Spital "Prieten al copilului"
"Spital Prieten al copilului" este o initiativa menita sa promoveze alaptarea in randul mamelor, imediat dupa nasterea bebelusului, in cadrul spitalelor de stat sau private.
Desi proiectul a fost elaborat de OMS si UNICEF in 1989, in Romania spitalele au adoptat treptat aceasta politica si in prezent sunt aproximativ 40 de spitale care indeplinesc regulile pentru a primi certificarea internationala.
Cei 10 pasi care trebuie respectati pentru a primi certificarea sunt:
1. Sa aiba o politica scrisa privind alaptarea care sa fie comunicata regulat intregului personal de ingrijire.
2. Sa instruiasca intregul personal de ingrijire in scopul aplicarii acestei politici.
3. Sa informeze toate gravidele despre avantajele alaptarii si aspectele practice ale alaptarii.
4. Sa ajute mamele sa inceapa alaptarea in primele cinci minute dupa nastere sau imediat ce mama isi revine dupa anestezie (pentru nasterile prin cezariana cu anestezie generala).
5. Sa arate mamelor cum sa alapteze si cum sa mentina secretia lactata chiar atunci cand sunt despartite de copiii lor.
6. Sa nu ofere nou-nascutilor alimente sau lichide, altele decat laptele matern, cu exceptia cazurilor cu indicatie medicala.
7. Sa practice rooming-in-ul, care permite mamei si copilului sa ramana impreuna 24 ore pe zi.
8. Sa incurajeze alaptarea la cererea copilului.
9. Sa nu ofere suzete sau tetine (biberon) copiilor care sug la san.
10. Sa incurajeze constituirea grupurilor de sprijin pentru mame si sa orienteze mamele catre aceste grupuri de sprijin la externarea din maternitate.
Fiecare maternitate care implementeaza acesti pasi si respecta conditiile pentru care a primit certificarea, va pastra titulatura respectiva.
Prin acest program, mamicile sunt incurajate sa alapteze imediat dupa nastere si sa ii ofere bebelusului cea mai sanatoasa hrana.
Comentarii legate de Spital "Prieten al copilului"