Autonomia copilului în raport cu autonomia celorlalți
In urmă cu câteva zile, am participat la un eveniment pe care îl pot include cu ușurință în topul preferințelor mele din punct de vedere al organizării, informațiilor discutate, dar mai ales pentru că Laura Markham a fost invitatul special al întâlnirii.
Evenimentul a fost organizat de Danonino, Laura Markham făcând parte din echipa de experți reuniți din întreaga lume care colaborează cu DanonINO în cadrul proiectul Spune Da. Pornind de la nevoia copiilor de a-și dezvolta autonomia, campania Danonino Spune DA autonomiei îi susține pe părinți și pe copii în această călătorie.
Laura Markham este doctor în psihologie, autor și fondator al site-ului ahaparenting.com – o colecție de informații educative pentru părinți - și autor al bestseller-urilor “Părinți liniștiți, copii fericiți” și “Părinți liniștiți, frați fericiți”.
In cadrul întâlnirii am dezbătut tema autonomiei copilului, care sunt metodele prin care încurajăm copilul să fie autonom, dar mai ales care sunt beneficiile pentru întreaga familie atunci când copilul este autonom.
In mod special, ne-a interesat să aflăm mai multe despre limite și compatibilitatea dintre autonomia copilului și cea a părinților sau fraților. Mai precis, am dorit să aflăm cum trebuie să procedăm atunci când apar conflicte între dorințele copilului și perspectiva părinților privind modul în care își manifestă autonomia.
Iată sfaturile importante pe care le-am aflat de la psihologul Laura Markham.
Autonomia implică existența limitelor
Limitele îi învață pe copii să aibă auto-control, deci să își construiască propriile limite în ceea ce fac și să ia decizii raportate la auto-disciplina dobândită. Copiii au nevoie de limite, dar au nevoie ca acestea să fie stabilite prin empatie și conectarea cu părinții.
Limitele trebuie să fie stabilite în raport cu o acțiune, nu cu emoțiile unui copil. Cu siguranță că anumite limite pot produce emoții negative puternice, frustrări sau dezamăgiri, dar dacă ele sunt stabilite printr-o relație caldă, bazată pe empatie, copilul le va accepta mai ușor și le va înțelege mai bine, reușind să le respecte.
Siguranța copilului este mereu importantă, iar părinții sunt responsabili să steabilească limite clare în această privință. Stabilirea limitelor se poate realiza respectând câteva idei principale:
- Relația dintre părinte și copil trebuie să fie una de conectare
- Părintele trebuie să arate empatie atunci când stabilește o limită pentru acțiunile copilului
- Părintele ar putea să ofere alternative și copilul să aleaga varianta care îl ajută să accepte mai ușor anumite limite.
- Copilul nu trebuie pedepsit pentru acțiunea care a determinat nevoia stabilirii unor limite.
- Copilul are nevoie de îndrumare, nu de control.
Autonomia copilului nu trebuie să lezeze autonomia celorlalți
Autonomia trebuie încurajată atât în ceea ce îl privește pe copil, cât și raportat la cei din jurul său (frați, prieteni, parteneri de joacă). Atunci când acțiunile copilului lezează modul în care un alt copil, un membru din familie sau o altă persoană își manifestă autonomia, limitele sunt necesare.
In cazul meu, relația dintre cele două fiice este uneori greu de gestionat deoarece fiica cea mare intervine mult prea des în acțiunile pe care le face surioara ei, controlând modul în care aceasta interacționează cu mediul și învață să devină autonomă ( vrea sa o hrănească, intervine când cea mică învață cum funcționează o jucărie, o întrerupe atunci când învață o nouă abilitate). Discuția m-a ajutat să înțeleg mai bine care sunt limitele și cum pot fi ele stabilite în mod constructiv și eficient.
Devenind autonom, copilul poate să învețe despre autonomia celor din jur, devenind astfel empatic, încrezător în modul în care acționează și reacționează la ceea ce i se întâmplă, va explora cu mai mult curaj lumea din jur și va învăța mai multe lucruri chiar dacă frecvent va face greșeli.
Părintele poate să fie un model în relația cu copilul său, nu trebuie să facă lucrurile în locul copilului ci să îi arate în fiecare moment cum acționează el, cum ajunge să ia anumite decizii, de ce interacționează diferit cu oamenii din jur. In același spirit, îi poate arăta copilului ce înseamnă autonomia în cazul fraților sau surorilor lui.
Dacă este ceva ce am reținut și mi-a plăcut enorm din răspunsurile psihologului Laura Markham este faptul că nu există o formulă magică. Dar cu multă iubire, printr-o relație apropiată bazată pe respect și empatie, vei pregăti copilul să devină un adult responsabil, cooperant, căruia îi pasă de sentimentele celor din jur.
Evenimentul s-a încheiat cu o frumoasă concluzie: definiția pe care Laura Markham o atribuie autonomiei.
„Autonomia este o călătorie de învățare pentru susținerea copiilor în dezvoltarea abilităților necesare în viață, dându-le puterea de a explora lumea cu încredere.”
Mă bucur că am participat la această întâlnire și că pot transmite mai departe mesajul campaniei DanonINO: Spune Da autonomiei copilului tău! Suntem responsabili pentru siguranța și dezvoltarea copiilor, de aceea încurajându-le autonomia le oferim șansa să devină adulți fericiți, încrezători în forțele proprii, empatici și pregătiți să facă față în situațiile dificile care inevitabil apar în viața lor.
Tu spui Da autonomiei copilului tău?
Comentarii legate de Autonomia copilului în raport cu autonomia celorlalți