Crampele musculare din timpul sarcinii
Crampele musculare pot fi unele din cele mai enervante simptome care pot sa apară în timpul sarcinii. Durerile ascuţite ale muşchilor, mai ales în zona picioarelor, te pot trezi din somn sau se pot manifesta în cele mai nepotrivite momente.
Crampele musculare devin din ce in ce mai frecvente în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină. Îţi prezentăm mai departe cauza apariţiei lor şi ce poţi face pentru a le preveni sau măcar pentru a le scădea frecvenţa.
Care sunt cauzele crampelor musculare apărute în sarcină?
Cauzele crampelor musculare sunt multiple şi medicii consideră că au legătură cu presiunea uterului asupra vaselor de sânge şi a nervilor, circulaţia îngreunată a sângelui la nivelul picioarelor şi oboseala, sau chiar o dietă săracă în calciu şi magneziu .
Cele mai frecvente sunt spasmele musculare de la nivelul pulpei piciorului, spasme care se manifestă mai ales în timpul somnului. Acestea nu constituie un motiv de îngrijorare decât dacă sunt foarte severe şi persistă mult şi sunt însoţite de roşeaţă şi edem.
Cum tratam o crampă musculară în timpul sarcinii?
Cea mai uşoară metodă de a trata o crampă musculară este să masezi muşchiul cu mişcări ferme până când acesta se relaxează. Dacă ai o crampă la nivelul pulpei piciorului, poţi flexa talpa înspre interior, tragând de degetele de la picioare înspre tibie.
O compresă cu apă călduţă poate ameliora durerea iar mersul pe o suprafaţă tare cu piciorul gol poate ajuta la relaxarea muşchiului.
Nu întinde vârful piciorului, fiindcă asta generează în general crampele la picioare în timpul somnului.
Cum poti fi prevenite crampele musculare în cazul gravidelor?
Crampele musculare pot fi prevenite sau se poate scădea frecvenţa apariţiei lor. Iată câteva metode!
- Flexează piciorul de 10-15 ori înainte să mergi la somn.
- Evită să stai foarte mult timp doar în picioare sau doar pe scaun. Mişcarea trebuie alternată cu repaosul, de aceea este bine să adaptezi această recomandare şi la locul tău de muncă. Poţi alterna statul în picioare cu statul pe scaun, dacă nu ai posibilitatea să te deplasezi. Chiar şi atunci când doar te ridici, poţi flexa încheieturile picioarelor.
- Evită să stai picior peste picior.
- Roteşte gleznele atunci când stai pe scaun sau relaxată în pat.
- Fă o plimbare zilnică afară din casă, chiar dacă ea nu presupune distanţe foarte mari.
- Bea apă regulat pentru a rămâne hidratată. Secretul unei hidratări optime este să bei apă puţină la intervale scurte de timp. De ex, două guri de apă din oră în oră, sau un păhărel la 2-3 ore.
- Un duş călduţ va relaxa muşchii înainte de a merge la somn.
- Suplimentarea magneziului în dieta ta zilnică poate ajuta la scăderea frecvenţei de apariţie a crampelor musculare. Poţi consuma alimente bogate în magneziu sau poţi cere recomandarea medicului pentru suplimente.
- Calciul este important în dietă dar recomandăm asimilarea lui din alimente.
- Foloseşte un suport mai înalt pentru picioare atunci când stai pe scaun.
- Poţi folosi ciorapi de compresie însă doar la recomandarea medicului care are mai multe detalii despre sănătatea ta.
- Foloseşte pantofi comozi şi care să sprijine piciorul, evitând tocurile sau sandalele cu talpa foarte subţire şi flexibilă.
- Evită să dormi pe spate, alege poziţîa laterală pe partea stângă şi foloseşte o pernă pe care să o aşezi între picioare.
Crampele musculare sunt neplăcute în timpul sarcinii dar ele vor dispărea dupa naştere. Este bine să le prevenim, urmând sfaturile de mai sus. Chiar şi aşa, ele sunt inevitabile în cazul gravidelor şi tot ce putem face este să le tratam atunci când apar.
Comentarii legate de Crampele musculare din timpul sarcinii