„Fire de dragoste” primeste Premiul I pentru Eficienta la Gala Societatii Civile
Asociația Unu și Unu a fost premiata la Gala Societatii Civile cu locul I la sectiunea „Eficienta” pentru rezultatele obtinute cu proiectul „Fire de dragoste”.
„Acest proiect este despre iubire, daruire si empatie si premiul castigat seara trecuta la Gala Societatii Civile nu face decat sa confirme ca parintii de prematuri pot muta muntii din loc pentru ca respiratia bebelusilor lor sa reprezinte viata si un minim de confort si protectie pe perioada spitalizarii la neonatologie” declara Corina Croitoru, Presedinte Asociatia Unu si Unu.
Astfel, in 2014 Asociatia Unu si Unu a donat peste 600 de seturi de caciulite si botosei, peste 135 de caciulite donate, peste 210 cuiburi realizate, donatii care au intrat in patrimoniul a 9 sectii de neonatologie de la Polizu, Sf. Pantelimon, Filantropia, Cantacuzino, Marie Curie, Craiova, Tg. Mures, Constanta, Bacau adica sute de beneficiari, generatii la rand.
Toate acestea au fost posibile datorita voluntarilor din 18 orase din Romania si din strainatate care au crosetat si donat seturi, dar si prin implicarea echipei de la Totuldespremame.ro si a blogaritelor care au facut fundraising pentru realizarea cuiburilor: Bogdana Dobre, Ana Nicolescu, Ana Maria Mitrus, Tily Niculae, Printesa Urbana.
„Pentru noi, prematurii si parintii lor sunt inspiratie si motivatie 100%. Este onorant sa ne numaram printre castigatorii alesi din cele peste 150 de proiecte si programe inscrise la Gala, dar si o responsabilitate ca proiectele unui ONG tanar devin publice si vizibile alaturi de organizatii mari din Romania. Suntem si mai motivate ca alti bebelusi prematuri si parintii lor sa nu ajunga in aceasta situatie si sa putem contribui la preventie prin proiectele, la nivel national, pe care le va lansa in curand Asociatia Unu si Unu”, adauga Diana Gamulescu, Vicepresedinte Asociatia Unu si Unu.
Despre Asociația Unu și Unu
Este prima și singura Asociație de părinți care apăra drepturile copiilor din sarcini multiple și/sau prematuri și ale familiei acestora și oferă suport pe perioada spitalizării și după externare. AsociațiaUnu și Unu este membră a EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants), organizație cu reprezentanți din peste 50 de țări. EFCNI, cu sediul în Germania, este prima organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și a nou-născuților, dar și ale părinților acestora. Misiunea Unu și Unu este de a îmbunătății sănătatea bebelușilor prin proiecte de prevenție privind nașterea prematură, informare și educare societății civile privind nașterea înainte de termen, oferirea de suport părinților cu copii născuți înainte de termen și derularea de proiecte privind urmărirea, monitorizarea copiilor după externare până la vârsta de 2 ani.
Viziunea Asociației Unu și Unu este să devină vocea prematurilor, a multipletilor și a părinților lor din România.
Comentarii legate de „Fire de dragoste” primeste Premiul I pentru Eficienta la Gala Societatii Civile