Boabele de mazăre

Soarele plăpând îşi caută locul printre norii grei, cenuşii, morocănoşi. Se mândreşte cu reuşita sa: topirea zăpezii pe alocuri şi un contract semnat cu vesela primăvară. Aerul este încă rece, aproape îngheţat la primele ore ale dimineţii, dar vrăbiuţele guralive caută hrană.

– Vremea ţine cu noi! Soarele va încălzi pământul şi vom putea semăna recolta de mazăre, se auzi vocea groasă, dar caldă şi prietenoasă a unui bărbat în vârstă.

–Sunt nerăbdător să te ajut şi eu, bunicule. Ar fi pentru prima dată când aş face ceva atât de util. Va fi cea mai gustoasă mazăre pe care o voi mânca, grăi Vlad, un băieţel bine făcut.

Bărbatul ţinea în mână sapa, ce urma să afâneze pământul mustind de zăpada topită. Punga cu seminţele de mazăre era purtată cu grijă şi responsabilitate de Vlad. Învăţase la şcoală despre plante, despre cum încolţesc ele din sămânţă şi era fermecat de întreaga acţiune.

Cu spor şi voie bună, cei doi s-au apucat de treabă. Bunicul săpa gropile, iar Vlad punea câte cinci-şase boabe de mazăre în fiecare cuib. Întotdeauna munca merge mai bine în doi, vorba proverbului: „unde-s doi puterea creşte“. În scurt timp, punga cu seminţe a fost golită, iar cei doi erau mulţumiţi de cum a decurs totul.

– Toate boabele acestea vor încolţi, bunicule?

– Nu, nepoate, doar seminţele sănătoase, puternice, întregi vor reuşi să străbată pământul, să caute lumina soarelui şi să se dezvolte!

– Off, îmi pare rău de celelalte, adăugă trist băiatul.

– E ca la o întrecere între doi sportivi. Câştigă cel care este hrănit mai bine, care se antrenează mai mult.

Discutând, nici am realizat când au ajuns acasă. S-au spălat şi au servit masa, ca să-şi refacă forţele.

– Bunicule, uite cum se formează o plantă, spuse Vlad, ţinând în mână un atlas botanic.

Cei doi au urmărit, cu mare atenţie, cum dintr-o sămânţă, ce conţine în interiorul ei firav un embrion, o mică plăntuţă, se formează o plantă înaltă, puternică, mlădioasă, ce se ridică sprintenă spre soare.

Timpul a trecut. Recolta a fost îngrijită, udată şi plivită de buruienile care voiau să fure din energia şi hrana plantelor de mazăre.

– Dragă nepoate, a sosit timpul să adunăm recolta.

Boabele sunt mari şi dulci. Dacă întârziem recoltarea, ele îşi vor pierde din gustul dulce.

– De-abia aştept să te ajut, răspunse vesel şi nerăbdător Vlad.

Tecile erau adunate una câte una, în compania plăcută a fluturilor, a gâzelor fel de fel şi a cântecelor minunate ale păsărilor. Atmosfera era de poveste. Nu se simţea oboseala. Din curiozitate, Vlad a desfăcut o păstaie, să observe cum stau boabele aşezate, dacă sunt toate sănătoase şi întregi. Cinci boabe surori îşi ivesc chipurile din păstaia desfăcută. Trei dintre ele sunt netede şi frumoase, unul este zbârcit şi ursuz, iar ultimul este mic, firav şi timid.

– Bunicule, de ce sunt atât de diferite boabele?

– Pentru că fiecare a acumulat mai mult sau mai puţin din hrana oferită de sol, s-a bucurat mai mult sau mai puţin de lumina soarelui. E ca atunci când noi nu mâncăm corect, iar organismul nu are toate substanţele şi vitaminele necesare.

Băiatul a luat bobul de mazăre mic, firav şi timid, l-a ascuns în buzunar şi, ajuns acasă, l-a sădit într-un ghiveci. A avut mare grijă de el, îl uda şi-i vorbea în fiecare zi. Din el creştea o plantă frumoasă, verde, de îţi era mai mare dragul s-o priveşti. Florile erau numeroase şi se aplecau de încântare la fiecare poveste a băiatului. Din fiecare floare s-a format o păstaie sănătoasă, ce conţinea boabe unul şi unul.

– Se pare că şi din urât se poate naşte frumosul, gândi Vlad, privind mândreţea de recoltă.

O voce necunoscută, blândă şi sprintenă, se auzi în încăpere:

– Asta nu se întâmplă mereu. Totul s-a datorat dragostei tale şi încrederii acordate unui biet bob mic, fără speranţă de viaţă. Ai un suflet foarte frumos şi bun. Natura ţi-a fost recunoscătoare şi ai primit în dar o recoltă minunată, pe măsura muncii devotamentului şi dragostei pe care le-ai oferit plantei de mazăre.

Vlad a fost uimit să asculte cuvintele pline de recunoştinţă ale unui bob de mazăre, sănătos şi puternic, crescut dintr-un bob căruia nimeni nu i-ar fi dat nicio şansă.

Povestea ne invata ca... Ce este făcut cu dragoste şi pasiune dă roade bogate.

Autor: Claudia Groza Claudia este "o femeie puternica, fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg..." Autor carti pentru copii -"Poveşti cu pilde pentru copiii isteţi" si "Tobias, elefănţelul colorat" - dar si alte povestiri si articole dedicate copiilor. O puteti urmari si pe blog: povestilelizei.blogspot.ro.