Importanța laptelui în alimentația copiilor mici

Un start bun în viață pentru bebelușul tău înseamnă nu doar dragoste necondiționată și un mediu potrivit pentru a crește și a se dezvolta, ci înseamnă și o alimentație adecvată, potrivită vârstei lui.
Deși impresia noastră este aceea că bebelușii au nevoie de puțină hrană pentru a crește, ei au nevoi nutriționale mai mari decât un adult, pe kg corp, pentru că au un ritm de creștere și dezvoltare mult mai accelerat. Este drept, bebelușii au un stomăcel mult mai mic, de aceea hrana trebuie să fie îmbogățită cu minerale și vitamine, deci concentrată în elemente calitative din punct de vedere al nutriției.
Laptele matern este cel mai potrivit pentru un nou-născut, fiindcă are o compoziție perfectă în proteine, minerale și vitamine, dar conține, în special, anticorpi care protejează bebelușul în primele săptămâni de viață. Alăptarea bebelușului este modul natural și comod de a hrăni bebelușul și recomandăm tuturor mămicilor să își alăpteze bebelușii și să ceară ajutor dacă au dificultăți privind alăptarea.
Totuși, atunci când alăptarea nu mai este posibilă, bebelușul are nevoie de o hrană care să îi asigure o creștere sănătoasă. Am observat, mai ales în ultimii ani, recomandarea de a oferi copiilor mici dupa varsta de 1 an lapte de vacă sau de capră, sub argumentul că acest tip de lapte este natural, implicit este bun pentru copii.
O analiză a compoziției laptelui de vacă sau de capră arată însă că acesta conține o cantitate mult prea mare de proteine care pot solicita ficatul sau rinichii copiilor. In plus, nivelul ridicat de săruri suprasolicită rinichii unui copil mic și pot irita mucoasa sistemului digestiv. Pentru copiii aflați în creștere, laptele de vacă (sau capră) nu este potrivit fiindcă este sărac în anumite vitamine și minerale necesare celor mici, ca de exemplu iodul, fierul și zincul, vitamina C sau A. Laptele de vacă poate duce așadar și la anemie,iar în plus are și potențial alergen.
Așa cum am prezentat mai sus, nevoile nutriționale ale copiiilor sunt mai mari decât ale adulților dacă ne raportăm la greutatea corpului. Copiii mici au nevoi de fier de 4 ori mai mari și de 5 ori mai mult calciu, iod, vitamina A și C, decât adulții. Dar stomacul celor mici reprezintă doar 20% din capacitatea stomacului unui adult, de aceea copiii au nevoie de hrană în cantitate mai mică dar de calitate. Laptele pe care îl consumă toată familia nu este soluția potrivită pentru cei mici, ei având nevoie de un lapte special adaptat, îmbogățit cu vitamine și minerale.
Un lapte special pentru copii mici poate să asigure 90% din necesarul zilnic de calciu și peste 70% din necesarul de fier, dar și fosfor sau iod în cantitățile adecvate pentru dezvoltarea fizică și cognitivă. Nivelul de proteine și grăsimi este adaptat unui mic organism în creștere, de aceea nu există riscul unui exces în alimentație, exces care poate duce la obezitate.
Proteinele sunt iarasi foarte importante. Deși sunt importante pentru cresterea musculaturii in special si a organismului in general, excesul lor este extrem de nociv pentru micuti. Ele solicita excesiv ficatul si rinichii, putand conduce la complicatii mai tarziu in viata. Laptele de vaca are un continut de proteine care depaseste necesarul copilului mic – sa nu uitam ca el este special conceput sa ajute la cresterea unui vitel de 40-50 kg, nu a unui copil de 10 kg. Stiai ca proteinele sunt nutrienti de baza pentru cresterea puiului tau? Proteinele sunt alcatuite din aminoacizi. Unii dintre aceastia nu pot fi produsi de catre organism, dar ii sunt absoluti necesari pentru o crestere si dezvoltare normala. Acestia se numesc aminoacizi esentiali, iar calitatea proteinelor este data de prezenta lor si de proportia in care se regasesc. Cercetarile au aratat ca atat calitatea, cat si cantitatea proteinelor sunt importante pentru cresterea si dezvoltarea normala a copiilor, ele fiind materialul de constructie al organismului. De aceea, proteinele mai sunt denumite si „caramizile vietii”.
Laptele vegetal este o alternativă tot mai dezbătută în ultima vreme, dar acest tip de lapte (fie ca provine din soia, migdale sau orez) nu conține vitamina B12, calciu sau proteine necesare copiilor de vârstă mică . Chiar dacă are în compoziție anumite vitamine, laptele vegetal nu este recomandat copiilor la o vârstă fragedă, ca înlocuitor al laptelui matern sau al laptelui special creat pentru cei mici.
In concluzie, atunci când ne dorim ca hrana celor mici să conțină cea mai bună soluție în materie de lapte, trebuie să discutam cu un medic pediatru și să alegem un lapte special adaptat copiilor mici și nevoilor nutritionale ale acestora. Desigur, laptele matern este soluția ideală, dar după vârsta de 1 an, dacă alăptarea nu mai este posibilă, recomandăm mamelor să aleagă cea mai sănătoasă alternativă: laptele pentru copii de vârsta mică.
Comentarii legate de Importanța laptelui în alimentația copiilor mici