10 moduri practice în care îţi înveţi copilul să fie empatic – exemple şi soluţii

Empatia. Ce este mai precis şi de ce este atât de importantă în educaţia copiilor?

Empatia este abilitatea de a înţelege emoţiile altor persoane şi de a le împărtăşi chiar şi atunci când nu sunt exprimate în cuvinte. Spus altfel, empatia reprezintă o identificare, prin trăire, cu alte persoane.

Pentru copii, identificarea emoţiilor este un proces important în dezvoltarea lor, dar mai ales în dezvoltarea anumitor abilităţi (ex, compasiunea nu poate exista fără un anumit grad de empatie). Ei trebuie sa înţeleagă emoţiile, apoi să observe diferenţele dintre ele şi ulterior să înţeleagă în ce momente alţi oameni pot trăi aceleaşi emoţii.

Empatia nu este doar un mod de gândire, ci un comportament. Copiii care îşi dezvoltă acest comportament înţeleg mai uşor ce simt ei, dar identifică aproape instinctiv ce simt ceilalţi.

Copiii empatici sunt mai încrezători şi mai puţin agresivi în raport cu ceilalţi, au o dispoziţie mai veselă în general şi se bucură de admiraţie în grupul de copii.

Cum îţi poţi ajuta copilul să îşi dezvolte acest comportament şi să dobândească echilibrul emoţional care să îl ajute pentru tot restul vieţii? Am făcut o listă cu 10 moduri practice, unele fiind recomandate de când se naşte copilul, altele uşor de pus în practică atunci când copilul începe să vorbească.

1. Incurajează-ţi copilul să îşi exprime sentimentele, mai ales cele negative!

Este o metodă deseori dificil de aplicat, fiindcă de multe ori, noi, părinţii avem tendinţa de a bloca emoţiile negative ale copiilor. De cele mai multe ori nici noi nu am fost învăţaţi să gestionăm emoţiile negative. E o provocare şi pentru noi, dar avem şansa să redescoperim împreună cu copiii această etapă.

Problema este că un copil căruia nu i se permite să îşi exprime emoţiile negative va învăţa să le ascundă cu orice preţ şi să le considere o parte urâtă a lor. Evident, încrederea în sine va fi ştirbită ori de câte ori va simţi că reacţiile lui negative nu sunt acceptate de părinţi, deci el nu este acceptat atunci când le exprimă. Furia este exemplul cel mai concret. Un copil care nu are ocazia să îşi exprime furia în mod sănătos, va deveni rebel, încăpăţânat, răzbunător. Nu o va exprima în familie, ci în mediul exterior (în parc, la grădiniţă). Evident, un copil care crede că emoţiile negative nu sunt acceptabile, nu le va putea identifica nici în cazul persoanelor cu care interacţionează. Deci nu va ştii cum să reacţioneze.

Fie că suntem nervoşi, trişti sau ne este teama, toate aceste emoţii trebuie eliberate treptat. Cu cât le blocam mai mult, cu atât mai puternic vor ieşi la suprafaţă. La fel se întâmplă şi în cazul copiilor. Cu cât le blocăm emoţiile mai mult, cu atât mai puternic vor izbucni.

Secretul este să le observăm şi acceptăm emoţia imediat cum apare. Poţi spune „pari foarte supărat / nervos / speriat”. Este deja primul pas care îl va ajuta pe copil să se simtă înţeles. O imbrăţişare sau un mesaj de încurajare pentru exprimarea emoţiilor sunt suficiente pentru a-i ajuta pe copii să le exprime: „Sunt aici, poţi plânge dacă simţi nevoia.”, „Eliberează-ţi furia, spune-mi de ce eşti atât de nervos”, „Sunt alături de tine. Te strâng în braţe acum; spune-mi de ce îţi este teamă?”

Acceptă emoţia negativă, fără a o minimiza (E doar un gândac, cum să îţi fie frică? ) şi fără a considera că nu există (Hai că nu te-ai supărat, nu-i aşa? Nu mai plânge că nu ai motive!). Le transmitem astfel copiilor trei mesaje importante: că suntem alături de ei dacă nu reuşesc să gestioneze emoţiile, că stările negative sunt temporare şi că îi iubim indiferent de modul în care simt.

2. Reacţionează cu empatie atunci când copilul se loveşte sau are o problemă.

De câte ori ai spus:

• Hai că nu te doare deloc! Nu mai plânge.
• Nu ai păţit nimic.
• Nici nu se vede unde te-ai lovit. De ce mai plângi?

i-ai transmis copilului tău mesajul următor: nu prea îmi pasă dacă eşti rănit şi oricum ceea ce simţi nu este în regulă.

De fapt, un copil care se loveşte simte durerea fizică. De ce am nega acest lucru, încercând să minimizăm situaţia? Ba mai mult, adăugăm şi un disconfort emoţional: copilul simte durerea dar îi este teamă să exprime asta fiindcă noi o negăm. Dacă tu te-ai răni, ultimul lucru pe care ai vrea să îl auzi este „hai că nu ai nimic, nu te mai plânge”.

Ce poţi face în schimb? Adoptă una din strategiile următoare:

• Imi pare rău că te-ai lovit. Cât de tare te doare? Hai să te pupe mama / Hai la mine în braţe.
• Unde te-ai lovit? Vrei să dăm cu cremă / să punem un pansament / să curăţăm rana?
• Ai o rană? Te pupă mama să treacă mai repede.

Vei observa cum crizele de plâns devin mult mai scurte, uneori chiar copilul nici nu plânge ci vine direct să îl pupi să îi treacă. In plus, vei observa că atunci când te loveşti tu, copilul tău va reacţiona exact ca tine: îţi va pupa rana să se vindece mai repede.

3. Invaţă-ţi copilul să identifice emoţiile

Chiar de când se nasc bebeluşii comunică. La început prin plâns, dar pe măsură ce cresc învaţă să se exprime diferit. Treptat intuieşti ceea ce simte copilul tău, iar pe măsură ce creşte şi învaţă să comunice, este mai uşor să îţi spună prin ce emoţii trece. Ca să îţi ajuţi totuşi copilul să descrie ce simte, etichetează emoţiile. De exemplu:

Bebeluşul plânge când aude un zgomot puternic. Ii poţi spune: „Cred că zgomotul te-a speriat foarte tare”.

Copilul se trânteşte la pâmânt ţipând când îi spui că e timpul să plecaţi din parc. Ii poţi spune: „Observ că eşti furios fiindcă trebuie să plecăm. Stiu cât te greu este să pleci dintr-un loc unde îţi face plăcere să stai.”

Copilul întreabă constant unde este celălalt părinte, în timpul unei zile. Ii poţi spune:”Cred că îţi este dor de tati / mami şi te simţi trist. Il vei vedea curând.”

4. Etichetează propriile tale emoţii.

Chiar dacă pare evident pentru tine cum te simţi, pentru copii este mai dificil să identifice cum se simt ceilalţi. Profită de toate ocaziile pentru a eticheta şi descrie ceea ce simţi. Iţi vei ajuta copilul să înveţe despre emoţii şi empatie. De exemplu:

„Sunt foarte nervoasă că şoferul din maşina galbenă era cât pe ce să ne ciocnească. Îmi vine să ţip la el în acest moment. Voi respira profund de câteva ori ca să mă calmez.”

„Sunt atât de fericită că petrecem mai mult timp împreună în acest weekend. Imi vine să sar de fericire.”

„Sunt foarte tristă atunci când mă gândesc că voi lipsi de acasă câteva ore. Abia aştept să ne revedem mai târziu. Ma voi uita la poza ta din telefon de fiecare dată când mi se face dor de tine.„

Copilul va învăţa astfel să identifice emoţiile, dar să şi găsească o soluţie pentru a le manifesta. E bine să îi explicăm ce simte când este furios, dar este şi mai bine să îi spunem prin ce metode ar putea să scape de furie în mod pozitiv (să cânte,să alerge, să respire profund, să spună în gând o poezie sau câteva propoziţii motivaţionale etc.)

5. Etichetează şi explică-i emoţiile celorlalţi ( cunoscuţi sau străini).

Sunt nenumărate situaţii pe care le vedem zilnic, mai ales la locurile de joacă pentru copii: părinţi care ţipă la copii, bebeluşi care plâng, copii care cad şi se lovesc, oameni care se ceartă sau, dimpotriva, se imbraţişează etc. Cu siguranţă copilul tău va observa aceste situaţii şi comportamente. Dacă îl ajuţi să le şi eticheteze si să înveţe din ele, atunci îl vei ajuta şi mai mult să înveţe ce este empatia.

Un copil cade şi plâng. Îi poţi spune copilului tău: „Copilul acela a căzut şi s-a lovit la picior. Plânge pentru că îl doare, aşa cum şi tu plângi când te loveşti. „

Un copil nu vrea să plece din parc şi ţipă. II poţi spune: „Copilul acela este furios fiindcă nu vrea să plece acasă. Tu cum te simţi când plecăm din parc?”

6. Foloseşte cărţile de poveşti pentru a exersa comportamentul empatic.

Poveştile sunt un prilej minunat de a discuta despre emoţii şi de a exersa comportamentul empatic. Personajele din cărţi trec prin aventuri, au de înfruntat pericole şi interacţionează cu alte personaje, mai bune sau mai rele. Profită de moment şi discută pe baza cărţilor pe care le citiţi împreună. De exemplu:

„Ce crezi că simt puiul de găină când nu o găseşte pe mama lui?”

„Prinţesa era tristă că nu avea voie să meargă la bal. Cum ai putea să o ajuţi dacă ai fi în poveste?”

„Iepuraşul este furios fiindcă nu ştie cine i-a furat morcovii. Vezi cum stă încruntat şi are faţa roşie? Tu ce i-ai spune dacă ar fi chiar aici în faţa ta?”

7. Exersează empatia prin joacă

Copiii se joacă cu păpuşi sau cu diverse obiecte. Deseori construiesc poveşti şi le acorda diverse roluri. Prin intermediul acestor jocuri de personaje poţi vedea cum înţelege copilul tău emoţiile şi cum le interpretează. In plus, poţi să te joci tu cu el prin intermediul scenetelor cu păpuşi şi să îi explici în joacă anumite emoţii.

Chiar dacă pare o metodă naivă, pentru copii, jocul este cea mai bună metodă de învăţare.

8. Arată şi tu empatie cat mai des

Observăm adeseori că un copil te imită mai mult decât te ascultă. Copilul tău îţi observă comportamentul şi îl repetă. Iţi imită mimica, mişcările, obiceiurile, ticurile. In acelaşi mod va observa când tu manifeşti empatie faţă de ceilalţi: faţă de partenerul de viaţă, prieteni, necunoscuţi.

9. Gândeşte cu voce tare, etichetând,  în general, în mod pozitiv comportamentul altor oameni.

Fiecare om trebuie să aibă prezumţia de nevinovăţie. Dacă noi gândim aşa, avem toate şansele să transmitem şi copiilor aceast mod sănătos de a gândi. De exemplu:

Dacă un şofer nu ne acordă prioritatea şi ne enervează, putem spune : „Un şofer tare grăbit. Poate are o urgenţă. Si eu mă mai grăbesc uneori şi nu acord prioritate celorlalţi.”

Aceeaşi gândire o putem aplica şi în cazul celorlalţi, dar şi în cazul copilului. De exemplu, varsă cana cu apă nu ca să ne enerveze, ci pentru că vrea să experimenteze curgerea apei. Inainte să îi judecăm comportamentul, să considerăm întotdeauna că şi el, copilul nostru, are cele mai bune intenţii.

10. Invaţă-ţi copilul să reacţioneze la emoţiile celorlalţi, nu doar să empatizeze.

Atunci când se întâmpla un eveniment care îl implică pe copil sau îi implică pe ceilalţi, ajută-l să înţeleagă cum poate să reacţioneze. Ce ar putea să facă în diverse situaţii în care empatizează cu ceilalţi? De exemplu:

Un copil cade în parc chiar lângă el şi plânge. Ii poţi spune: „Copilul plânge pentru că a căzut. Cum îl poţi ajuta?” Dacă nu îi vine vreo idee, îi poţi sugera tu opţiuni: „ Poţi să îl ajuţi să se ridice/ Il poţi întreba dacă are nevoie de ajutor etc”

Varsă un pahar de apă intenţionat. Ii poţi spune „ Sunt supărată că ai vărsat apa, deşi te-am rugat să nu mai faci acest lucru. Cum poţi repara situaţia? „ Dacă nu vine cu o soluţie, îi poţi sugera tu: „M-aş simţi mai bine dacă ai şterge apa cu o cârpă / Vrei să te ajut să ştergi apa de pe jos? „

Un copil îl loveşte la locul de joacă intenţionat. Copilul tău se va simţi probabil speriat, nedumerit, frustrat. După ce se linişteşte şi ii oferi confortul necesar, îi poţi spune „ Probabil acel copil era furios şi nu a ştiut cum să se calmeze. Din acest motiv te-a lovit pe tine. Cu siguranţă nu s-a gândit că te va durea / că te va speria / că te va enerva. Ce ai vrea să faci acum?” Ii poţi sugera: „ Am putea sa mergem împreună la el şi să îi spunem că atunci când loveşte alt copil, acel copil suferă. Ai vrea să faci asta? „

Cu cât ne încurajăm copilul să empatizeze mai mult, cu atât va înţelege mai uşor emoţiile, va comunica mai eficient, dar şi va avea reacţii pozitive la întâmplările prin care trece.

Tu cum îţi ajuţi copilul să fie empatic?