Fotografia ca mod de relaxare

Încă de când s-a inventat, fotografia a avut rolul ei. Inainte era folosită, rar, cu mari eforturi pentru cei de clasă medie și aproape deloc de cei săraci. Se pozau la sărbătoare sau o dată când se reunea toată familia. Asemenea imagini pot fi găsite în cărțile de etnologie și sociologie.

Astăzi toată lumea are acces. Într-un mod sau altul. Dacă nu ai un aparat foto, poți avea un webcam sau un telefon mobil, care în mod sigur este dotat cu o cameră, de rezoluție mai mică sau mai mare. Cert este că ne place aproape tuturor, vorba bunicii mele „să ne tragem în poză.”

Dar și mai mult, ne place să le arătăm fotografiile rezultate celorlalți. Înainte pe cele printate, iar acum pe cele pe suport digital, tehnologic. Pentru că vorba aceea doar o viață avem, de ce să nu ne împrospătăm memoria cu o fotografie memorabilă de fiecare dată când vrem să ne aducem aminte de un eveniment important? Avem poze de când ne-am născut și ne făceau părinții baie, poze de când mergeam mai mici la mare sau la munte, poze de la majoratul nostru sau al prietenilor și de la nunți. Pe lângă acestea, poze în care apărem frumos îmbrăcați când ne duceam în oraș sau în vacanță. Oricum dacă le facem o socoteală sunt multe, multe...

Ei bine, dar pozatul  poate însemna mult mai mult decât expresia de poză pe care o afisăm de fiecare dată,  pentru că puțini postăm pe rețelele de socializare fotografii în care avem un ochi ce fugea, vreo mână aiurea sau o fața care nu a fost prinsă din poziția ei „bună”.  Nu prea sunt. Noi fetele suntem perfecționiste…bine, poate și băieții, dar noi vrem să arătăm mereu frumos și poate uneori perfect. Nu ne prea place să lăsăm să se vadă și imperfecțiunile. 

Pentru alții, însă,  fotografia înseamnă pasiune. Dincolo de imortalizarea momentelor importante, sunt aceia cărora le place să fotografieze lucruri sau să le spunem chestii frumoase, deosebite, inedite, dar și, de ce nu, ciudate – altfel. Și nu mă refer aici la profesioniști ci la cei care atunci când fotografiază se relaxează. Nu o fac într-un mod profesionist, dar parcă ceea iese e la fel de frumos. Pentru că pun suflet, se deconectează și au și un produs final al activității pe care îl pot vizualiza mereu.

Am făcut și eu cu vreo două prietene un experiment. Când cartea nu mai voia să fie cea mai bună prietenă și ne săturasem deja de tv, filme și muzică, ne-am luat aparatele la spinare și-am pornit prin București. Am impus încă de acasă două reguli: să nu apărem și noi în poze decât dacă vrem să exprimăm ceva cu asta (o stare, un sentiment) și să nu facem poze șablon ci să fim cât mai creative posibil. Vreau să vă spun că a fost o adevărată plăcere.

Lumea prin ochiul obiectivului este mai vie parcă decât atunci când o privești nepăsător, iar faptul că am putut lua cu noi acasă înapoi frânturi din imaginea vieții în București din acea zi, din acele locuri, a fost egalat doar de galeria făcută din aceste poze și expusă pe pereții camerei noastre.  De încercat!

Autor: Nicole Arimanlian Nicole va impartaseste cu drag despre momentele din viata ei si experientele emotionante prin care a trecut. Pline de realitate, tresariri si sentimente, scrierile ei te ajuta sa descoperi mai multe despre viata mamicilor si copiilor.