Educarea disciplinei la copil: sfaturi de la nichiduta.ro

Disciplina este una dintre insusirile personalitatii umane care se invata din familie. In cazul in care, din varii motive, nu ati reusit sa va disciplinati copilul de la varste fragede, acest lucru este perfectibil si la varste mai mari.

Pentru a-i invata pe copii regulile unui comportament civilizat, unanim acceptat de societatea in care acestia traiesc si se dezvolta, trebuie sa nu uitam, noi, ca parinti, ca trebuie sa ne comportam asemeni unor mentori, iar nu ca niste dictatori. Respectul in familie are dublu sens: atat respectul copiilor fata de parinti, dar si respectul parintilor fata de copil. Daca ar fi sa sintetizam educatia in spiritul disciplinei la copil, sa alegem noi modul potrivit in care il educam pentru ca sa-l motiveze, astfel incat acesta sa inteleaga si sa accepte regulile de comportament in mod clar si logic. Copilul trebuie sa accepte aceste reguli interiorizandu-si comportamentul propriu raportandu-se la o serie de reguli si norme civice, morale, pe care sa le inteleaga, sa le identifice in societate si pe care sa le respecte ulterior.

Pentru ca un copil sa fie capabil sa inteleaga exact rolul disciplinei si al normelor etice trebuie sa aiba constiinta de sine bine conturata si o experienta de viata care sa-i permita intelegerea diverselor situatii de viata si din societatea in care traieste. De aceea, inceputul acestui proces se afla in jurul varstei de 9-10 ani, dar poate sa inceapa si putin mai tarziu. Perseverenta, atitudinea si metodele puse in practica de catre parinti in acest scop vor da rezultatele dorite chiar si la varsta de 14-15 ani.  Poate ca unii dintre cititori se vor intreba: Dar de ce se vorbeste frecvent de “cei 7 ani de acasa” daca educarea disciplinei poate fi realizata si mai tarziu? Poate ca aveti dreptate, dragi cititori, dar sa nu minimalizam faptul ca in “cei 7 ani de acasa” se invata o serie de reguli si norme morale, se inradacineaza unele aspecte ale educatiei pentru viata, care reprezinta baza educatiei de mai tarziu si de ce nu, a autoeducatiei adultului. Aceasta educatie, care din pacate, este lasata din ce in ce mai mult pe ”umerii” scolii, reprezinta educarea capacitatii de a intelege normele etice, de a se raporta la ele prin comparatie, capacitatea de a lua decizii potrivite in privinta propriei deveniri.

In cazul greselilor la care este  supus copilul, sa intelegem ca ne referim la copii cu varste cuprinse intre 10-16ani, cel mai adesea parintele recurge la pedeapsa, sau mai grav, la bataie. Pedeapsa este o metoda coercitiva aplicata de parinte sub imperiul impulsului de moment, ca forma maxima de dezaprobare a unui comportament inadecvat al copilului. Desi suportata de acesta, pedeapsa aplicata fara a motiva aparitia ei este total ineficienta. Copilul nu va intelege de cele mai multe ori unde si de ce a gresit, motiv pentru care este posibil sa se comporte la fel intr-o situatie similara, dupa care va interveni aceeasi pedeapsa, ca intr-un cerc vicios. Nu facem o pleduarie a acceptarii comportamentului inadecvat si implicit eradicarea totala a pedepselor, ci incercam sa va atragem atentia asupra pedepselor in sine, care trebuie sa aiba un rol de corectare a comportamentului, de a-l face pe copil sa mediteze asupra a ceea ce a facut si cum ar fi putut evita toate cele intamplate. Numai astfel pedeapsa va avea dublul efect: cel de a-l face sa inteleaga ca a gresit, dar sa-l si implice la meditatie si autoevaluare persoanala.

Educarea disciplinei la copil este mult mai obiectiva si nu il umileste (cum se intampla in cazul pedepselor corporale/bataie sau pedepselor absurde din partea parintilor). Scopul educarii disciplinei este acela de a calauzi, de a-i explica logic si de a motiva copilul, iar nu de a-l controla. Prin educarea disciplinei se urmareste cresterea increderii in fortele proprii, cresterea si aratarea increderii in copil, in ceea ce acesta este capabil sa faca si cum sa se comporte la diversii stimuli exteriori la care acesta este supus din partea mediului social si cultural.

Sunt cateva reguli simple asupra carora parintii trebuie sa reflecteze si pe care pot sa le transmita copilului in mediul familial cu scopul de a-l disciplina.

Una dintre aceste reguli este sa nu-si faca rau sie sau altora; daca ar fi sa o sintetizam ca regula morala am putea spune: ”Respecta-te pe tine si pe cei din jur!”. Aceasta regula poate fi cu usurinta inteleasa de copil, atat prin exemple concrete, cat si prin faptele parintelui care este copiat fara discernamant de copil in jurul varstei de 8-10ani. Daca parintele va respecta decizia celuilalt parinte in diverse situatii, in fata copilului; daca si copilul va fi acceptat in discutii familiale asupra unor proiecte la care va contribui cu o idee buna care este aceptata de parinte; daca parintele in relatiile cu vecinii sau cu rudele va avea o atitudine corecta, de intelegere si acceptare, atunci copilul va avea mentori foarte buni.

O alta regula simpla pe care copilul o poate intelege si accepta este aceea a onoarei: daca ar fi sa sintetizam regula morala am putea spune: ”Respecta-ti cuvantul dat!” aceasta regula poate cu usurinta sa fie exemplificata de parinte atat in relatia cu copilul, cat si cu cei din jur: colegi de serviciu, vecini, rude, prieteni. Copilul va fi partas la punerea in practica a acestei reguli, o va putea intelege, va putea reflecta asupra ei vazand consecintele reflectate in relatiile interumane. In acest mod copilul va putea interioriza comportamentul celorlalti, il va putea filtra prin propria gandire si va incerca sa se comporte adecvat acestei cerinte.

O alta regula simpla ce poate fi invatata in familie este aceea de a asculta de sfatul parintilor; o putem sintetiza ca regula morala:”Asculta mereu de sfatul parintilor, pentru ca ei iti vor binele!” Copilul are destul de multe prilejuri in care sa se loveasca de factorul consecinta a neascultarii, dar si de reversul acesteia, bucuria ca este laudat si aprobat in cazul in care a avut un comportament adecvat. In timp va reusi sa inteleaga faptul ca parintii dau sfaturi bune, potrivite unor situatii de viata, pe care copilul inca nu le poate intelege sau nu are experienta de viata necesara de a discerne in mod corect ce trebuie sau nu trebuie sa faca intr-un anume context. Mai sunt cateva principii  unanim acceptate de societate, transmise din generatie in generatie, pe care va invitam sa le descoperiti singuri si daca credeti ca sunt de folos educatiei copilului dvs. va lasam sa decideti daca si cum le faceti sa fie intelese si acceptate de copil, ca ulterior sa le aplice in practica.

Educarea disciplinei copilului trebuie sa se intrepte spre un anume comportament, iar nu spre copil. In explicatiile pe care le dam copilului, ca parinti, putem strecura uneori si cateva exemple din comportamentul nostru din copilarie. Greseli pe care le-am facut si noi la randul nostru, din nestiinta, din dorinta de evidentiere, din lipsa de experienta de viata la acea varsta. Identificarea comportamentului asupra caruia parintele ia atitudine cu alte comportamente similare din copilaria proprie sau ale altora (frati, prieteni, vecini), reuseste sa-l faca pe copil sa inteleaga ca nu este singurul care a gresit, greseala nu este catastrofala, greseala se indrepta. A disciplina un copil nu inseamna sa-l educi in mod cazon, rigid, draconic, ci inseamna sa-l determini sa inteleaga, sa accepte, sa aplice.

Metodele adecvate, mai sus amintite: explicatia, exemplul personal, incredere, toleranta vor fi benefice pentru educatia copilului. Daca reactia copilului in urma interventiei educative benefice a parintilor il determina sa gandeasca sau/si sa afirme: ”Parintii mei sunt severi, dar asta nu inseamna ca sunt rai. Imi place sa respect regulile pentru ca asta ma face sa fiu mai bun!”, atunci scopul educatiei si-a atins tinta.

In tot acest demers al educatiei din familie exista cateva principii care stau la baza reusitei. In primul rand, trebuie sa existe unanimitate de pareri si cerinte din partea ambilor parinti; daca unul interzice si celalalt favorizeaza un comportament, copilul va fi bulversat si nu va intelege nimic. Un alt principiu este acela al perseverentei in cerinte; daca anumite aspecte sunt deja intelese, acceptate si aplicate, altele vor necesita aceleasi cai pentru a deveni un bun personal al comportamentului si personalitatii copilului. Un al treilea principiu este acela al laudei ori de cate ori este necesara; daca un copil este laudat pentru deciziile si faptele sale, atunci va capata incredere si va repeta acele comportamente. Un al patrulea principiu este acela al tolerantei si dialogului; daca un copil a gresit, isi recunoaste fapta si gaseste alte modalitati de comportament potrivite pe care le poate aplica in situatii similare, discutati cu el si permiteti-i sa isi spuna parerea.

Cel mai important in educarea disciplinei este a-i determina pe copii sa-si foloseasca ratiunea pentru a putea aprecia greselile facute in mod constient si corect, incercand sa le previna. Ei trebuie sa invete sa ia decizii in viata care sa le apere sau sa le permita realizarea viselor, intereselor sau dorintelor personale tinand cont de drepturile si sentimentele celorlalti.