Renul ratacit

Decembrie, o lună importantă şi foarte obositoare a sosit. Elevii dau teze şi sunt nevoiţi să îşi îndrepte notele proaste. Părinţii au de finalizat proiectele în care au fost implicaţi. Bunicii se ocupă de listele dorinţelor celor mici, dar şi celor mari, precum şi de cumpărături.

Cu toate acestea, toţi aşteptăm cu nerăbdare fulgii de nea, veseli şi jucăuşi, precum şi miraculosul Crăciun, când visele în care credem se îndeplinesc sau primim semne că se vor îndeplini după ce trecem de anumite etape de curaj, precum am citit noi în poveştile cu zmei şi voinici.

Este o perioadă a bucuriei, a întoarcerii la copilărie, joacă şi joc, a liniştii şi a faptelor bune. Acum, fiecare ne oprim puţin, ne uităm în urmă şi ne cerem iertare pentru răutăţile făcute sau grăite, şi încercăm să ne îndreptăm prin realizare de fapte bune: un dar, o vizită cuiva drag, o îmbrăţişare unui copil orfan. Sunt sigură că veţi găsi şi voi alte fapte bune pe care să le săvârşiţi în această perioadă, şi nu numai.

Dar m-am întins la vorbă şi nu am observat că din văzduh, norii pufoşi, cenuşii şi trişti - că nu mai au partenere de joacă razele de soare - au început să cearnă steluţe albe, reci, care dansează, se aleargă vesele şi fericite că întâlnesc oameni îmbrăcaţi cu lucruri pufoase şi calde, astfel încât se topesc de plăcere (ca zaharul într-un lichid fierbinte şi aromat sau ca sarea în bucate).

Cu gândurile la Moş Crăciun şi dorinţele mele arzătoare mă îndrept spre poştă. Sunt desemnată curier spre Laponia - ţara lui Crăciun - deoarece eu cred în existenţa lui. Am strâns scrisorile de la părinti, sora mea, prieteni şi o parte din elevii mei cuminţi şi acum, zăresc cutia de scrisori şi le expediez.

- Au, au... alunec într-un tunel întunecat şi rece. Ţurţurii sunt ca nişte nestemate, strălucitori şi de mărimi diferite. După o călătorie pe un tobogan de gheaţă, aterizez cu elan în faţa unei cabane din lemn foarte frumoasă: este înaltă, cu geamuri largi, dar nu se poate vedea înăuntru. De jur împrejur sunt mulţi brazi, apoi, cât se poate vedea cu ochii se întinde o pădure argintie. Se pare că s-a întâmplat ceva.

Este mare agitaţie în faţa cabanei. Ba chiar îl zăresc şi pe Crăciun care este supărat şi îngândurat. Spiriduşii ţin în mâini o hartă foarte mare. Mă ascund după trunchiul unui brad bătrân, şi încerc să aflu despre ce este vorba. Îmi ciulesc urechile, şi aud:

- Nuu, suntem pierduţi! Suntem într-o situaţie cumplită! Anul acesta ne vom face de râs. Nu vom reuşi să onorăm toate scrisorile. Ce o fi fost în mintea lui?

- Dar cine lipseşte şefu', întrebă un spiriduş?

- Cristopher, cum cine? Ştiam că nu mă pot baza pe el. Pădurea este foarte vastă, sigur, mai mult decât sigur de fapt, precis, s-a rătăcit. Am început să mă şi bâlbâi! Asta este situaţia. Haideţi acum la treabă, nu avem timp de zăbavă! concluzionă Moş Crăciun.

Ah.. dragii mei, se pare că anunţul meu de acum câteva zile era adevărat. Un ren s-a rătăcit. Nu am primit ajutorul vostru, aşa că, nu am de ales şi voi porni singură în căutarea lui. Uraţi-mi noroc! 

Zăpada îngheţată şi albă, curată, scârţâia sub tălpile zimţate ale bocancilor. Crengile brazilor purtau mândre greutatea fulgilor numeroşi. Când le îndepărtam din faţa mea, se scuturau bucuroase şi liniştite că au scapat de mantia grea. Câţiva ţurţuri sclipesc în drumul meu. Rup unul şi îl mănânc, aşa cum făceam în copilăria mea. Acum, îmi ţine de sete. Încerc să nu fac zgomot, să aud sunete care m-ar ajuta să îl găsesc pe Cristopher. Mă împiedic de o rădăcină groasă, mă dezechilibrez şi cad. În curând în jurul meu apar păsări, care mă prind de haină şi mă ridică. Ciripesc agitat, zboară într-o direcţie, se întorc să vadă dacă am înţeles mesajul.

- Da, vă urmez, arătaţi-mi calea, zic cu voce calmă, puţin îngheţată. După vreo zece minute văd o pată roşie în neaua albă ca laptele, şi aburi ieşind din nările renului.

- Offf... este grav rănit? întreb. Cine să-mi răspundă? Sunt înconjurată numai de animale.

Cristopher era rănit la un picior. Ce să fac? Nu am mult timp la dispoziţie, plus că renul a pierdut mult sânge. Şterg cu zăpadă rana, îmi rup maioul, şi leg strâns piciorul. Încerc să îl încurajez.

- E mai bine acum Cristopher? Hai, te rog să găseşti puterea de a te ridica. Spiriduşii şi Moş Crăciun sunt îngijoraţi din cauza lipsei tale.

- Ştie cum îl cheamă, şoptesc păsările. Zâmbesc. Clar sunt în ţara lui Moş Crăciun, unde totul este posibil. Renul se ridică, încet încet.

- Îţi mulţumesc copilă dragă. Te însoţesc spre cabana lui Crăciun să îţi primeşti răsplata. M-am aventurat după un fluture viu colorat, şi m-am rănit. Poate voi scăpa fără pedeapsă aspră de la stăpânul meu.

- Sunt sigură că se va bucura când te va vedea şi va uita cu desăvârşire de supărare. Promit să îi distrag atenţia. Am început a râde amândoi, mergând cu grijă printre ramurile lăsate ale brazilor. Păsările ne încântau cu ciripitul lor, pentru a nu ne plictisi si a ne pieri orice urmă de teama. Se zăreşte cabana. Pe hornuri iese fum gros, cenuşiu, care se înalţă rapid spre cer. Închid ochii şi mă încălzesc la gândul că voi găsi căldură şi ceva fierbinte de băut. Am îngheţat cu totul: nas, mâini, picioare, parcă şi sângele circulă mai greu. 

Cristopher dă semnalul sonor. Ceilalţi reni se adună cât aţi spune "supercalifragelistic expialidosen" - ha ha ha, credeaţi că scriu peşte? - şi încep avalanşa de întrebări. Unde a fost? Ce s-a întâmplat? Cine l-a salvat? Ce a fost în mintea lui? Când au dat cu ochii de mine, interogatoriul s-a oprit.

Spiriduşii au ieşit grămadă în cerdac şi au privit miracolul.

- Da, ăsta da miracol în preajma Crăciunului. Zărindu-mă, au dat să intre repede în cabană, dar s-au oprit drept în piciorul lui Moş Crăciun.

- Avem oaspeţi, avem oaspeţi. Oameni aici, e periculos şefu'. Moş Crăciun a zâmbit, îmi întinde mâna grea, mare, dar atât de călduroasă, ca cea a unui bunic.

- Bine ai venit fata moşului. Mulţumesc pentru ajutor. Pofteşte să te încălzeşti şi să-ţi primeşti recompensa. Emoţionată că vorbesc cu Moş Crăciun - chiar şi la anii mei - răspund:

- Am ajuns întâmplător. Ştii, eu puneam nişte scrisori pentru tine la poştă, şi nu ştiu cum am ajuns aici.

- Ho ho ho, draga mea. Este magia din preajma sărbătorilor, iar pentru că sufletul ţi-a rămas tânăr, şi încă mă mai iubeşti, şi eşti atât de bună, darnică şi zâmbitoare - să ştii că nu te-ai schimbat deloc de când erai elevă - ai ajuns să mă vizitezi. Ţi-am citit scrisoarea, să ştii.

- Da? întreb curioasă.

- Bineînţeles. Am procurat cartea pe care mi-ai cerut-o. Off, draga moşului, nu te-ai schimbat. De ani buni, îmi ceri numai cărţi. Anul acesta însă, vei avea parte şi de o surpriză.

- Îţi mulţumesc Moş Crăciun! îl îmbrăţişez, îl sărut cu emoţie şi drag pe ambii obraji, şi pătrund în casa bătrânului Crăciun, unde-i cald şi bine. Vâsc, miros de cetină, multe cadouri, saci pregătiţi... Adorm... şi mă trezesc acasă, în patul meu, încălţată şi cu maioul rupt.

În viaţă suntem vegheaţi de îngeri, care conlucrează cu spiriduşii şi ne împlinesc dorinţe la sfârsit de an, în funcţie de cât de cuminţi, buni, darnici am fost de-a lungul anului. Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită. Dar, să ştiţi că, şi faptele rele se întorc asupra noastră. Facem un pact în această seară? Să facem un concurs de fapte bune anul viitor. Cei mai buni să câştige premiile cele mai frumoase: vise împlinite.

Autor: Claudia Groza Claudia este "o femeie puternica, fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg..." Autor carti pentru copii -"Poveşti cu pilde pentru copiii isteţi" si "Tobias, elefănţelul colorat" - dar si alte povestiri si articole dedicate copiilor. O puteti urmari si pe blog: povestilelizei.blogspot.ro.