Mitul zanelor ursitoare

Câți dintre noi nu ne amintim poveștile pe care ni le spuneau părinții despre 3 zâne care veneau la nașterea unui copil și îi doreau câte ceva: „Acest copil va fi deștept”, “Eu îi dăruiesc frumusețea”, iar zâna cea rea întotdeauna îi dăruia un defect ”va fi un neîndemânatic!”.

Vedem acest număr, dacă îl putem numi așa, chiar și la botezurile din ziua de astăzi, unde, funcția sacră îi este anulată, ritualul având acum doar funcție de spectacol.

Când văd pe stradă o mămică de mână cu un copilaș cu piciorușele strâmbe în interior, sau care plânge din orice de mama focului, nu mă pot abține să nu mă gândesc la zâna cea rea și la ce-o mai fi născocit ea atunci când acel micuț s-a născut și mă bufnește râsul numai gândindu-mă la faptul că atunci când voi avea eu un bebeluș, aș vrea să o pot mitui cumva pe aceasta, să se ducă undeva departe, să petreacă pe o insulă, sau să viziteze Egiptul. Orice numai să nu aibă o invitație în primul rând la nașterea copilului meu și să nu-și poată exercita „meseria”. Dacă mă gândesc mai bine, această ocupație ar trebui să fie scoasă de tot din nomenclatorul vechilor meserii. Chiar așa! Cum să pui într-o poveste o zână rea?

Ei, dar povestea mai interesantă abia acum începe. Una este să te gândești la toate acestea detașat și alta este să te trezești că, într-un fel, trăiești evenimentele pe pielea ta.

Unchii mei erau în vizită la „țară”, la bunicii mei, în concediu pentru câteva zile. Pentru că suntem aproape de mare, bineînțeles că în fiecare zi trăgeau o fugă la bălăceală și expunere cât mai multă la soare. În week-end, am mers cu toții. Pentru că ne plictisiserăm de rutele obișnuite, pe la Castelu, sau Valea Dacilor, ne-am gândit să mergem spre Eforie pe la Ciocârlia. Ei, dar chiar într-un sătuc de pe ruta aceasta (numele nu-mi mai pulsează acum în memorie) s-a stricat una dintre mașini. Ne-am oprit bineînțeles cu toții.

Mătușa mea, mai sociabilă și îndrăzneață din fire, s-a îndreptat către prima curte să ceară informații despre un atelier mecanic. N-a avut noroc de gazde. La fel și a treia și tot așa, până când a ajuns la capătul răbdărilor. Atunci, la marginea unui lan de porumb, care era foarte aproape de drum, s-a întâlnit cu o femeie.

Ea, când ne-a povestit întâmplarea, a descris-o ca fiind parcă în același timp frumoasă și tânără, parcă în următoarea clipă bătrână și zbârcită. Femeia i-a cerut apă, iar mătușa mea i-a spus că nici noi nu avem, dar că îi poate oferi niște bănuți să-și cumpere de la vreun magazin. Atunci, femeia s-a încruntat, i-a pus mâna pe burtă și i-a spus: „Îți va fi întotdeauna sete!!”. 

Pe mătușa mea a apucat-o amețeala și abia s-a întors înapoi la grup. Noi am pus întâmplarea pe seama căldurii, mai ales că ea nu era însărcinată. Sau nu știa. Mașina a pornit până la urmă, în mod surprinzător și ne-am continuat drumul. A doua zi, Iulianei, căci așa o cheamă pe mătușa mea, i s-a făcut rău și la urgență a aflat că va avea un bebe.

Ce-a urmat este însă cu mult mai surprinzător. În afară de sperietura, pe care a tras-o rememorând evenimentul din ziua precedentă, a rămas și bizarul experienței. Care însă nu este pe departe mai complex decât cele ce i-au precedat. 

Autor: Nicole Arimanlian Nicole va impartaseste cu drag despre momentele din viata ei si experientele emotionante prin care a trecut. Pline de realitate, tresariri si sentimente, scrierile ei te ajuta sa descoperi mai multe despre viata mamicilor si copiilor.