De ce sa alegi recoltarea de celule stem?
De ce as alege recoltarea de celule stem? se intreaba multi parinti, inainte sa se decida daca vor sau nu asta.
Desigur, o banca de celule stem va va aduce toate argumentele in acest sens dar decizia este pana la urma tot una personala. Si pentru a va lamuri un pic despre utilizarea celulelor stem, iata cate informatii utile dar si cele mai dezbatute argumente / contraargumente.
Ce sunt celulele stem?
Celulele stem sunt celulele in forma lor primara, inainte de diviziunea care sa duca la specializarea celulelor pentru diverse functii in organism.
Importanta lor deriva tocmai din aceasta calitate de a se transforma ulterior, prin diviziune, in celule specializate care pot fi folosite pentru refacerea unei parti din organism, de exemplu un organ intern precum ficatul.
Nu toate celulele stem au aceasta capacitate de aceea specialistii le-au clasificat in mai multe categorii.
- celulele stem totipotente ce permit formarea unui embrion
- celulele stem pluripotente ce permit formarea unui tesut adult de orice fel
- celulele stem multipotente care duc la regenerarea anumitor organe sau tesuturi
In prezent, celulele stem sunt prelevate la nasterea unui bebelus in cazul in care parintii vor sa preintampine riscul ca bebelusul sa sufere o boala grava si sa nu gaseasca donatori disponibili. Astfel, celulele stem ar permite refacerea unui tesut din organismul bebelusului fara sa fie nevoie de donatori compatibili.
Cate boli pot fi vindecate in urma transplantului de celule stem?
Este o intrebare pe care cei mai multi parinti o pun si pe buna dreptate. O recoltare de orice fel presupune anumite costuri, fiind nevoie de o plata anuala efectuata de parinti pentru depozitarea celulelor stem si ulterior.
O mica cercetare pe aceasta tema s-ar putea sa fie surprinzatoare. Desi celulele stem au capacitatea de a se dezvolta si specializa, in prezent, doar un singur tip de celule sunt utilizate in practica - celulele stem din maduva rosie a oaselor (celule stem adulte). Acestea sunt folosite pentru tratarea bolilor precum leucemia sau limfomul, boli autoimune sau metabolice ereditare.
Cercetarile sunt astfel in plina desfasurare desi exista multa banci care se ocupa de recoltarea (prelevare celule stem) si depozitarea celulelor. Totusi, trebuie sa ramanem realisti in privinta celulelor stem ca tratament pentru orice tip de boala, desi ne-ar bucura sa credem asta.
Bolile pentru care se presupune ca ar fi rezultate bune ( si se studiaza intens modul in care pot fi utilizate celule salvatoare ) sunt diabetul, bolile genetice, cancerul dar si altele.
Trebuie sau nu facuta recoltarea de celule stem?
In practica, daca decizi sa apelezi la o banca de celule stem, vei primi un kit de recoltare, un contract si dupa recoltare vei beneficia de o depozitare pentru 18 ani de zile in banca respectiva. Dupa 18 ani, copilul are dreptul legal sa decida ce se intampla cu celulele respective.
Doar strategie de marketing sau o solutie vitala, se intreaba insa multi parinti? Fac bancile bani din asta sau chiar merita sa cheltui o suma de bani in speranta ca daca vreodata copilul sufera de o anumita boala, va putea fi tratat.
Sunt bani aruncati pe fereastra in cazul in care copilul nu are nevoie de ele? Sunt situatii in care transplantul lor nu are succes sau determina aparitia unor efecte secundare nedorite.
Este poate acelasi tip de hotarare pe care o iei cand inchei asigurarea de viata. Dai banii dar daca apare riscul esti asigurat, nu dai bani fiindca speri sa nu se intample vreun risc si atunci ai investit suma degeaba?
Pe de alta parte, cand vine vorba de copilul nostru, suntem hotarati sa investim oricat si preturile de 100-200 lei pe an pentru depozitare si 3000-6000 pentru recoltare par infime in raport cu beneficiile ce pot sa apara peste cativa ani.
Mai exista si posibilitatea recoltarii de celule si donarii lor persoanelor care au nevoie si sunt compatibile. Decizia apartine tot parintilor.
Decizia iti apartine privind recoltarea de celule stem si trebuie luata in sarcina, astfel incat sa ai suficient timp pentru informare dar si pentru a incheia un contract cu o banca de celule stem.
Citeste si despre Cum alegi banca de celule stem?
Comentarii legate de De ce sa alegi recoltarea de celule stem?
Nu existau mai demult aceste lucruri,acum e bine ca exista,tehnologia inainteaza.