Cum ii poti educa mintea copilului tau?
Orice părinte vrea ce-i mai bun pentru copilul său.
Așa ne spuneau de fiecare dată când ne pedepseau sau ne certau. Că o fac spre binele nostru (ne văd un pui de doctor sau cel puțin un profesor universitar). Iar noi ne cam îndoiam de acest lucru (cum rămâne și cu ce voiam, dar mai ales cu ce puteam noi?).
Cam câte poți să pricepi la 7, 10 ani? Probabil, în niciun caz, de ce nu mai ai voie pe stradă cu prietenii sau la desene mai mult de 1 oră. Mai ales că părinților nu li se pare util faptul că tu „bați toată ziua maidanele” cu fiul lui Popescu, care nu va ajunge niciodată nimic, pentru că, să fim serioși “uită-te la ta-su și la mă-sa! Ei ce-au ajuns?”. Trecând de aceste afirmații, nefondate din punctul meu de vedere, ar trebui să privim spre adevăratele motive pentru care copiii ar trebui să stea mai puțin pe străzi și să aibă alte activități. Mai exact viitorul.
Din experiența mea didactică, dar mai ales ca absolvent al unui master în acest domeniu, pot afirma că mintea unui copil este ca un hambar în care tot depozitezi. În fond tot ceea ce contează este ca ai noștri copii să poată ști ce să facă cu acele cunoștințe pe care le dețin.
Pentru că sistemul nostru de învățământ, începând încă de la grădiniță, conform principiului celor trei savoir (nr. savoir, savoirs faire și savoirs etre), ne învață doar să știm. Nu și să facem sau să fim.
Nu ne educă într-un scop practic, pentru a ne descurca în societate cu acele cunoștințe și mult prea puțin pentru aplicabiliate pe piața muncii. Or acesta este punctul în care, după părerea mea ar trebui să insiste părinții. Să îi ajute pe copii să-și dezvolte competențe practice, dar mai ales să descopere ce pot ei face cu adevărat. Pentru când vor fi mari, pentru viitor.
Howard Gardner propune, pentru prima oară, o clasificare pentru 5 minți care vor domina viitorul, minți în spiritul cărora ați vrea cu siguranță să se dezvolte și copilul vostru. Aceastea sunt: mintea disciplinată, mintea creativă, mintea etică, mintea sintetică și mintea respectuoasă. De toate pentru fiecare.
Este un caz tipic acela în care, când părinții văd în școlile generale un Gigel care ia note mai bune decât copiii lor la toate materiile, au tendința să creadă ca au un copil slab, care nu se descurcă la fel de bine ca ipoteticul Gigel. Și asta pentru că nu s-au documentat deloc în această privință. Eu, ca profesor, pot afirma răspicat că mai târziu Gigel se va pierde în mulțime.
Așadar ce ar fi de făcut? Cum puteți, voi ca adulți să contribuiți? Păi în primul rând dându-le un scop pentru care să nu mai piardă timpul în defavoarea lor. Altul decât că „așa spun eu că sunt om mare”, sau pentru că „așa fac copiii cuminți”. Pe mine mama m-a înscris la Clubul Copiilor, cam la tot ceea ce exista program acolo (cum ar fi: balet, pictură, muzică, literatură și gimnastică). Mi-a explicat pentru fiecare, indiferent de ce aș fi ales, care ar fi opțiunile mele și ce finalitate ar avea respectiva activitate. Dacă aș fi fost talentă la muzică, aș fi fost mereu pe scenă și la spectacole, iar dacă eram talentată la literatură, câștigam premii și recunoaștere. Ceea ce s-a cam si întâmplat. În mare. Insă alegerea a fost a mea. Iar lucrul acesta a fost determinant.
Așa că, dragi mămici, sfatul meu este să înscrieți copiii în asemenea programe și să-i lăsați să-și aleagă singuri ceea ce doresc să facă, neîncetând simultan să le evidențiați adevăratul talent, dar mai ales să îi sprijiniți în dezvoltarea acestuia.
Autor: Nicole Arimanlian Nicole va impartaseste cu drag despre momentele din viata ei si experientele emotionante prin care a trecut. Pline de realitate, tresariri si sentimente, scrierile ei te ajuta sa descoperi mai multe despre viata mamicilor si copiilor. |
Comentarii legate de Cum ii poti educa mintea copilului tau?