Ce face o mamica fantastica?
Zilele trecute, citeam cartea mea preferată din acea săptămână, în cofetăria mea preferată pentru totdeauna, încălzindu-mă cu o ciocolată caldă de octombrie, când, deodată, o zăresc.
Imaginea perfectă. La două măsuțe de mine. Mirosea a dulce, a fericire, mirosea a vreau-și-eu-să-am-cinci-ani. Vrei să o vezi? Hai, imaginează-ți. Un băiețel de vreo cinci ani, cu gura până la urechi, tocmai ce se mânjise cu ciocolată și avea privirea aia de „mami, am facut ceva rău”. Mama îi răspunde cu o privire de „știi că nu e voie”, dar, uite i-a scăpat un zâmbet jucăuș, băiețelul prinde momentul, se ridică pe vârfuri și o pupă luuuung pe obraz! Ah, ce șmecheraș! Și ce-aș fi vrut să am aparatul de fotografiat la mine. Am lăsat cartea deoparte. Acum stăteam și doar mă gândeam.
Da, mămica din cofetărie, e o mămică fantastică! Hmm, oare ce mai face o mămică fantastică? Am scos din geantă agenda mea veche și verde și am început să notez.
O mămică fantastică știe să petreacă momente de calitate împreună cu copilul ei.
Moment de calitate? Gândește-te la lucrurile simple. Când faci un puzzle cu fetița ta. Când construiești un trenuleț cu băiețelul tău. Când fredonați un cântec împreună sau inventați propria voastră rețetă, știută doar de voi. Când? Când într-o cofetărie, ștrengarul îți dă un pupic.
O mămică fantastică își îmbrățișează soțul când copilul lor este prin preajmă.
Căsătoria voastră este un exemplu pentru el. Privirea lui curioasă urmărește tot ce se întâmplă. O îmbrățișare ș-un pupic și el va știi că iubirea e un lucru frumos. Și, da, poate o să strâmbe puțin din nas, dar crede-mă, în secret se bucură. Mami și tati sunt fericiți!
O mămică fantastică își laudă copilul când acesta face un lucru bun.
Când copilul tău face ceva util sau frumos, laudă-l, dar spune-i exact pentru ce îl lauzi. În loc de un „ai fost grozav azi”, poți să spui: „știu că astăzi a fost o coadă mare la cumpărături și a fost greu, dar mi-a plăcut că tu ai fost foarte răbdător, bravo”.
Este o modalitate de a consolida un comportament bun, el va reține si va continua să facă acel lucru.
O mămică fantastică știe că nu trebuie să încerce să repare totul.
Atunci când copilul tău nu mai știe cum să termine de construit casuța, nu îi sări repede în ajutor, ci dă-i o șansă să găsească soluții proprii. Imaginația îl va ajuta, iar el va învăța să aibă încredere în ideile lui.
O mămică fantastică pune totul pe pauză pentru a-și lua o... o pauză!
Da, casa ta este un dezastru. Da, cineva trebuie să ducă hainele la curățătorie, ce, tot tu? Câinele trebuie plimbat. Cearceaful apretat. Geamul spălat. Gunoiul aruncat. Heey! Stop! Nu trebuie să faci tu totul. Gândește-te la tine! Și gândește-te la după-amieze. Rezervă-le. O după-amiază pentru a face ceva ce-ți place. O după amiază pentru o cafea cu prietenele. O după-amiază doar pentru tine.
O mămică fantastică are încredere în intuiția ei de... de mămică!
Tu îți cunoști cel mai bine copilul. Dacă instinctul îți spune că ceva nu este în regulă cu el, șansele ca tu să ai dreptate, sunt cele mai mari. Ai încredere în tine și instinctul tău.
O mămică fantastică e pregătită pentru schimbare.
„Parcă ieri avea cinci ani”, îți spui în timp ce te uiți la pozele de la aniversarea de opt ani. Wow, acum deja e la școală. Timpul trece repede, dar gusturile, ideile și gândurile copilului tău se schimbă și mai repede. E într-un progres continuu... ai grijă să progresezi o dată cu el, și în timp ce faci asta, bucură-te de toate acele mici momente petrecute împreună.
Dar știi?! Toate mămicile sunt fantastice și unice în felul lor.
Mama mea e fantastică prin felul în care a avut și are grijă de mine. Când îmi pune mâna pe frunte și parcă toate problemele și gândurile mele au dispărut... da, așa ceva nu poate fi decât fantastic. Dar și eu vreau să fiu o mămică fantastică, când îmi va veni rândul.. Fantastică prin felul în care îl voi învața să lupte pentru visele lui.
Autor: Rodica Mitu Daca simti ca Rodica iti citeste gandurile atunci cand citesti un articol de-al ei, nu e doar o impresie! Fie ca scrie despre moda, frumusete sau relatia dintre parinti si tineri, stilul ei te va cuceri inca de la primele cuvinte. Sfaturile ei? Numai bune de pus in practica! |
Comentarii legate de Ce face o mamica fantastica?
Interesant si frumos articol.avem multe de invatat,sfaturi bune.