Perimetrul lui David

Metoda "Perimetrul lui David" rezolvă o dificultate cu care se confruntă multe cadre didactice zi de zi. Anumite manifestări pot fi înțelese greșit și gestionate la fel. Dacă zăbovești un minum în plus, vei descoperi cu plăcere că ceea ce numeai lipsă de educație sau de interes este, de fapt, o nevoie.

Despre metoda "Perimetrul lui David"

Anul acesta am început o serie nouă, la o școală nouă, între colege noi.

Încă din prima zi l-am remarcat pe David.

Am început activitatea și rutina zilnică de venit și plecat de la școală, în clasa pregătitoare, încercând să ne obișnuim unii cu alții, să ne trasăm propriile reguli, ale clasei, să ne modelăm și să învățăm ce înseamnă flexibilitatea. Pentru că eu sunt o ființă liberă, independentă și așa am fost de când mă știu, îmi place să le insuflu aceleași trăsături de caracter și lor, elevilor mei, care până la finalul clasei a IV-a vor fi “clonele” mele.

Zilele s-au scurs, experiențele au început să apară, colectivul s-a sudat, am început să știm multe lucruri unii despre alții, însă constanta zilnică era: “David, te rog să treci în bancă!”, “David, în bancă!”, “David, vorbești în pauză!”, “David, colegul/colega ta se descurcă singur/ă!”, “David, treci în bancă!”, “David, lasă vorba!”, David, David, David. Într-o zi chiar am rostit acasă “David, lasă vorba!”, iar într-o altă zi, la școală, cu toate că David era în bancă, m-am auzit spunând: “David, în bancă!”. Mi-am dat seama că situația în care mă aflam nu era una dorită și că actul educativ era distorsionat și greșit aplicat în cazul în care constant trebuia să comunic astfel cu David.

Am început să caut soluții, să citesc prin cărțile de specialitate, până când, într-o dimineață am găsit un post pe Facebook. Doctorul în neuropsihologie pediatrică Steve Hughes venea la București și ținea o conferință cu titlul “Building better brains”. Mi s-a părut interesant și mi-am rezervat imediat un loc. La conferință, curiozitatea mea a fost satisfăcută, am aflat informații valoroase și s-a produs revelația.

David are nevoie să se miște, așa cunoaște și învață el, nu este lipsit de educație si nu o face pentru a mă enerva pe mine sau pentru că nu-l interesează ceea ce face la școală!!!

OK, am înțeles, tot ceea ce a explicat dr. Steve Hughes este foarte clar, cum aplic? Ce fac cu David care are nevoie de mișcare pentru a învăța, în timpul orei, când copiii stau în bancă, cum fac în așa fel încât să nu deranjeze colegii, care, până în acel punct îl rugau ei inșiși să nu mai deranjeze și să nu mai vină pe la băncile lor?

Ce făcea David? În timpul orelor, absolut natural și vital pentru el, pentru că termina tot ceea ce avea de făcut repede, dorea să-și ajute colegii, mergând la banca lor. Pentru că eu le făceam observație, atât lui David cât și celorlalți, atmosfera în clasa era apăsătoare, copiii încercau să respecte regulile, însă nu reușeau din motive care nu țineau de ei, nu puteau controla ceea ce face sau nu face David, eu nu-mi controlam frustrarea de a nu avea liniște în timpul actului învățării…era un haos obositor care ne priva de bucuria de a afla lucruri noi, de apropierea necesară, de voce și de buna-dispoziție.

Între timp, primisem deja întrebări de la părinți, care doreau să știe cum voi rezolva această situație pentru că acasă au fost întrebați: “De ce David are voie să se plimbe prin clasa și eu nu?”.

La următoarea ședință am intrat victorioasă și le-am explicat raționamentul meu, ceea ce am învățat la conferință și cum m-am gândit să aplic cele aflate pentru a îmbunătăți atmosfera din clasă.

“David are nevoie să se miște pentru că așa învață, așa cunoaște, așa asimilează. În momentul în care se mișcă, întreaga lui ființă vibreaza, primește informații, cunoaște, alege, se concentrează, așa că nu îl pot priva de această mișcare. Atunci cand merge la banca unui coleg o face împins de dorința de a ajuta, chiar eu i-am învățat pe copii că ar trebui să împartă, chiar și cunoștințele, nu doar biscuiții sau bomboanele. În momentul în care eu repet “David, în bancă!”, îi întrerup, îi cert, îi îndepărtez ca și cum ar face ceva greșit. David vrea să ajute, iar colegii lui îl primesc. Pentru a mă asigura că David se simte bine la școală și este tratat corespunzător și elevii beneficiază de un mediu educogen corect delimitat, m-am gândit să-i trasez un perimetru în care să se miște în voie în timpul orei; astfel nu deranjează colegii și își satisface și nevoia de cunoaștere, lucrează când în picioare, când așezat, așa cum simte că este mai bine pentru el. Îl voi numi “Perimetrul lui David” și îl vom fabrica din bandă adezivă, lipită pe linoleum. Ce ziceți?”

Mama lui David a fost de acord și s-a oferit să-i dea acestuia bandă adezivă a doua zi, iar ceilalți părinți mi-au spus că sunt de acord și vor transmite copiilor acasă.

A doua zi, “Perimetrul lui David” era un brand iubit, acceptat și “cumpărat” cu bucurie. David a început să-l respecte imediat, treptat a reușit să se plimbe prin clasă din ce în ce mai puțin, iar colegii i-au salutat decizia. Eu mi-am recăpătat echilibrul și am început să-mi controlez mai bine reacțiile, am simțit cum legătura dintre mine și elevii mei se întărește.

Aveau încredere în mine, primiseră atenția mea, obstacolul fusese depășit!

Folosiți fără sfială metoda „Perimetrul lui David” ori de câte ori, în colectivul vostru de elevi, întâlniți copii care simt nevoia să se miște în timpul actului învățării, însă numai după ce vă asigurați că toate părțile implicate se cunosc, se înțeleg și se acceptă așa cum sunt.

Armonia între părți este un subiect despre care  voi explica, folosindu-mă de experiența mea, în următorul articol.

În continuare puteți citi părerea lui David, a colegului lui, Micha și a colegei Monica, așa cum și-au exprimat-o în timpul interviului.

Dialogul cu David:

Doamna învățătoare: - Bună, David!

David: - Bună!

Doamna învățătoare: - De ce ai dungile acestea pe jos în dreptul băncii tale?

David: - E un perimetru. Ele sunt niște dungi în interiorul cărora pot să mă mișc în timpul orei, doar în pauză pot să ies.

Doamna învățătoare: - Te ajută cu ceva sau te încurcă?

David: - Mă ajută să fiu mai cuminte și să nu mai deranjez!

Doamna învățătoare: - Te simți mai bine la școală de când ai perimetru? Ce se întâmpla înainte?

David: - Mă plimbam prin toată clasa și dumneavoastră îmi făceați des observație. Deranjam și colegii.

(Notă: Cred că adjectivul “cuminte” se poate asocia cu substantivul “copil”, în încercarea de a descrie un comportament, atunci când vrem să spunem despre copilul respectiv că este așezat, liniștit, deștept, înțelept, și credeți-mă că și David cunoaște acest detaliu.)

Dialogul cu Micha:

Doamna învățătoare: - Micha, vrei să îți exprimi și tu părerea cu privire la „Perimetrul lui David”?

Micha: - Super! Eu nici nu știam ce înseamnă perimetru, acum am aflat. Mi se pare o idee foarte bună!

Doamna învățătoare: - Cum ți se pare David? Trist sau bucuros?

Micha: - Îl văd bucuros și văd că dumneavoastră nu-i mai faceți atâtea observații în timpul orei. Perimetrul este o minune de idee!

Dialogul cu Monica:

Doamna învățătoare: - Mai dorește cineva să-și exprime părerea cu privire la „Perimetrul lui David”?

Monica: - Eu! Mi se pare o idee grozavă și David îl văd foarte fericit!

Doamna învățătoare: - Îl folosește în ora?

Monica: - Da, se plimbă în oră!

Doamna învățătoare: - Tu simți nevoia să te plimbi în timpul orei?

Monica: Nu!

Pentru discuții mai ample, schimb de experiență și întrebări, vă rog să-mi scrieți la claudia.chiru@sagakid.ro

Prof.Înv.Primar

CHIRU Claudia