Indemnizatia de crestere a copilului va fi majorata
Indemnizatia de crestere a copilului va fi majorata, conform Agerpres, incepand cu data de 1 octombrie 2012.
Deputaţii au adoptat astazi cu 219 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi trei abţineri proiectul de lege privind aprobarea OUG 124/2011 care prevede majorarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului de la 75% la 85% cu începere de la 1 octombrie.
La dezbaterile în plen asupra acestui nou act normativ, grupurile parlamentare PSD, PNL, UDMR şi cel al PDL au votat pentru adoptarea proiectului de lege.
Cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor va fi stabilit astel la o cota de 85% din media veniturilor nete ale persoanei cu menţinerea limitei minime şi maxime, respectiv 1.200 şi 3.400 de lei. Se acorda si stimulentul de inserţie persoanelor care au optat pentru concediu până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului, s-a adoptat eliminarea limitării la trei naşteri a situaţiilor pentru care se acordă concediul de crestere copil şi a indemnizaţiei aferente, dar si acordarea sumei suplimentare de 600 de lei atunci cand mamica se află cu un copil în perioada de concediu de maternitate şi naşte un alt copil.
Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, a precizat că o altă modificare adusă prin legea de aprobare a OUG 124/2011 prevede "flexibilizarea condiţiei de achitare a impozitelor şi taxelor locale" pentru beneficiarii de drepturi sociale.
In plus, se acorda o perioadă de graţie de 60 de zile în care se pot plăti datoriile către bugetele local, avand posibilitatea de a incasa in aceasa perioada indemnizatia pentru cresterea copilului.
Sursa articol: Agerpres
Comentarii legate de Indemnizatia de crestere a copilului va fi majorata