Vreau sa stii ca...

Acest articol este pentru tine.

Pentru tine, cel care te bagi în faţa mea la magazin, şi nici măcar nu-ţi ceri scuze. Pentru vânzătoarea care îşi face unghiile în loc să mă servească, dar şi pentru clientul care intră şi aruncă banii pe tejghea de parcă ar fi patron.

Pentru oamenii care nu dau „Bună ziua!” când intră într-o încăpere în care mai sunt persoane, dar şi pentru cei care, atunci când intri undeva şi saluţi, se uită la tine de parcă le-ai spune de mamele lor.

Pentru şoferii de taxi care îţi vorbesc în sictir când intri în maşina lor, dar şi pentru clienţii care se urcă însoţiţi de o „şaorma cu de toate, mânca-ţi-aş” fără ca măcar să întrebe dacă li se permite.

Pentru casiera de la bancă ce nu vrea să-ţi schimbe banii pentru a-ţi putea plăti factura la „roboţel”, dar şi pentru clientul care face spume la gură că nu i se pare normal ca într-o bancă să i se ceară actul de identitate înainte de a face orice tranzacţie.

Pentru ospătarul care trânteşte scrumiera pe masă când ţi-o aduce, de parcă nu asta ar fi meseria lui, dar şi pentru clientul care îşi pune picioarele pe masă şi se supără când i se atrage atenţia că este totuşi un spaţiu public şi că o poziţie demnă de cabinetul unui ginecolog nu este adecvată.

Pentru babele care îţi spun de la obraz să te ridici de pe scaun în troleibuz, iar apoi nici măcar nu sunt în stare să mulţumească, dar şi pentru tinerii care îi râd în faţă femeii însărcinate care se sprijină cu greu de o bară de susţinere. Sau pentru cele care te roagă să le faci puţin loc pe o bancă de două persoane unde deja staţi două persoane, iar când te ridici să pleci te întreabă de ce, şi apoi îţi spun că şi-aşa le deranja fumul tău de ţigară.

Pentru cei care ascultă muzică la telefon fără a folosi căştile (şi ştim cu toţii cam ce gen de muzică ascultă), precum şi pentru cei care îşi istorisesc întreaga viaţă, mai mult sau mai puţin intimă, la telefon, în public, în gura mare.

Pentru vatmanul care mai are puţin şi te calcă pe trecerea de pietoni, deşi semaforul arată culoarea verde pentru pietoni, dar şi pentru şoferii care consideră că linia de tramvai este un fel de shortcut până în faţa cozii kilometrice formate la un semafor.

Dar, cel mai important, pentru cei care sunt certaţi la cuţite cu apa şi cu săpunul şi insistă să folosească mijloacele de transport în comun, dar eventual se dau şi cu cel mai înăbuşitor parfum.

Pentru cei care se invită la tine acasă şi, după ce ai făcut ceva pregătiri pentru venirea lor, îi aştepţi câteva ore bune că nu au bunul simţ să te anunţe că nu mai vin.

Sau pentru cei care n-au mai vorbit cu tine de ani de zile, dar urmând să petreacă nişte zile în oraşul în care locuieşti, te caută din senin să te întrebe dacă nu pot locui la tine ca să nu mai plătească la hotel.

Să nu uităm de colega de serviciu care te roagă să o înlocuieşti pentru câteva ore şi, când eşti deja în drum spre serviciu, te anunţă că nu mai are nevoie de ajutorul tău.

Şi, mai ales, pentru patronul care te lasă fără loc de muncă fără să ştie ce e ăla preaviz, dar şi pentru angajatul care anunţă printr-un SMS că „şi-a găsit ceva mai bun”.

Pentru toţi cei de mai sus, şi pentru mulţi alţii, am un mesaj: dacă observaţi că o fată mică, roşcată şi cu ochelari se uită urât la voi, să ştiţi că nu e întâmplător. Sunt EU, cea care nu mai vrea să accepte bădărăniile voastre, şi care speră în acele momente să nu vă mai întâlnească vreodată. Sunt EU, cea care refuză să fie asociată cu voi. Sunt EU, cea care preferă să creadă că nu existaţi decât pentru a-i testa răbdarea.

Autor: Cristina Gatachiu Cristina a trecut prin experiente emotionante pe care doreste sa le impartaseasca cu tine. Fie ca sunt situatii pe care le cunosti si ai aceleasi sentimente, fie ca descoperi ceva nou, citeste-i povestile si afla ce te sfatuieste.