10 activitati amuzante la care poti participa la Pet Expo 2014
Mai este o saptamana pana la deschiderea oficiala a celui mai important eveniment dedicat animalelor de companie din Romania. Organizatorii au anuntat un numar record de evenimente, estimand un trafic de peste 10.000 de vizitatori. Printre acestea, se numara o serie de activitati la care vizitatorii pot participa doar la Pet Expo. Iata 10 dintre cele mai amuzante lucruri pe care le pot face vizitatorii, cu sau fara animalele lor de companie:
- Joaca „X si 0” cu catelul. In Arena de evenimente va fi desenat un tabel gigant pentru „X si 0”, in care cateii isi pot demonstra talentul la jocurile de strategie.
- Prezentarea unei colectii de peste 450 de modele de haine si accesorii pentru catei.
- Concurs cu tema „look-alike”, organizat de Clubul Privat pentru Dresaj Canin. Ringstar . Cei care vin cu un catel care seamana izbitor cu proprietarul se vor inscrie la un concurs care va desemna echipa cu cea mai puternica asemanare.
- Invata pisica sa foloseasca toaleta! Pisica Educata este un kit de dresaj care te ajuta sa inveti pisica sa foloseasca toaleta si sa renunte la litiera in 3 pasi.
- Expozitii de arici pitici africani sau de iepuri pitici.
- Concurs de frumuseste pentru porcusori de Guineea.
- Expunerea celor mai spectaculoase acvarii insotite de specii de pesti exotici.
- Sesiuni foto profesionale impreuna cu animalul de companie. Un studio foto va fi special amenajat in cadrul targului, unde amatorii vor face fotografii gratuite, pe care le pot posta pe Facebook.
- Prezentari de moda canina si felina. Animalele frumoase si cochete vor defila in toata splendoarea lor pentru a fi admirate de public.
- Demonstratii de dresaj pentru caini.
Editia din acest an a targului va dobori recordul de animale de companie expuse. Peste 500 de animale din 100 de specii vor fi aduse de expozanti pentru a fi cumparate sau adoptate. Doua dintre asociatiile de protectie a animalelor comunitare vor aduce 50 de animale din adapost spre adoptie. Bazandu-se pe experienta anilor trecuti, organizatorii estimeaza un trafic de peste 3000 de animale de companie, insotindu-si stapanii pe parcursul celor trei zile de targ.
Targul de la Bucuresti reuneste peste 40 de expozanti, dintre care 25 sunt importatori sau distribuitori de mancare pentru animale. Acest lucru face ca Pet Expo sa fie singurul loc din Romania unde iubitorii de animale pot gasi peste 70 de branduri de mancare pentru animale in acelasi timp.
Pet Expo 2014 se va desfasura la Romexpo, in pavilionul C6, iar spatiile de expunere vor fi impartite pe domenii, intre furnizorii de produse pentru animale de companie, crescatorii de animale si asociatiile profesionale. Costul unui bilet la Pet Expo este de 10 lei, iar elevii si pensionarii vor plati 5 lei. Copiii sub 5 ani au gratuitate.
Pentru mai multe detalii va invitam sa vizitati www.petexpo.ro
Comentarii legate de 10 activitati amuzante la care poti participa la Pet Expo 2014