Enterocolita la bebelusi – alimentatie si tratament
Enterocolita necesita un regim alimentar special mai ales in cazul bebelusilor care se deshidrateaza foarte repede si in cazul carora este necesar sa actionam cat mai curand.
In primul rand, trebuie sa identificam ce tip de enterocolita (inflamatie a mucoasei intestinului subtire si colonului) este prezenta in cazul bebelusului nostru: infectioasa (provocata de o bacterie, virus sau parazit) sau inflamatorie. Cea mai frecventa este cea infectioasa si poate fi provocata de alimente alterate, bacterii transmise prin atingerea unor obiecte murdare, un virus sau anumiti paraziti ingerati in cazul in care alimentele nu sunt foarte bine spalate sau preparate.
Enterocolita se manifesta prin diaree, crampe abdominale, varsaturi si uneori febra. Cele care au la baza bacterii sunt tratate si prin administrarea de antibiotice iar cele provocate de paraziti vor fi tratate prin medicamente speciale.
In cazul bebelusilor, evolutia in cazul unei enterocolite poate sa fie foarte rapida iar deshidratarea are urmari grave daca nu este tratata la timp. Cel mai bun tratament este preventia de aceea se recomanda o igiena corespunzatoare: spalarea mainilor bebelusului care adeseori le introduce in gurita, evitarea atingerii mainilor sau fetei unui bebelus de catre persoane straine (zona recomandata este cotul sau picioarele), prepararea si depozitarea corecta a alimentelor in cazul inceperii diversificarii.
Enterocolita: alimentatia recomandata pentru bebelusi
In primul rand, hidratarea este esentiala fiindca prin diaree si varsaturi se pierde o cantitate mare de apa din organism si bebelusii se deshidrateaza repede. In plus, prin diaree se pierd saruri minerale din organism care trebuie compensate prin alimentatie. De aceea, in cazul unei enterocolite se recomanda aport de sare sau glucoza chiar si la bebelusii care abia au inceput diversificarea (in mod normal sarea si zaharul nu sunt recomandate in primii 2 ani de viata).
Astfel, pentru bebelusii cu o forma usoara de manifestare a bolii (la debutul ei), in primele 6 ore de la primul scaun apos/diareic se recomanda hidratarea cu pliculete de Humana Electrolyte, Floridral, Gesol, Hipp ORS.
Bebelusii alaptati la san vor fi alimentati mai des mai ales ca laptele matern contine si saruri minerale. In cazul celor hraniti cu lapte formula, se recomanda formule speciale de lapte praf care nu contin lactoza si care trebuie pastrate in alimentatie chiar si 5-7 zile dupa manifestarea bolii.
Regimul alimentar este unul special, menit sa hidrateze bebelusul, sa elimine varsaturile si diareea si este valabil pentru bebelusii care au inceput diversificarea. In cazul varsaturilor severe, scaune cu sange, febra puternica trebuie consultat medicul de urgenta.
Ceaiul de menta indulcit cu glucoza praf cumparata din farmacii (5 grame de glucoza la 100 ml apa) este bun daca se administreaza 1-2 lingurite la fiecare 10 minute in primele 6 ore. Va reduce varsaturile si va permite o alimentatie corespunzatoare. Ceaiul de chimen sau afine are acelasi efect benefic.
Supele recomandate pentru legarea scaunelor sunt:
- supa de orez – se fierb 100-150 de grame de orez in 2 l de apa si supa strecurata este folosita pentru alimentatie (cu lingurita sau in prepararea laptelui formula)
- supa de morcovi – se fierb 4-5 morcovi intregi intr-un litru de apa si se poate adauga un pic de sare sau glucoza 5g/100 ml)
- supa de legume (doar cand scaunul devine mai consistent) – se fierb morcovi, orez, dovlecei, patrunjel, telina
Branza de vaci preparata din calciu lactic (2 tablete de 500 mg la 200 ml lapte) sau cumparata din comert din surse sigure poate fi combinata cu paine prajita (pentru bebelusi mai mari de 1 an) sau cu orez, mar copt, banana, biscuiti simpli.
Fructele si legumele crude trebuie evitate nu doar in zilele in care se manifesta diareea dar si 7 zile dupa acea perioada.
Alimentele interzise in cazul unei enterocolite sunt laptele formula cu lactoza, smantana, iaurtul, cartofii, compoturile, sucuri de fructe sau legume crude, carnea sau supele doar din carne.
Recomandat este un regim alimentar de 7-10 zile dupa ce scaunul revine la normal si bebelusul nu mai are simptome specifice. Chiar daca scaunul nu mai are aspect diareic, nu trebuie revenit imediat la alimentatia cu care bebelusul era obisnuit inainte fiindca simptomele pot sa reapara, de aceea este bine sa fie respectata recomandarea anterioara (cei mai multi parinti revin la regimul alimentar standar imediat cum observa ca bebelusul nu mai are diaree sau varsaturi).
Probioticele ajuta la refacerea florei intestinale si pot fi benefice bebelusului. Nu administrati antibiotice decat la recomandarea medicului (mai ales ca acestea se prescriu doar in caz de enterocolita bacteriana ce poate fi depistata prin analize de coprocultura).
Enterocolita trebuie tratata cu seriozitate in cazul bebelusilor, atat pentru tratarea ei dar si prevenirea unui nou episod prin masuri de igiena corespunzatoare a bebelusului si familiei (maini spalate, prepararea corecta a alimentelor, igiena spatiului de joaca a bebelusului, interactiunea redusa cu persoane straine sau copii).
Comentarii legate de Enterocolita la bebelusi – alimentatie si tratament