Sinuciderea – raspunsul problemelor noastre?

Sinuciderea a fost și rămâne un subiect tabu. Nimeni nu vorbește deschis despre ea, însă mulți ar vrea să știe. În general se spune că aceasta este specifică numai oamenilor cu probleme mintale. Istoria ne-a dovedit că nu este un fenomen exclusivist – Cleopatra s-a sinucis pentru a nu cădea în mâinile dușmanilor, iar japonezii au făcut din asta un act de onoare. Oricum ar fi, e clar că părerile sunt împărțite. Nu mai vorbesc de opinia Bisericii.

Totuși, deși nimeni nu poate spune cu exactitate ce e în mintea celui care comite un suicid, nu consider că actul este unul potrivit. Cu toții avem impresia că problemele noastre sunt cele mai grave din Univers, chiar dacă acestea se rezumă câteodată la lucruri prostești, cum ar fi că ne-am certat cu nu știu cine, sau nu avem bani să plecăm în vacanțe în străinătate. E adevărat că poate ale unora sunt cu adevărat greu de suportat. Dar nu cred că acesta este un motiv să renunți de tot.

Stiati ca? Un autor japonez pe care l-am citit de curând, spunea că un sinucigaș, după ce s-a aruncat după un pod, când să ajungă în apă, și-a dat seama că avea rezolvare la toate problemele. Dar a fost prea târziu. Atât a mai apucat să spună și s-a înecat.

Deși nu prea sunt o consumatoare de monden, n-am cum să nu fiu la curent cu unul dintre evenimentele recente ce l-au avut ca protagonist pe unul dintre politicienii țării. Îi auzeam pe unii spunând că ce mare act de curaj sau de onoare. Fiecare să creadă ce vrea, dar să nu promoveze aceste idei nesănătoase, deoarece mulți sunt influențabili. Nu mai spun de tinerii, care au început, din ce în ce mai mult, să vadă în sinucidere o portiță de scăpare. Să mai ai și inputul oferit de oameni, care altfel ar trebui să constituie modele, e cu atât mai periculos.

Eu una, nu m-am gândit niciodată la sinucidere. Sau...bine...poate copil, înainte de examenul de capacitate, dar îmi amintesc totuși că voiam să mă calce o mașină (așa era concepția mea despre o moarte fără dureri) pentru a nu mai da examenul, de care îmi era foarte teamă și pentru ca lumea să spună ceva de genul:”vai, săraca ea ar fi luat notă mare, dar dacă a murit.”  Acum mi se pare hilar și deopotrivă deloc bine. Mă gândesc câți copii nu sunt ca mine, unii dintre ei pe un fond mult mai sensibil, profund și oarecum labil.

Nu știu, nu știu ce îi poate determina pe cei care fac acest lucru să îl facă, dar eu consider că nicio problemă nu este mai gravă decât bolile incurabile. În rest, celelalte greutăți sunt făcute de oameni și așa cum le-au făcut, așa le pot rezolva. Sănătatea însă foarte greu. De aceea cred cu tărie că atunci când ne este greu, deși pare un șablon poate, ar trebui să ne gândim la cei care sunt pe moarte și își doresc din tot sufletul să trăiască. Și să ne gândim că ei sunt cei cu adevărat năpăstuiți, nu noi care avem cel mai de preț lucru – sănătatea.

Oricum de un lucru sunt sigură. Că dacă aș avea putere să fac ceva în această privință, acel ceva ar fi o campanie împotriva sinuciderii, în care aș arăta din tot sufletul și punând la bătaie toată creativitatea mea, care ar fi acele lucruri pentru care merită să alegi Viața!

Autor: Nicole Arimanlian Nicole va impartaseste cu drag despre momentele din viata ei si experientele emotionante prin care a trecut. Pline de realitate, tresariri si sentimente, scrierile ei te ajuta sa descoperi mai multe despre viata mamicilor si copiilor.