Când viitorul copiilor noştri este doar un slogan.. tu ce faci să schimbi asta?

Viitorul nostru a ajuns un slogan. Nu de ieri, nu de azi… am şi uitat de când. Ne zbatem să supravieţuim într-o ţară unde cei care ne conduc, ne ucid. Pe unii subit, în gropile din asfalt sau în cluburi autorizate pe şpagă, pe alţii mai lent, în sărăcie lucie sau boală.

Murim, naţiune, tu simţi asta? Şi avem copii. Şi avem speranţe. Si ne dorim să fie fericiţi. Dar nu vor fi! E o certitudine, nu mai este o îngrijorare.

Iar noi toţi îi lăsăm să ne ucidă. Acceptând tot ce fac, fără să ne luptăm, fără să îi deranjăm.

Acceptând în continuare ca femei gravide să moară acasă fiindcă ei au desfiinţat spitale dar construiesc catedrale.

Acceptând în continuare ca poliţişti să moară în gropile din asfalt în timp ce ei se plimbă cu amantele însoţiţi de coloane oficiale.

Acceptând în continuare să ne intoxicăm copiii în grădiniţe şi tabere unde avizul pe şpagă este o normalitate.

Acceptând în continuare să ne moară copiii pe stradă, în spitale, în cluburi, în şcoli, în jungla creată de acesti mafioti care isi doresc să îi pierdem.

Acceptând în continuare să ne tranzacţionăm operaţiile prin spitale, sa ne plece medicii fiindca aici sunt doar laudati la televizor dar platiti mai prost ca refugiatii.

Acceptând în continuare să fim vânduţi parcelă cu parcelă, în timp ce istoria, monumentele, arta, valorile sunt îngropate chiar sub picioarele noastre.

Acceptând să fim slugi ale băncilor cămătare care ne-au amanetat nu doar viaţa, ci şi viitorul copiiilor, dar le plătim lună de lună tributul desi nu ne mai rămâne un leu de-o pâine.

Acceptând în continuare să platim taxe şi impozite care se văd doar în buzunarele lor, ale conducătorilor nesătuli de putere şi bani, înfometaţi de avere şi conturi grase, hiene care asteaptă să ne roadă oasele.

Acceptând în continuare să ne plângă copiii de dor şi suferinţă fiindcă muncim prin alte ţări să le cumpărăm o pâine.

Acceptând în continuare să fie copiii umiliţi în şcoli de un sistem care îi pregăteşte pentru eşec, care le îngroapă creativitatea şi talentele, care le spulberă pasiunea şi curajul.

si mai sunt mii de motive sa fim noi ce revoltati, nu ei, hotii de suflete romanesti.

Naţiune, murim încercând să supravieţuim. Fiecare în familia lui, pe bucata lui de pământ amanetată de mult şi noi nici măcar nu ne dăm seama.

Cât mai acceptâm? Căte trebuie să se mai întâmple ca să scrâşnim din dinţi şi să ne ridicăm din nămolul în care ne scufundăm. Câţi copii să ne mai moară ca să ieşim în stradă şi să ne cerem viitorul înapoi?

Naţiune, murim şi ne luăm cu noi şi copiii dacă îi lăsăm pe aceşti impostori să ne conducă.

HAI ÎN STRADĂ!