Cele cinci etape ale doliului - prin ce stări trecem atunci când pierdem o persoană dragă

Elizabeth Kübler-Ross a introdus acest model în urma experienţei ei de a ajuta persoane cu boli incurabile. Ulterior, modelul acesta a fost preluat şi aplicat şi pentru cei care pierdeau o persoană dragă.

Nu toţi oamenii trec prin aceste etape sau exact în aceeaşi ordine. Suntem diferiţi şi avem moduri diferite de a reacţiona atunci când trecem prin suferinţă. Sunt oameni care se exteriorizează, alţii care trăiesc intern toată suferinţa. Fiecare etapă poate să dureze mai mult sau mai puţin, iar fiecare persoană reacţionează în modul propriu în fiecare din aceste etape.

Iată care sunt aceste perioade prin care putem trece atunci când suferim fiindcă am pierdut o persoană iubită.

Negarea este prima etapă care apare, de multe ori fiind precedată de un moment de şoc. Sentimentul că ai îngheţat este exact şocul din momentul aflării unei veşti triste. Aproape imediat intervine sentimentul de negare. Este un mecanism de apărare a psihicului nostru în faţa unei realităţi prea dureroase.

Furia începe atunci când conştientizăm realitatea şi am trecut deja prin valul de durere iniţial. Totuşi, nu suntem încă pregătiţi să şi acceptăm suferinţa. Emoţia este atât de intens resimţită încât se exprimă sub formă de mânie care poate fi redirecţionată către unor persoane necunoscute, către familie sau prieteni, către obiecte sau chiar către divinitate. Uneori această furie este îndreptată şi către persoana pe care am pierdut-o, deşi raţional ştim că nu este vina ei.

Negocierea este următorul pas în modelul propus, deşi am putea să o asociem cu sentimentul de vinovăţie. Incercăm să găsim explicaţii sau ne învinovăţim pentru ceea ce s-a întâmplat. Pot să apară gânduri precum „dacă îl opream să meargă acolo, nu se întâmpla nimic”, „dacă mergea mai devreme la medic, acum era bine”, „dacă aş fi avut mai multă grijă de el nu se întâmpla nimic rău” etc. Psihicul nostru amână inevitabilul, dar în final trebuie să facem faţă şi realităţii dureroase,

Depresia este următoarea etapă şi este suferinţa profundă pe care o simţim atunci când moare o persoană iubită. Fiecare persoană se manifestă diferit în această etapă. Putem să ne exteriorizăm şi să cerem sprijinul celor din jur, să vorbim despre suferinţa noastră. Alteori evităm discuţia despre asta şi suferim în interior. In această etapă de multe ori conştientizăm că şi alte persoane din familie suferă şi că şi ele au nevoie de sprijinul nostru.

Acceptarea este ultima etapă la care nu toţi oamenii ajung. Este marcată de izolare şi calm interior, este o etapă în care s-a depăsit depresia, se acceptă realitatea chiar dacă în continuare simţim suferinţă.

Confruntarea cu pierderea unei persoane iubite este o experienţă personală, profundă. Nimeni nu te poate ajuta să o depăşeşti mai uşor şi evident că nimeni nu poate înţelege profund ceea ce simţi. Un sprijin pentru tine este empatia celor din jur şi faptul că te ascultă şi te îmbrăţişează. Orice perioadă de doliu este încărcată de suferinţă care, chiar dacă se transformă în acceptare, nu înseamnă că sentimentul de tristeţe nu îl simţim tot restul vieţii.