Vanatoarea de reduceri
Niciodată nu pot să spun că am înțeles pasiunea unora pentru vânătoarea de reduceri. Dar ce zic eu pasiune, aș putea să numesc fenomenul chiar fanatism.
În spiritul gregar ce, din păcate, ne caracterizează pe fiecare, câteodată undeva în subconștient, am mers și eu la un asemenea eveniment, anunțat cu surle, trâmbițe și concertul extraordinar al celui ce vara nu doarme, într-un mall din Constanța.
Prima dintre multele aventuri experimentate a fost găsirea unui loc unde să lăsăm și noi mașinuța. Ei, aș! Care loc? Era plin! De parcă mașinile veniseră la cumpărături. Până la urmă, cu mult efort din partea ochilor de a se concentra să vadă orice posibil petic liber din incinta parcării, am găsit un loc bunicel. De ce zic bunicel? Pentru că avea o bară în spatele mașinii. Dar asta este o poveste asupra căreia vom reveni cu precizări.
Bun...misiune îndeplinită. O dată mașina parcată, hai să intrăm în centrul comercial. Da, da! ” -Stai la coadă, cucuoană, că doar n-am venit degeaba de la 6 aici ca să țin locul”. Ne-am conformat apelativului strămoșesc conferit de unul dintre înfocații „așteptători de rând” și ne-a luat vreo 25 de minute să intrăm. Ceea ce poate nu vi se pare prea mult, doamnelor și domnișoarelor cititoare. Știu că e normal să ne dăm în vânt după modă, hăinuțe de firmă mai ieftine, dar credeți-mă că ceea ce a urmat nu a făcut deloc să merite nici măcar 5 minute de așteptare.
Nu am fost niciodată într-o junglă, dar exact așa mi-o imaginam. Tot felul de primate, fiecare cu specificul și caracteristicile ei – erau de ex. adolescente de 14 ani, care arătau ca la 20, toate de braț aruncând ocheade “tinerilor” aspiranți la a le crește, apoi erau băieții model, bine îmbrăcați, care vânau hainele de pe manechinele din vitrine “ca să arătăm exact ca ăștia” și plasticele care nu puteau nicidecum lipsi de la un eveniment obișnuit lor. Deci oameni veniți mai mult pentru a puncta și această desfășurare de monden. Nu mai zic de cele venite doar pentru a-și afișa, ultima coafură și a face noi cuceriri.
La polul opus acestora – oamenii ca noi, plus familii cu bebelusi, copilași, care veniseră chiar să-și cumpere ceva. Evident că n-au avut ce. Înăuntru erau câtă frunză și iarbă, iar gândul că ai putea chiar proba ceva ce ți-a plăcut îți pălea când stăteai o groază la coadă la cabinele de probă.
Nu mai spun că așa zisele reduceri nu erau cu nimic mai departe decât praf în ochi. Fetelor, sincer puteți găsi reduceri mai mari pur și simplu la o lichidare de stoc sau schimbare de colecție și nu e nevoie să se calce nimeni în picioare sau să facă moarte de om pentru ultima bluză la 10 lei (care apropos, parcă e cârpa mea de sters mobila) ce poartă o etichetă renumită.
Așadar, iată-ne după 2, 3 ore, fără nimic cumpărat, cu o durere cumplită de picioare, dar mai ales de cap, cum încercăm să ne facem potecă, mai cu brațele vânjoase ale iubitului meu, mai cu picioarele cotonogitoare ce le dețin, pentru a reuși să ieșim la aerul la fel de înnăbușitor de afară. Victorie.
Pornim în goană spre mașină, promițându-ne să nu mai facem niciodată o asemenea prostie, iar când ajungem în dreptul ei, ce să vezi? Un binevoitor,și-a parcat autoturismul de așa manieră, că noi puteam să rămânem acolo până dimineață, că altă soluție nu aveam. Bine, poate doar să scoatem bara din spatele nostru “cu mâinile goale”. Cu un moral la pământ, transpirați și obosiți, am tot încercat să găsim o soluție care să fie bună pentru toată lumea. Să nu îl atingem nici pe cel din dreapta noastră și nici pe cel din față, că doar ei ce vină aveau? Și uite așa ne-am chinuit prin o mie de manevre să scoatem batmobilul de acolo…de ce îi zic așa? Păi așa mă gândesc că a crezut respectivul șofer că este configurată mașina noastră - să zboare. Până la urmă, sacrificând neînsemnat bara noastră, am scos-o și-am plecat spre casă. Nu înainte de a-i lăsa un mesaj de toată frumusețea concetățeanului nostru șofer.
Mai vreți seara reducerilor? Poate a reducerilor de energie, entuziasm și forță a nervilor.
Autor: Nicole Arimanlian |
Comentarii legate de Vanatoarea de reduceri
Majoritatea reducerilor nu sunt reale!
Unii chiar au nevoie de astfel de lucruri,altii cumpara din dorinta de a cumpara,a avea acele lucruri