Atelierul “Copii, zâmbete și flori” revine în Culorile Toamnei
“Copii, zâmbete și flori” este un atelier de aranjamente florale, destinat copiilor cu vârsta de peste 3 ani, menit să exploreze creativitatea și sensibilitatea celor mici, prin cultivarea admirației pentru frumos prin intermediul florilor. Florile devin personajele care îi poartă pe cei mici pe drumul unei înțelegeri mai profunde legate de emoții și de bucuria de a dărui.
Atelierul “Copii, zâmbete și flori” revine cu tema ”Culorile Toamnei”. Copii vor învăța semnificația florilor de toamnă, ocaziile și modul în care acestea se oferă, cum pot fi exprimate sentimentele prin intermediul florilor și cum pot realize aranjamente tematice. Toate acestea vor fi explicate într-un mod practic, de către Ioana Marinescu, trainerul atelierului. Ioana este un foarte talentat designer floral, creatoarea brand-ului ”Magia Florilor”. Ea a pregătit numeroase jocuri și misiuni interactive, care vor aduce multe-multe zâmbete în rândul copiilor. La finalul atelierului cei mici vor pleca acasă cu aranjamentele pe care le realizează, acestea devenind cadouri perfecte pentru cei dragi.
Vă invităm cu drag să descoperiți lumea fascinantă a florilor la noul nostrum atelier de toamnă. ”Copii, zâmbete și Flori – Culorile Toamnei” va avea loc sâmbătă, 25 octombrie 2014, la sediul Smart Change (zona Piața Romană), în intervalul orar 10:30 – 12:00. Prețul atelierului este de 70 RON, înscrierile se pot face online aici. Toate materialele sunt incluse în costul de participare. Vă așteptăm!
*Puteți vedea fotografii de la sesiuni anterioare ale atelierului “Copii, zâmbete și flori” aici, aici și aici.
Comentarii legate de Atelierul “Copii, zâmbete și flori” revine în Culorile Toamnei