Inceput de sarcina
Un inceput de sarcina - povestea mea!
Zi de decembrie ... sambata dimineata, cu greu reusesc sa ma trezesc. Sunt mai obosita ca niciodata si nu imi dau seama de ce. Dar trebuie sa ma dau jos din pat, ai mei vin in vizita si trebuie sa ii iau de la gara. Cum suntem in intarziere, eu si sotul fugim spre metrou. Doar ca eu obosesc dupa primii pasi si nu mai pot respira, inima mi-o ia la galop. In mod normal asa m-as fi simtit poate dupa vreo 2 km. Ceva imi spune ca ar trebui sa nu mai fug, chiar cu riscul de a intarzia la gara. Intre timp, cad si primii fulgi de nea din anul acesta. Ce frumos este!
Ajungem la metrou, alta problema: desi mi-am recapatat de ceva vreme suflul dupa tentative de fuga, de cum intru in metrou si acesta pleaca din statie, eu nu am aer si cu fiecare centrimetru parcurs, imi vine sa vars… Greata se intensifica… Sotul se uita zambind la mine si imi spune fericit: "e clar, vei fi mamica". Eu una nici nu indraznesc sa visez la asta, doar incercam de ceva vreme. Dar inlauntrul meu se aprinde un beculet…
Oare e adevarat? Nu ma mai pot gandi decat la testul de sarcina din sifonier. Al catelea era, oare? Sa arate aceste altceva decat au aratat toate celelalte? Nu am timp sa ma gandesc prea mult, ajungem la gara. Am avut noroc, trenul abia intra in gara. La coborare, ii privesc cu drag pe mama si tata. Nu stiu de ce, dar ii privesc altfel, nu stiu sa explic cum. In timp ce se indreapta spre noi, o intreb pe mama:"mi-ai adus gutui, cumva?" Toata lumea ma priveste uimita: cum poti simti mirosul de gutuie dintr-o sacosa aflata la vreo 50 de metri? Ei, simturile mele sunt tot mai ascutite, atunci realizez acest lucru si ii dau importanta.
Cele 2 zile petrecute impreuna sunt frumoase, doar ca alte lucruri “ciudate” se intampla: pestele pregatit miroase altfel, brusc, nu mai vreau desert, caci nu mai simt nevoia de dulce (asta nu mi-as fi imaginat niciodata). Si toti imi spun ca parca sunt mai palida ca de obicei.
Dupa plecarea alor mei ma intorc acasa. Vreau sa fac o baie calda dupa frigul de afara si sa ma rasfat putin, doar e duminica si a doua zi iarasi la munca. Pe cand vreau sa folosesc un produs nou, imi atrag atentia niste litere de-o schioapa: A nu se utiliza in sarcina sau alaptare. Si atunci mi-am amintit de testul de sarcina!
Timid il iau si merg la baie. Parca mi-e teama de un esec, de o noua dezamagire. Astept. E timpul sa verific: o liniuta (cea care atesta validitatea testului), apoi apare si a doua! Nu timida, ci pronuntata ca si cum ar vrea sa spuna: sunt aici, e adevarat!
Iau testul si merg cu el la sot, i-l arat fara vreo pregatire… Ne uitam unul la celalalt si apoi izbucnim amandoi intr-un plans amestecat cu zambete! Niciodata nu ne-a coplesit ceva mai mult decat aceste doua liniute! Am stiut ca de acum inainte vom fi trei…
Asa a inceput povestea noastra…o poveste la care zi de zi se adauga noi file.
Autor: Ana Naghi Ana este o mamica dedicata, un om cu suflet urias care impartaseste cu voi din experienta ei de mama. Ana spune despre ea: "Sunt o mamica fericita, iubesc si sunt iubita, incerc sa ma bucur cat mai mult de ceea ce viata imi ofera." |
Comentarii legate de Asa a inceput povestea mea
Frumoasa poveste asa este nimic pe lumea asta nu te face mai fericit decat acel moment in care afli ca vei fi mamica ce familie nu isi doreste sa traiasca acest sentiment.
ce poveste emotionanta, nimic pe lume nu se compara cu vederea celor 2 liniute mult asteptate