Moș Crăciun vine, din nou, cu trenul copilăriei, în 14 decembrie!
Kido Express Winter Edition va aduce din nou bucuria Sărbătorilor de iarnă, în data de 14 decembrie, iar la bordul trenului vom avea copii de toate vârstele, dar și prichindei merituoși, invitați speciali, provenind din medii sociale vulnerabile. Kido Express va pleca din Gara de Nord și îi va avea la bord pe toți cei interesați să-l ajute pe Moș Crăciun să sorteze scrisorile și să creeze jucării, care să ajungă la cei mai cuminți copii, în seara de Ajun.
”Kido Express este o călătorie de o zi, în care vom porni spre atelierele lui Moș Crăciun de la Sinaia. Aventura este de fiecare dată o experiență diferită, iar ediția de iarnă este construită în spiritul Crăciunului, dând astfel oficial startul magiei Crăciunului alături de Lady Winter, Gingerbread, Controlorul şi Spiriduşii Poznaşi.”, ne spune Oana Pricop, co-organizator și fondator Free Spirit Travel.
Kido Express Winter Edition pleacă în dimineața zilei de 14 decembrie. Copii de toate vârstele se vor întâlni cu personajele de poveste pe peronul Gării de Nord din București, de unde o garnitură cu patru vagoane pleacă spre tărâmul Moșului, în Sinaia.
De îndată ce trenul ajunge în Sinaia o listă lungă cu activități îi așteaptă pe copii, dar și pe părinții, pregătită îndeaproape de personaje de poveste. Moș Crăciun deschide ușile laboratorului său secret, unde cei mici sunt așteptați în ’’Departamentul Spiridușilor’’, iar părinții își vor găsi misiunea în ’’Departamentul Etpna’’. Scrisori, jucării, cântece și obiceiuri specifice Sărbătorilor de iarnă îi vor tine ocupați pe parcursul zilei pe călători. Totul va culmina cu sosirea Moșului, încărcat cu daruri și ghidușii, spre bucuria tuturor.
”Este deja al doilea an în care organizăm Kido Express Winter Edition și cea de-a treia ediție a proiectului. Kido Express a fost îndrăgit de public încă de la prima ediție, iar acest lucru ne-a încurajat să îl organizăm an de an. La fiecare ediție am avut și vom avea și o componentă socială. Copii cu rezultate bune la învățătură, provenind din regiuni vulnerabile ale țării (cum ar fi Căzănești, Ialomița, de unde am avut un grup de 20 de copii în primăvara acestui an), ne vor însoți și se vor bucura de experiența Kido Express la fiecare ediție.”, ne spune Cristi Pitulice, co-fondator al proiectului și Managing Partner Globe 365 Travel Boutique.
Prețul unui pachet Kido Express este de 600 de lei pentru copii și 600 lei pentru adulți, iar mai multe detalii veți găsi online, pe www.kido-express.ro, dar și pe pagina de Facebook Kido Express.
Comentarii legate de Moș Crăciun vine, din nou, cu trenul copilăriei, în 14 decembrie!