4 obiceiuri rele in profesia de parinte

Toţi avem obiceiuri mai mult sau mai puţin plăcute dar pe care fie le-am moştenit din copilărie sau adolescenţă, fie ni le-am format pe parcurs.

Le spunem copiiilor să nu ţipe dar urlăm mai  tare decât ei când ne certăm cu partenerul dintr-un nimic. Le cerem să îşi aranjeze jucăriile de fiecare dată când au terminat joaca dar masa noastră de lucru este un haos. Le permitem doar o ora pe zi de televizor, dar noi nu ratăm niciun film sau emisiune de largă audienţă. Cum rămâne cu propriul exemplu pe care trebuie să îl oferim copilului nostru?

Unele obiceiuri sunt inofensive, altele pot avea însă efecte pe termen lung în dezvoltarea copilului. O parte din ele sunt greu de schimbat mai ales dacă le facem aproape inconştient sau le-am însuşit încă de mici, altele pot fi „tratate”. Important este să le conştientizăm şi mai ales să observăm efectul lor asupra copiilor.

Crizele de nervi

Atunci când copilul tău de 7 ani îşi uită adidaşii la ora de sport şi tu transformi totul într-o tragedie, îi transmiţi că fapta comisă este una extrem de gravă. Dacă faci crize de nervi şi atunci când ai uitat să cumperi roşii de la piaţă sau cineva a spart cana ta preferată sau începi să plângi haotic la ştirile de la ora 5, copilul tău va învăţa că viaţă în sine este o criză. Nu va reuşi astfel să facă diferenţa între situaţiile mai puţin grave, cele fără importanţă şi cele cu adevărat serioase. Va considera că o cană spartă echivalează cu un hoţ care îţi fură portofelul sau nişte haine murdare provoacă la fel de multă suferinţă precum pierderea locului de muncă.

Dacă foloseşti constant afirmaţii precum "niciodată nu faci ce trebuie", "mereu se întâmplă necazuri" , copilul va reacţiona în acelaşi mod spunând că "eşti cea mai rea mamă" sau "nu mă iubeşti niciodată" atunci când îi interzici să mănânce îngheţată înainte de culcare. A doua mare problemă când ai tendinţa să ţipi sau să exagerezi mereu este aceea că în situaţiile cu adevărat importante, copilul te va ignora crezând că este o nouă criză zilnică. "E cutremur, trebuie să ieşim din casă" va suna la fel ca "plouă, aşează-ţi gluga pe cap".

Cum scapi de acest obicei? De fiecare dată când se întâmplă ceva rău, alocă în mintea ta un număr de la 1 la 10 (1 pentru un incident nesemnificativ – copilul tău a aşezat greşit jucăriile – şi 10 pentru o situaţie gravă – copilul tău şi-a tăiat degetul). Reacţionează astfel în funcţie de aceste note, o criză de nervi fiind permisă doar pentru situaţiile notate cu mai mult de 8. La început, toate cazurile ţi se vor părea de nota 10, dar pe măsură ce aplici acest sistem vei observa că treptat vei reuşi să te schimbi.

Îţi ascunzi emoţiile

Reparaţia la maşină te costă neaşteptat de mult, prietena ta cea mai bună se mută din ţară şi şeful îţi cere un număr dublu de rapoarte. Simţi că vrei să te muţi pe altă planetă dar când copilul te întreabă de ce eşti tristă, tu îi spui că totul e minunat şi îi afişezi un zâmbet forţat.

Este bine să rămâi optimist, dar afişarea unor emoţii false este o mare greşeală faţă de copilul tău. Copilul tău trebuie să inveţe că este în regulă să te simţi trist, supărat sau frustrat. In plus, oricât de mult ai crede că poţi să te ascunzi, copiii au un radar special şi detectează imediat neconcordanţele. Daca nu împărtăşeşti cu copilul tău ceea ce simţi, îl inveţi ca trebuie să mintă legat de sentimentele lui. In plus, copilul poate crede că el este motivul supărării tale. Tăcerea poate să îl afecteze mai mult decât dacă îi spui adevărul despre starea ta emoţională.

In primul rând spune-i copilului tău despre cum te simţi, etichetând emoţia (supărare, confuzie, teamă, frustrare) şi motivul pentru care ai această stare. Ii poţi oferi chiar exemple din propria lui experienţă, de ex: "Voi avea un nou şef la muncă şi nu ştiu cum mă voi înţelege cu el. Îţi aminteşti cum te simţeai în prima ta zi de şcoală când ai cunoscut-o prima oară pe învăţătoare?". Spune-i că eşti îngrijorată de starea de sănătate e bunicii dar că eşti încrezătoare că medicii au grijă de ea. Vorbeşte-i despre temerile tale privind situaţia financiară a familie dar explică-i că încerci să găseşti o soluţie. Copiii cu vârsta de peste 7-8 ani au nevoie de mai multe detalii decât cei mai mici. Oferă-le ocazia să pună întrebări şi să participe cu sfaturi sau soluţii, fără a le ironiza ideile. Uneori, copilul tău te va surprinde cu modul în care judecă şi reacţionează într-o situaţie serioasă.

Cerinţele tale sunt formulate sub formă de întrebări

Vrei să îţi rogi copilul să aranjeze jucăriile dar replica ta este "Poţi să îţi aranjezi jucăriile în dulap?" urmată de "Chiar acum, da?".

Copilul tău va prelua cuvintele tale exact aşa cum sunt – sub formă de întrebare la care poate să ofere răspunsul Da sau Nu. Autoritatea ta ca părinte este inexistentă şi copilul tău nu va înţelege că trebuie să respecte ceea îi spui să facă. Vei ajunge astfel treptat să repeţi acelaşi lucru de o mie de ori, îţi vei pierde răbdarea şi vei agrava situaţiile fără rost.

Claritatea este soluţia de a scăpa de acest obicei greşit. Formulează cerinţa cât mai clar şi cu detalii ajutătoare. De ex: "închide televizorul de la telecomandă acum". Dacă nu eşti ascultată din prima, poţi continua cu "arată-mi cum închizi televizorul sau spune-mi dacă ai nevoie de ajutor". Aşteaptă reacţia copilului iar dacă aceasta lipseşte ridică telecomanda cu calm şi închide televizorul. Vei avea nevoie de perseverenţă şi stăpânire de sine dar dacă reuşeşti să formulezi corect şi în termeni serioşi cerinţele tale, vei fi ascultată de copilul tău.

Critici dar nu îl înveţi calea corectă

Il critici pentru singura notă de 7 din carnet dar omiţi să vorbeşti despre restul notelor de 9 şi 10. Işi curăţă toată camera dar îl critici pentru rama de la tablou neştearsă de praf. Cum îţi vei învăţa copilul să aibă încredere în sine dacă tu îl critici pentru fiecare lucru mărunt?

Critica în exces afectează pe termen lung copilul, acesta optând ori pentru o poziţie defensivă ori ignorând complet tot ce îi spui. Ii va fi afectată încrederea în sine şi va avea tendinţa să te mintă pentru a nu fi criticat. Ori va lua foarte greu decizii pentru că se va teme să nu eşueze şi deci să te dezamăgească. Indiferent de situaţie, critica în exces este cel mai dăunător obicei pe care îl poate avea un părinte.

Tine minte întotdeauna să îţi apreciezi mai des copilul decât îl critici. Nu înseamnă că trebuie să ignori greşelile ci că trebuie să recunoşti şi reuşitele copilului tău atunci când există. Menţionează atât lucrurile bune pe care le face copilul tău cât şi greşelile pe care le poate corecta. Ajută-l să se corecteze, nu te opri doar la critică ci oferă-i sprijinul în a găsi soluţiile la problemele lui. Astfel, de fiecare dată când îl vei critica, va asculta ceea ce îi spui fiindcă ştie că îl apreciezi pentru multe alte lucruri bune pe care le face. Va fi astfel motivat să vrea mai mult, să acţioneze şi să ia decizii.