Săptămâna Mondială a Alăptării: Alăptarea, alegerea sănătoasă pentru copilul tău
Pe 3 august, am sărbătorit Săptămâna Mondială a Alăptării printr-un eveniment dedicat lor, mamelor care alăptează şi viitoarelor mămici, împreună cu specialişti în alăptare, nutriţie şi îngrijirea copilului. Evenimentul a fost susţinut de Elevit, Philips Avent și Sanytol.
La eveniment au participat nu mai puţin de 190 de părinţi şi viitori părinţi, iar evenimentul a fost urmărit online de 35.000 de alţi părinţi conştienţi de importanța acestei etape în dezvoltarea şi sănătatea bebeluşului lor.
Conferința a debutat cu „Ora magică” descrisă de Vania Limban, moașă independentă. Importanța orei magice pentru o alăptare de succes nu poate fi negată şi ea presupune contact piele pe piele şi punerea bebeluşului la sân, mama şi bebeluşul fiind acoperiţi cu o pătură caldă. Astfel, lactația este declanşată precoce şi legătura dintre cei doi se stabileşte imediat.
Deşi în România sunt puţine maternităţile care încurajează „ora magică”, Vania încurajează mamele să o solicite fără reţineri, beneficiile fiind enorme atât pentru bebeluş cât şi pentru mamă, printre ele fiind: îmbunătăţirea ratei de succes a alăptării, creşterea imunităţii prin contactul cu bacteriile bune de pe corpul mamei, reglarea temperaturii şi respiraţiei bebeluşului, eliminarea naturală a placentei, cordonului şi săculeţului membranos, contractarea uterului şi astfel eliminarea riscului de hemoragie.
Video aici.
Eugenia Dobrescu, tehnician nutriționist și consultant în lactație, fondatoarea Băncii de lapte matern de la secția de terapie intensivă Marie Curie, a vorbit despre „Alăptare, adevarul uitat”. Mamiferele alăpteaza și puii lor știu să sugă încă din prima oră de viață.
Alăptarea este importantă pentru dezvoltarea şi sănătatea copilului şi viitorului adult, pentru dezvoltarea inteligenţei, pentru susţinerea imunităţii bebeluşului (lapte matern este primul vaccin) pentru o relaţie unică de apropiere dintre mamă şi copil, pentru somnul odihnitor al bebeluşului şi mamei. Şi nu, în ultimul rând este uşor de făcut, laptele matern este la temperatură optimă, vine printr-un canal curat, este la dispoziţia ta când ai nevoie de el.
Laptele matern este hrană, iubire şi mai ales VIAŢĂ. Copiii născuţi prematur au șanse de supravieţuire dacă sunt hrăniţi cu lapte matern, timpul de spitalizare fiind şi el cu mult scurtat (copiii prematuri hrăniţi cu lapte matern au petrecut cu 15 zile mai puţin în spital decât cei hrăniţi cu lapte formulă), iar Eugenia a povestit despre experienţa ei personală din secţia de terapie intensivă de la Marie Curie.
Ce facem dacă nu putem alăpta? Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă următoarele opţiuni, în această ordine: lapte matern extras cu pompa de sân, lapte donat din banca de lapte matern, lapte formulă.
Video aici.
Despre gestionarea întrebărilor după naștere și în perioada alăptării ne-a vorbi Dr. Valeria Herdea , medic pediatru medicina de familie, punând accentul pe importanța sfatului specializat, al cuiva care își asumă sfatul.
Iritație de scutec, ragade, furia laptelui, luarea în greutate a copilului și multe alte probleme ce vor apărea au nevoie de consiliere şi de instinctul matern. Să ne ascultăm copiii, să îi privim în ochi şi vom şti ce să facem.
O mama bună este o mamă fericită, sănătoasă, împlinită. Dacă mama are grijă de ea, va putea face faţă provocărilor: sarcina, naşterea, alăptarea. Aceste miracole au nevoie de susţinere, de vitamine şi de o nutriţie potrivită. Consilierea medicală este importantă în acest aspect. Elevit oferă sustinere nutritională pentru 3 momente importante: Elevit 1 pentru perioada de preconceptie şi primul trimestru de sarcină (împotriva defectelor structurale embrionare), Elevit 2 pentru trimestrul 2 şi 3 de sarcină care susţine dezvoltarea fătului, Elevit 3 pentru perioada de alăptare.
Video aici.
Nutriţia mamei în timpul perioadei de alăptare a fost detaliată de Dr. Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice.
Întrebarea fiecărei mame este: mănânc mai mult și mănânc diferit în timpul alăptării? Răspunsul este nu, alimentaţia trebuie să fie în primul rând echilibrată. Perioada alaptării are uneori nevoie de mai multe calorii (400-500 în plus), însă variază în funcţie de persoană.
Atenţia la calitatea alimentelor trebuie să fie chiar mai mare decât în mod obişnuit (fără pesticite, conservanţi, coloranţi etc), iar hidratarea este foarte importantă.
Evitarea unor alimente este de asemenea recomandată: alcoolul (se elimină din organism în 3 ore), cafeină poate agita copilul (maxim 2 ceşti pe zi), peştele poate fi contaminat cu mercur care are efecte negative asupra sistemului nervos al copilului.
Mama care alăptează are nevoie de o nutriţie echilibrată şi de calitate, în primul rând pentru susţinerea efortului din primele luni după naştere. Mama are nevoie de energie şi de o stare de sănătate bună care se oglindeşte apoi în starea emoţională bună şi în relaţia cu bebeluşul .
Video aici.
Anca Bălășoiu, moașă licențiată, a prezentat parinților aplicația uGrow dezvoltată de Philips Avent, prima aplicație medicală pentru nou născuți ce oferă sfaturi și informații personalizate, dezvoltată împreună cu personal medical.
Aplicația se poate descărca gratuit atât pentru IOS cât și Android și pune bazele unui nou tip de serviciu ce permite părinților să aibă o imagine completă și reală asupra dezvoltării celui mic: crearea unor tipare și grafice zilnice și săptămânale, articole personalizate, memorarea și notificarea momentelor cheie din dezvoltarea copilului, sfaturi personalizate, monitorizarea condițiilor din camera de somn a bebelușului.
Video aici.
Evenimentul a fost moderat de Ruxandra Luca, blogger@ ruxandraluca.ro.
Comentarii legate de Săptămâna Mondială a Alăptării: Alăptarea, alegerea sănătoasă pentru copilul tău