Cum ajută prebioticele întărirea sistemului imunitar al copilului mic?

Cea mai mare teamă a părinților, atunci când copiii sunt încă mici, o reprezintă îmbolnăvirile frecvente sau cele care pot avea urmări neplăcute pe termen lung. Stiind că imunitatea se formează pe măsură ce copilul crește și interacționează tot mai mult cu mediul înconjurător, părinții sunt preocupați de sănătatea celor mici și vor să știe care sunt cele mai bune metode pentru a sprijini sistemul imunitar să lupte eficient cu microbii.
Deși nu există o formulă minune prin care să stimulăm sistemul imunitar al copilului să se protejeze de toate bacteriile și virusurile existente, putem totuși să ne asigurăm că organismul are capacitatea bună de a se proteja și de a lupta împotriva infecțiilor. Alimentația corectă a copilului este calea cea bună spre un organism sănătos și cu o bună capacitate de a se proteja de boli sau de a elimina eficient agenții patogeni.
Alimentația are impact direct asupra sistemului digestiv care se asigură că nutrienții din hrană ajung la țesuturile și celulele care au nevoie de ele. O hrană bogată în vitamine și minerale și alimente care hrănesc bacteriile bune din intestin ajută organismul să aibă o imunitate puternică.
Despre importanța unei alimentații corecte în imunitatea celor mici, dar mai ales despre impactul prebioticelor (hrana pentru bacteriile bune) asupra sistemului imunitar, a vorbit, într-un interviu, domnul doctor Bogdan Stana, medic specialist pediatrie Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iași.
Domnul doctor a răspuns la o serie de întrebări referitoare la sistemul imunitar al copiilor în primii trei ani de viață și despre modul în care este influențată sănătatea pe termen lung de hrana oferită celor mici. Părinții pot să afle, din interviul menționat, cum este recomandat să conceapă planul nutrițional al copiiilor astfel încât cei mici să lupte eficient cu virusurile și să se vindece mai repede în urma răcelilor frecvent, dar și cum să integreze prebioticele în meniul zilnic. În plus, domnul doctor Stana, ne prezintă soluția pentru a contribui la formarea unui sistem imunitar puternic: „ dacă părinții respectă regula de aur care însumează nutriție corectă + somn + vaccinări și expunerea copiilor la mediul extern, atunci părinții au creat fundația de la care se poate clădi un sistem imunitar puternic pentru copiii lor.”
De ce este perioada de vârstă 1-3 ani atât de importantă? Fiindcă în acest interval are loc procesul de învățare al sistemului imunitar despre factorii care pot să îmbolnăvească organismul. Copiii se nasc cu un sistem imunitar imatur, care învață din interacțiunea cu microbii cum să lupte eficient. De aceea, în primii ani de viață, prin interacțiunea cu mediul înconjurător, sistemul imunitar are capacitatea maximă de a se adapta și de a învăța despre agenții patogeni care ne îmbolnăvesc.
Fiindcă sistemul imunitar este direct dependent de restul organelor și țesuturilor din organism, un copil sănătos va avea și un sistem imunitar puternic, deci se va vindeca mai repede în cazul bolilor frecvente și va avea riscul mai mic să dezvolte complicații. „Părinții trebuie să aibă în vedere că vârstele mici presupun și anumite deficiențe ale imunității, caracteristice fazei de dezvoltare, astfel încât orice măsuri menite să stimuleze dezvoltarea imunitară sunt binevenite. Și un alt aspect important de reținut este că printr-o nutriție adecvată se pun ”cărămizile” unei imunități sănătoase.” menționează domnul doctor Stana.
Care este cea mai bună abordare a modului în care îi hrănim pe copiii? In privința planului nutrițional al copiilor în primii ani de viață, domnul doctor Stana precizează că „Ideal, în primele șase luni, copilul ar trebui să primească doar lapte matern, iar apoi alimentația complementară să cuprindă produse care respectă raporturile și calitatea principiilor alimentare și a vitaminelor. În momentul în care alimentația naturală nu este posibilă, formulele de lapte îmbogățite cu prebiotice, alături de vitamine și minerale, sunt ideale pentru copii în primii 3 ani de viață.”
Prebioticele reprezintă hrana potrivită pentru bacteriile din intestine care trebuie să se înmulțească și să asigure o digestie mai bună, dar mai ales, o absorbție mai bună a nutrienților. “Adaosul prebioticelor în formulele de lapte și în general în alimentația copiilor mici conduce la o digestie mai bună, dar și la o absorbție mai bună a nutrienților. Prin urmare, și sistemul imunitar va funcționa mai bine. Totodată, suplimentările cu vitamine (A, C, D) ale formulelor de lapte pentru copii cu vârste între 1-3 ani conferă un aport suplimentar al acestora, ele fiind niște substanțe necesare organismului și care nu pot fi sintetizate de acesta, de aceea trebuie aduse din exterior. Vitamina A reglează funcțiile sistemului imun, Vitamina C funcționează ca un agent antioxidant iar vitamina D intervine în răspunsul antiinfecțios al organismului, astfel că planul alimentar al copiilor ar trebui să integreze și aceste vitamine.” menționează domnul doctor Bogdan Stana.
Un sistem imunitar puternic are la bază o nutriție bazată pe câteva reguli:
- Consumul zilnic de fructe și legume asigură aportul necesar de vitamine, în special vitaminele C și A
- Expunerea la soare și alimentele îmbogățite cu vitamina D contribuie în mod direct la funcționarea sistem imunitar
- Prebioticele - ceapa, usturoiul, bananele, sparanghelul, cerealele speciale pentru copii - sunt hrana potrivită pentru bacteriile bune din intestin care se ocupă să absoarbă nutrienții.
- Dieta zilnică echilibrată, care să asigure copilului „un plan nutrițional corespunzător vârstei, care să respecte necesarul de principii alimentare (proteine, glucide, lipide), micronutrienți și vitamine cu rol pro-imunitar “ (doctor Bogdan Stana).
Un sistem intestinal sănătos este, așadar, punctul de pornire pentru un organism sănătos și capabil să se protejeze în fața microbilor. Nutriția este unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să se îngrijească părinții în primii trei ani de viață ai copiilor. „De aceea, calitatea alimentelor și vitaminele pe care părinții le integrează în nutriția copiilor sunt primii și cei mai importanți factori care contribuie la întărirea imunității. “ ne atenționează domnul doctor Stana.
Comentarii legate de Cum ajută prebioticele întărirea sistemului imunitar al copilului mic?