Cum să te deprimi ca la carte

Ştiu că acesta nu este un subiect demn de tratat în glumă. Însă consider că umorul are o valoare deosebit de importantă în trecerea peste momentele de deprimare prin care probabil că trecem cu toţii într-o viaţă de om.

Dar, mai ales, simt nevoia să specific ceva: vorbim despre deprimare, nu despre depresie. Despre depresie consider că este cel mai bine să vorbim cu un medic psiholog, resorturile interne ale fiecăruia putând fi analizate cel mai bine de un specialist. Acum, că ne-am lămurit cu asta, să trecem la povestea în sine.

Să zicem că esti o femeie deşteaptă, ai fost printre primii în toţi anii de şcoală, ai prieteni şi un partener care te mulţumeşte. „Ce ţi-ai mai putea dori?” – s-ar putea întreba cei din jur. Ei bine, deşi eşti o fată deşteaptă, te-ai complăcut într-o rutină, într-un loc de muncă ce nu te stimulează deloc intelectual, într-o viaţă care nu îţi aduce nicio satisfacţie palpabilă şi ai devenit de-a dreptul ştearsă. În momentul acesta, eşti deprimată şi habar nu ai. Ştii că nu îţi e bine, ştii că poţi mai mult, ştii că vrei mai mult, dar nu faci absolut nimic să schimbi lucrurile.

Şi apoi apare accidentul. Fie că afli că o fostă colegă, nici măcar mai deşteaptă ca tine, a ajuns foarte bine din punct de vedere profesional, fie că te întâlneşti cu vechi cunoştinţe şi te surprinzi evitând subiectul jobului sau descoperi că părinţii tăi evită să discute despre realizările tale. E adevărat, eşti muncitoare, dedicată, independentă, te întreţii singură de ceva ani, ai mândria de a nu fi întreţinută de nimeni. Însă când te vezi întrebată ce ai făcut în ultimii 10 ani, te blochezi pentru că realizezi că nu ai mare lucru de menţionat.

Ei bine, acesta este momentul în care începi să te deprimi cu adevărat. Dar ai parte de o adevărată furtună de sentimente care, din cauza vitezei cu care se succed, încep să te clatine. Şi apar simptomele clasice: îţi suni cea mai bună prietenă şi îi boceşti în telefon (dar plâns cu sughiţuri, nu aşa, oricum), te închizi în tine, nu mai socializezi cu nimeni (nici măcar cu cainele de ţi-l luasei ca să nu te mai simţi aşa singură), eviţi treburile casnice pe care înainte le făceai cu cea mai mare plăcere şi, dacă vrei să fie tacâmul complet, începi să nici nu te mai îngrijeşti pentru că „oricum, sunt o ratată, deci nu contează dacă o să am riduri şi pungi sub ochi”.

Ei bine, acesta este momentul în care îţi vei schimba viaţa. Pentru că descoperi că, deşi nu poţi dovedi decât prin practica efectivă, eşti bună la câte ceva. Descoperi că ai nevoie de stimulare, că tu creşti sub presiune, că oamenii potriviţi îţi activează energia personală şi creativitatea. Începi să depui C.V.-uri la toate joburile pe care le găseşti pe internet, începi să-ţi foloseşti talentele pentru orice şi oricine, parcă simţi nevoia să le scoţi de la naftalină şi să le dai un nou strat de magie. Iar, într-un final, apare jobul.

Este acel job la care ai visat şi despre care ai vorbit de când ai început să verbalizezi. Probabil că nici nu e foarte bine plătit, dar e acela. E cam ca un bărbat care nu e nici cel mai frumos, nici cel mai deştept, nici cel mai nicicum, însă e acela.

Apoi trec zile, ani, şi uiţi prin ce mare meltdown ai trecut. Te iei cu altele, îţi întemeiezi familia, cariera, viaţa ta de vis. Însă mereu când discuţi despre asta uiţi să menţionezi ceva: această deprimare a fost cel mai bun lucru care ţi se putea întâmpla.

Autor: Cristina Gatachiu Cristina a trecut prin experiente emotionante pe care doreste sa le impartaseasca cu tine. Fie ca sunt situatii pe care le cunosti si ai aceleasi sentimente, fie ca descoperi ceva nou, citeste-i povestile si afla ce te sfatuieste.