Povestea spusă pe inţelesul copilului tău!
Ca orice părinţi responsabili, am pornit de la ceea ce este potrivit şi necesar pentru copiii noştri, atât în ce priveşte conţinutul celor învăţate, cât şi din punctul de vedere al metodelor alese pentru a ajunge la învăţare. Aceasta este povestea Grădiniţei lui David.
După lungi căutari şi discuţii cu alţi părinţi, dar şi cu specialişti (psihologi, profesori, medici), am ales pentru buna educaţie a copiilor noştri această cale, care să le asigure celor mici rădăcini, dar şi aripi.
Rădăcini – pentru că ţinem la acel nivel înalt de educaţie şi cultură pe care îl da tradiţia de veacuri a neamului românesc.
Aripi – deoarece vrem să creştem copii sănătoşi, voioşi şi curajoşi, deschişi la nou şi perfect ancoraţi în vremurile pe care le trăiesc.
Convenţia Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului susţine dezvoltarea pozitivă şi sănătoasă a copilului printr-o abordare unitară, incluzând sănătatea, educaţia şi protecţia lui.
Prin oferta educaţională a Grădiniţei lui David dorim să formăm copii pregătiţi pentru noul concept de "lifelong learning".
Considerăm că învăţarea începe de la naştere, de unde apare necesitatea existenţei serviciilor de educaţie şi îngrijire "out of family", servicii care integrează domeniile sănătăţii, al nutriţiei şi al igienei cu dezvoltarea cognitivă şi emoţională a copilului.
Susţinem familia şi parcursul profesional al părinţilor prin oferta noastră de program.