Cum sa faci stelute colorate
Steluţele sunt fascinaţia copiilor, de aceea acestă activitate este printre preferatele lor! Vor obţine steluţe din material textil, moi, uşor de prins în brad şi de creat ghirlande sau decoraţii deosebite.
Pentru acestă activitate ai nevoie de:
- Material textil: fetru
- Carton şi creion, Lipici
- Ac şi aţă, forfecuţă
- Vată
- Nasturi de diverse forme şi culori
- Şnur
Paşii de urmat pentru a obtine stelute moi si colorate:
1. Taie un carton sub formă de steluţă. Aşează steluţa pe materialul din fetru şi desenează conturul cu un creion.
2. Decupează materialul cu forfecuţa, folosind mai multe bucăţi dacă vrei să obţii mai multe steluţe. Fiecare steluţă se formează din două bucăţi de material.
3. Se coase şnurul de un vârf al steluţei, împreună cu cele două bucăţi de material care trebuie să se suprapună perfect.
4. Se coase apoi conturul, lăsând la final câţiva cm.
5. Se introduce vata şi se coase şi ultima deschizătură.
6. Se lipesc nasturii sau orice alte figurine interesante de fiecare latură a steluţei. Pot fi şi cusuţi dacă preferi.
Idee: Se pot face diverse alte forme din fetru, nu doar steluţe: inimioare, reni, brăduleţi, cercuri, coroniţe, îngeraşi.
Comentarii legate de Cum sa faci stelute colorate