Un atelier special pentru 8 Martie: “Flori pentru mama”
De 8 martie e rândul mămicilor de pretutindeni să fie sărbătorite și răsfățate. Ca urmare, Interaktiv University invită toți prichindeii pe 8 martie 2015, între 10:30 - 12:00, la ceainăria Smart Change, la un nou atelier de aranjamente florale din seria „Copii, zâmbete și Flori”. Tema va fi, după cum intuiți… ” Flori pentru mama”. Copiii vor putea să pregătească femeilor speciale din viața lor (mămici, bunice, educatoare, profesoare preferate) un cadou cu adevărat special: felicitari de 8 martie.
Atelierul este destinat copiilor cu vârsta de peste 3 ani care vor să-și canalizeze creativitatea și energia într-o activitate distractivă și educativă. Ei vor învăța semnificația fiecărui element utilizat, fie el floral sau non-floral, precum și tehnicile de bază în realizarea unui aranjament floral. Toate acestea vor fi explicate într-un mod practic și interactiv de către trainerul Ioana Marinescu, designer floral, mamă devotată și creatoarea brand-ului „Magia Florilor”.
Prețul atelierului este de 70 RON, toate materialele și instrumentele necesare fiind asigurate prin costul de participare. Produsele finale vor putea fi păstrate de participanți. Înscrierile se fac online pe această pagină.
Vă așteptăm cu drag și nerăbdare!
*Interaktiv University se axează pe dezvoltarea personală și profesională a copiilor, tinerilor și adulților îmbinând teoria și practica într-un sistem inovativ și interactiv de evenimente (ateliere) și experiențe unice, memorabile.
Comentarii legate de Un atelier special pentru 8 Martie: “Flori pentru mama”