilului, dar şi a ta. Relaţia dintre tine şi copilul tău nu are la bază un sistem de schimb. Nu este despre cine oferă mai mult, cine face mai mult efort...

Fii sinceră cu ceea ce simţi. Dacă o întrebare devine enervantă sau te simţi epuizată, spune-i copilul tău cum te simţi. „Am încercat să îţi răspund cât mai mult la întrebări, dar sunt obosită şi nu mai pot să vorbesc cu tine despre acest lucru. Hai să vorbim după ce mâncăm / mâine / după baie /etc.”

Prin respect şi autocontrol când ai o zi mai grea, eşti obosită sau iritată îi oferi copilului tău un exemplu de comportament pentru momentele când el este obosit sau iritat.

Să îţi foloseşti autoritatea poate fi deseori cea mai rapidă soluţie de a obţine ceea ce vrei, dar nu este şi cea mai bună soluţie în educarea copilului tău.

Gândeşte mai profund decât jucăriile, ordinea sau mâncarea. Priveşte în ansamblu. Nu îţi înveţi copilul cum să cureţe casa, ci mai degrabă îl înveţi cum funcţionează relaţiile cu ceilalţi.

Il poţi învăţa astfel că o relaţie trebuie să se bazeze pe „autoritate şi putere” sau „respect şi cooperare”. Cred că a doua variantă merită cu adevărat investită în educaţia copilului tău.