Parinti buni de copii nazdravani

Primul meu weekend petrecut cu cei doi copii ai mei la mare... M-am incarcat cu rabdare suficienta incat sa rezist doua zile. Am sperat sa fie calmi, draguti, ascultatori. Au trecut cele doua zile pline de fericire, joaca, nou.

Dupa ce m-am intors acasa am realizat ceva extrem de important: sunt o mama extraordinara. Mai mult decat atat, sotul meu este un parinte extraordinar. Pana la urma, am petrecut un weekend la mare cu doi copii - unul de 2 ani si celalat de 4 ani - fara niciun incident. Cei doi copii ai mei s-au comportat uimitor, au cucerit pe toata lumea de pe plaja, au uimit ospatarii de la restaurant, au incantat personalul de la hotel si oamenii care asteptau in hol, au fost cuminti, ascultatori, linistiti. Cea mai uimita persoana din lume? EU!

Singura exceptie a fost poate momentul in care baiatul meu de 2 ani adormise in masina si a devenit morocanos atunci cand l-am trezit sa ne cazam. Insa doar pentru ca nu dormise suficient s-a agitat un pic mai mult...

Observati cum functioneaza totul? Ne asumam intotdeauna comportamentul bun al copiilor nostri dar gasim mereu un alt vinovat (decat noi) atunci cand ne gandim la "obrazniciile" pe care le fac. Interesant, nu-i asa?

Un prieten care nu are copii, imi spune mereu "Copiii tai sunt minunati! Este rezultatul educatiei tale, nu-i asa?" Acestea sunt momentele in care te opresti din a te preface ca tu si partenerul de viata sunteti cei mai buni parinti din lume si recunosti cu mana pe inima ca nu, nu tine totul de educatie.

Toate stim cel putin un cuplu de parinti draguti, muncitori, educati care fac eforturi uriase pentru a fi parinti minunati si care sunt binecuvantati cu un copil "nazdravan". Stim si cupluri de parinti care ne sperie dar care au un copil educat si linistit, care parca incalca orice statistica. Evident, educatia parinteasca este un subiect care poate fi dezbtatut la infinit, insa atunci cand ne asumam meritul pentru momentele in care copiii nostri se comporta ca niste ingerasi, trebuie sa ne asumam si esecul atunci cand se comporta neconform cu "standardele" sociale.

Eu personal, as prefera sa nu imi asum niciuna din variante. Toti ne propunem sa fim parinti buni, prin natura umana. Ne adaptam insa la ceea ce suntem si ce avem. Uneori, facem ceea ce trebuie, alteori, uitam sa fim constanti. Uneori ne iubim copiii neconditionat, alteori cadem prada propriei noastre educatii si impunem reguli absurde, pronuntam cuvinte dureroase, aplicam pedepse desi nu ne ajutam copiii prin ele, uitam ca sunt mici si inca invata. 

Asa ca atunci cand alti oameni imi ofera un compliment legat de copiii mei, le spun mereu ca meritul este al lor, rezultat al propriilor experiente.

Autor: Roxana, o mamica buna cu doi copii nazdravani.