Sindromul - Serialul

Dacă înainte erau la modă cărțile, sporovăiala cu prietenele sau cititul revistelor de modă, de ceva vreme, prin teagma gospodinelor, a mămicilor și a tinerelor noastre, a lovit năprasnic o nouă epidemie – aceea a serialelor. Domnule și e treabă serioasă! Parcă și un film avea rolul lui, însă se termina repede, se încheia povestea "și-ți vedeai de drum". Cu serialele însă treaba stă cu totul și cu totul altfel.

Depinde foarte mult de felul lor, căci da doamnelor și domnișoarelor, după cum știți, le putem și categorisi. În primul rând avem serialele actuale, promovate în rândul tinerelor, ce ne prezintă poveștile unor adolescente puse în diverse situații cât mai interesante, dar și dramatice totodată pentru a spori suspansul și a mări tensiunea și interesul. Acestora li se adaugă seriile despre vampiri, vârcolaci, tinere însărcinate la vârste nepotrivite, tinere cu secrete, sau cele binecunoscute care prezintă zile din viața doctorilor.

Indiferent de subiect, fetele urmăresc cu sufletul la gură fiecare episod și nu vor sa rateze nicio scenă, pentru că ar fi ca și cum ar rata părți din viața lor. Poate fi cumva periculos acest fenomen. Ușor, ușor aluneci pe panta aia care te face să îți dorești să fie aia viața ta, să fii în locul protagoniștilor și să ți se întâmple toate, cele bune desigur, ție.

În al doilea rând, avem serialele mexicane, turcești și indiene. Producții de masă, în general cu teme comune, servitoarea săracă, dar cinstită care se îndrăgostește de un stăpân cu care trăiește până la urmă fericită până la adânci bătrâneți, nu până ce, în prealabil, nu se găsește o soacră rea și o fostă iubită și mai scorpie, care să îi facă zile fripte mironosiței din rolul principal. Și seriile din toate timpurile abundă de aceste laitmotive. Iar mamele și bunicile noastre udă munți de batiste în fața televizorului până ce episodul se sfârșește și încă o vreme apoi, jelind de mama focului destinul crud al protagonistei. Și cred că, până să apară cele moderne și noi ne dedicam timpul sărmanei Maria sau lui Marimar, că de doar fete suntem și ne place, indiferent dacă o recunoaștem sau nu și drama.

În al treilea rând, sunt acele seriale stupide, pe care n-ai ști în ce categorie să le arunci și ce compartiment să le dedici. Sunt acele producții de mântuială, produse probabil doar pentru a le ocupa timpul unor regizori, care altfel n-ar avea nicio ocupație, seriale în care umorul e de o calitate îndoielnică sau lipsește cu desavârșire, în care actorii joacă foarte prost, iar noi nu vedem decât o învârtire în jurul cozii în care mai mulți prieteni relaționează prin glume proaste și activități și mai și.

Cu toate astea, nu ne putem dezbăra de seriale, în orice categorie s-ar înscrie ele și abia așteptăm să mai vedem un episod sau să se facă ora 19 să înceapă telenovela la tv. Atât de mult ne acaparează încât există mame care uită copiii în cadă când le urmăresc, că doar baie fetelor lor le mai fac, dar momentele în care Luis Fernando îi cere iertare Esmeraldei, sau Baran se căsătorește cu Ezel în locul nu știu cărei alteia, sunt unice. Nu mai spun de temele pentru acasă, pe care fetele le abandonează pentru a trăi o dată cu Elena momentele sale cu Stephen. Că doar viața este mai frumoasă când trăim în locul altora, nu? Sau așa ne imaginăm noi.

Eu consider că și serialele ar putea fi un drog. Chiar dacă nu la fel de periculos, totuși e de remarcat faptul că, în doze mari, acestea provoacă dependență, mâncare arsă, nopți nedormite și teme nefăcute, dar un avantaj considerabil în expunerea la limbi străine pentru că, nu-i așa, vorba expresiei - "Hay, dios mio, este era su hermano!!!"

Autor: Nicole Arimanlian Nicole va impartaseste cu drag despre momentele din viata ei si experientele emotionante prin care a trecut. Pline de realitate, tresariri si sentimente, scrierile ei te ajuta sa descoperi mai multe despre viata mamicilor si copiilor.